Sorin Ovidiu Vîntu, condamnat la un an de închisoare cu executare

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat la un an de închisoare cu executare în dosarul în care a fost acuzat că l-a şantajat pe Sebastian Ghiţă, potrivit deciziei luate joi de Curtea de Apel Bucureşti (CAB), informează România TV. Decizia este definitivă. Mandatul de arestare a ajuns la Poliţie. Şi Ioan Ilie Cezar a primit cinci luni de închisoare cu executare, aceeaşi sentinţă pe care a primit-o la instanţa de fond.
Romania TV
21 iun. 2012, 12:22
Sorin Ovidiu Vîntu, condamnat la un an de închisoare cu executare

UPDATE ora 17.05: Poliţiştii au primit mandatul de arestare al lui Sorin Ovidiu Vîntu.

Pe 7 iunie, procurorii au cerut joi majorarea pedepsei pentru Sorin Ovidiu Vîntu, în procesul de şantaj cu Sebastian Ghiţă, la 5 ani de închisoare cu executare. Instanţa a anunţat ca va pronunţa sentinţa pe 21 iunie.

La recurs, Curtea de Apel a admis ca probă înregistrarea unei discuţii dintre Sebastian Ghiţă şi Sorin Enache, depusă la dosar de Sorin Ovidiu Vîntu. Acesta a declarat instanţei că înregistrarea i-a parvenit în mod întâmplător: se afla la semafor şi un necunoscut i-a înmânat-o prin geamul limuzinei. SOV a susţinut că înregistrarea ar fi putut fi făcută de SRI. „Mai sunt şi securişti de bine”, a declarat omul de afaceri, pentru a justifica modul neverosimil în care a obţinut caseta audio.

Procurorul de şedinţă a cerut instanţei să nu admită ca probă această înregistrare pe motiv că nu există nicio certitudine despre provenienţa şi autenticitatea ei.

Omul de afaceri Sebastian Ghiţă, audiat joi ca martor în procesul de şantaj, şi-a menţinut acuzaţiile de şantaj şi ameninţări efectuate de Vîntu la adresa sa, scrie Hotnews. Despre caseta prezentată de Vîntu, Ghiţă a spus că nu recunoaşte frazele ce apar şi a precizat că nu-şi aduce aminte de o asemenea discuţie. Ghiţă a arătat că este vorba probabil de o modalitate prin care Vîntu vrea să se apere de acuzaţiile din dosar.

Sorin Enache, actualmente administrator special al Realitatea Media, a declarat în schimb ca el recunoaşte discuţia cu Sebastian Ghiţă. Sorin Enache a mai relatat şi că, în timp ce se afla în vacanţă, cineva i-ar fi falsificat semnătura pe un document prin care Realitatea Media înceta contractul cu Coresi pentru spaţiul unde activa televiziunea.

Judecătoria Sectorului 1 a decis, în 3 februarie, condamnarea lui Sorin Ovidiu Vîntu la şase luni de închisoare cu executare şi a lui Ion Ilie Cezar la cinci luni, pentru şantajarea lui Sebastian Ghiţă.

Decizia a fost contestată atâ de procurori, cât şi de Vântu şi Ion Ilie Cezar. Recursul se judecă de Curtea de Apel Bucureşti, potrivit noilor reglementări privind accelerarea reformei în justiţie.

Sorin Ovidiu Vîntu şi Ion Ilie Cezar au fost trimişi în judecată în 23 mai 2011, în stare de arest, pentru şantaj.

Cei doi au fost arestaţi preventiv în 29 aprilie 2011 şi eliberaţi în 16 iunie 2011 de o instanţă a Tribunalului Bucureşti.

Potrivit acuzării, în perioada martie – aprilie 2011, Sorin Ovidiu Vîntu şi Ion Ilie Cezar l-au constrâns, prin ameninţare, pe Sebastian Ghiţă, parte vătămată în dosar, să le remită suma de 150.000 de euro ori să accepte denunţarea unui contract cu scopul obţinerii injuste, în folosul lor de beneficii materiale cu consecinţa prejudicierii părţii vătămate. Concret, constrângerea a fost realizată de către Sorin Ovidiu Vîntu şi Ion Ilie Cezar prin ameninţarea cu uciderea lui Sebastian Ghiţă, a familiei sale, respectiv compromiterea imaginii publice.

Mijloacele întrebuinţate, datorită succesiunii presiunilor exercitate, au fost de natură să creeze temere părţii vătămate, astfel încât aceasta a remis suma de 150.000 de euro. Prin intermediul inculpatului Ion Ilie suma de bani urma să ajungă la inculpatul Vîntu în scopul obţinerii unor foloase materiale injuste, fiind urmărit de ambii inculpaţi, care ar fi beneficiat de acest avantaj ilicit, au precizat procurorii.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Așa arăta Buzăul în ziua în care Mihaela Runceanu a fost condusă pe ultimul drum, acum 37 de ani. Mașina mortuară abia a putut ieși de pe stradă
Fanatik.ro
Ionuț Chirilă a „sărit” la Cornel Dinu! Ce a cerut clubului Dinamo. Exclusiv
Capital.ro
Salarii mai mari pentru profesori în 2027. Sindicatele cer ca dascălii cu 25 de ani vechime să fie plătiți la nivelul medicilor specialiști
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Lovitură pentru Bolojan! Un nou nume vrea să îi ia locul
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT