Într-o postare pe Facebook, jurnalista Sorina Matei atrage atenţia asupra faptului că şeful de la Libertatea este „recidivist” în ce priveşte evenimentele al căror autor moral este. Realizatoarea emisiunii OFF/OnTheRecord, de la Aleph New, aminteşte de moartea lui Dan Condrea, şeful Hexi Pharma, în timpul unei anchete a ziarului Libertatea, anchetă realizată de jurnaliştii Mirela Neag şi Răzvan Luţac, coordonaţi de Cătălin Tolontan.

Jurnalista nu uită nici de episodul radiaţiilor din Piaţa Victoriei, care ar fi fost emise de… elefanţii din încăperea Guvernului, după cum ar fi arătat un presupus raport secret al Muzeului de Geologie, „desecretizat” de Tolontan.

Alte Articole

Andra și Cătălin Măruță au o casă de vis. Interiorul te ...

Recensământ 2022. Populaţia României mai numără doar 19 ...

Accident cu trei victime în Sibiu. Un copil de 12 ani a fost ...

Şi lista este completată odată cu moartea prematură a jurnalistei Iulia Marin, care de ani buni realiza anchete pentru Libertatea şi care, potrivit raportului medico-legal, şi-a pus capăt zilelor administrându-şi un pumn de pastile. Tânăra de 32 de ani suferea de depresie şi tulburare bipolară şi a avut trei tentative de suicid, urmate de internări la Spitalul Obregia.

Citeste si Jurnalista Sorina Matei îl calcă în picioare pe Cătălin Tolontan, după ce s-a folosit de moartea colegei sale ca să își promoveze tabloidul Libertatea. ”Pe Tolontan asta îl doare: Oricine are o altă opinie sau a îndrăznit să spună altceva este împotriva noastră! Ediția talibano-bolsevică-activistă a anului 2023”

În acest context, jurnalistul România TV Victor Ciutacu şi-a pus întrebarea legitimă dacă, având în vedere istoricul medical şi diagnosticele, Iulia Marin mai era aptă să realizeze anchete. A fostmomentul care a declanşat acea „buclă a urii” despre care vorbeşte Sorina Matei în postarea de mai jos, intitulată „Definiţia iresponsabilităţii”

„Definiția i-responsabilității

În mai 2016, se sinucide Dan Condrea, patronul Hexi Pharma, în timpul unei anchete Libertatea, devenită campanie, care-l avea țintă și care declanșase o adevărată isterie ( a se citi nebunie) publică. Am asistat cu toții la acel moment năucitor, aproape suprarealist. Tolontan iese la televizor și spune că de vină e statul pentru sinuciderea acelui om. De parcă cineva din statul român ar fi declanșat isteria. După 2 ani, un oficial important străin mă invită la o discuție. Lucrurile trecuseră, lumea uitase. Cred că după 1 oră și jumătate de vorbă, ca din senin, omul mă întreabă cine l-a omorât pe Dan Condrea.

Vă spun sincer că am rămas efectiv mască. Și acum îmi aduc aminte starea de perplexitate în care eram. În capul meu, s-au învârtit brusc mii de rotițe pe ideea – cum la un asemenea nivel (foarte înalt) încă mai sunt întrebări pe această temă. Wtf. Wtf . Wtf. Am spus că eu cred că s-a sinucis. Am fost întrebată de ce. Am răspuns că eu cred că din cauza presiunii. Cine a pus presiune?, am fost iar întrebată. Presa, am răspuns. Cine anume din presă? Spre lașitatea mea, pentru că era vorba de breasla mea, de meseria mea, n-am rostit niciun nume. Deși un singur nume îmi venea în cap.

Am spus că responsabilii pot fi identificați foarte simplu din surse deschise, publice. Senzația pe care și acum o am este de lașitate, deși nu cred că asta mă caracterizează. Eu îmi asum lucruri. Era mai bine să pronunț nume sau a fost bine că am tăcut și am generalizat, practic punându-ne pe toți – mulți fără vină, în aceeași oală? Cred că am greșit.

În februarie 2017, altă isterie. Un articol de primă pagină, în același ziar Libertatea/ Tolo.ro, anunța că mii de oameni din Piața Victoriei au fost iradiați ( era în timpul protestelor anti-Dragnea) și fosilele din Muzeul de Geologie sunt contaminate. „Mulți bărbați și femei ai muzeului sunt gravi bolnavi, refuză să vorbească”. Totul era dezvăluit dintr-un raport secret, ascuns de ochii oamenilor.

Ajung în redacție, colegii panicați trimiteau care de reportaj în Piața Victoriei, discutau cum se pot proteja în timpul transmisiilor de radiații, se gândeau să ceară demisii, ce mai – nebunia era generală. Eu mă uitam siderată. Le spun că dacă măcar 2 rânduri ar fi fost adevărate din ce scria Tolontan – n-am mai fi avut Guvern, spitalele ar fi fost pline, am fi văzut ceva efecte imediate. La intensitățile descrise în tâmpenia aia – n-ar mai fi scăpat nimeni. Haideți să fim lucizi și raționali. I-am pus pe gânduri. După amiază, iese Tolontan și spune că a fost…o eroare. Își cere scuze, face 2 zile mișto de el PR-istic – ca să scape de miștoul mamuților, lucrurile trec.

Citeste si Q.E.D. Poziţia oficială a televiziunii România TV în cazul Iulia Marin (jurnalista care s-a sinucis) & Cătălin Tolontan – Libertatea (redactorul-şef care a trecut peste legislaţia muncii şi peste decizia medicului Iuliei Marin)

În 2023, după Paști – boom – Tolontan își pune cap de ziar decesul colegei sale extrem de tânără. 32 de ani, cu tulburare bipolară. Apoi aflăm că fata, de fapt, s-a sinucis. Apoi vezi că 3 ani și-a strigat ajutorul prin ziar și pe unde a mai lucrat. Practic peste tot pe unde a putut să scrie. Citești istoricul mărturisit, citești tot. Ceva groaznic. Și vezi că a murit singură. Și fără ajutor. Se plângea de asta, scria de asta. Și vezi că organizațiile prin care a lucrat îi exploatau boala ca pe-o chestie kinky, inedită. Cu acordul ei, dar ea striga astfel după ajutor, își căuta salvarea. Și-ți pui, natural, firesc, o întrebare: băi, nimeni din ăștia n-are nicio responsabilitate? Absolut, dar absolut niciuna?

Și-apoi vezi declanșarea unei campanii – toți au cunoscut-o, toți apreciau, toți ajutau, ce rău ne pare. Se bagă-n seamă politicienii, specialiștii în orice, foști colegi, habariști, hateri de profesie. Muntele de ipocrizie crește, și crește, și crește. Se transformă brusc într-o campanie pe bune – dementă, de linșaj – un tsunami: cine îndrăznește să își pună o întrebare despre angajatori incită la ură și discriminează. Serios? Angajatorul (cu nume și prenume și responsabilități legale) se pitește și ăla după colectivități. Nu există nicio asumare.

Se intră la fel de instant într-o buclă a urii, se fac liste negre, semnatari, se înjură, se ceartă oamenii, totul este visceral, feed – urile Facebook sunt pline de mărturisiri, ipocriți, specialiști, oameni care vor să apară, să iasă în față, oameni care nu știu despre ce vorbesc, semnatari sunt chiar foști acuzați de linșaj. Să se închidă televiziuni, să se taie publicități… Cine scoate un sunet – pe ideea – băi, opriți isteria – este pus la zid, este dușman de moarte, trebuie pus în smoală, fără drept de a vorbi, de a gândi, de ridica întrebări, și lăsat acolo până eventual piere. Și-apoi, după zile bune, cu nume și prenume, vii ca un porumbel al păcii și spui: nu sunt de acord. Cu ce anume nu ești de acord, Tolontan? Cu ceva ce ai declanșat și incitat tu?

Există o limită în toate. Generațiile tinere de jurnaliști nu trebuie să declanșeze nimic din ce stă scris mai sus. Pentru că nu aceasta este meseria noastră. Meseria noastră este de a (ne) pune întrebări pentru ca oamenii să afle adevărul. Ce este mai sus, în opinia mea (sper să mai am încă dreptul la asta), este definiția iresponsabilității„, a scris jurnalista pe Facebook.