Şpaga din dosarul Microsoft, negociată chiar în actualul sediu al PNL din Modrogan

Discuţiile aveau loc între Gheorghe Ştefan, zis Pinalti, şi alţi lideri ai PDL, printre care ministrul Gabriel Sandu, informează România TV. Informaţia a fost divulgată de un martor, care susţine că ministrul Sandu îi era subordonat lui Pinalti.
Romania TV
02 feb. 2016, 15:03
Şpaga din dosarul Microsoft, negociată chiar în actualul sediu al PNL din Modrogan

Tot martorul, fost director la o companie de stat, spune că mita era negociată şi în crama casei lui Gheorghe Ştefan.

„Unele discuţii aveau loc în sediul PDL la Modrogan. Era clară relaţia de subordonare dintre Gheorghe Ştefan şi Gabriel Sandu, având în vedere şi poziţia din partid a lui Gheorghe Ştefan. Erau discuţii pe teme politice. Am participat la una sau două. Erau situaţii în care, pentru a sprijini un proiect la Neamţ, trebuia să ajung la ministrul Sandu. Nu era mereu disponibil şi atunci domnul Ştefan se înfuria şi îl suna şi rezolva problema”, a declarat un martor din dosar.

„Claudiu Florică beneficia de susţinerea lui Gheorghe Ştefan, care avea şi o relaţie foarte strânsă cu ministrul Gabriel Sandu. Pe fondul acestor discuţii, Decebal Draghiş mi-a spus ca e implicat în afacerea cu licenţe Microsoft şi, pentru că urma să fiu numit la o companie de stat, a Sării trebuia să renunţ la firma de consultanţă. Având în vedere că nu dădeam un răspuns ferm, într-unul din weekenduri, într-o cramă din subsolul‎ casei lui Gheorghe Ştefan, am vorbit cu el”, a precizat martorul.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Se schimbă regulile în maternitățile din România. Mamele vor avea un nou drept în momentul nașterii
Fanatik.ro
Barcelona la Bucureşti! Cinci lucruri neştiute despre cea mai tare echipă de handbal din lume, înainte de meciul cu Dinamo
Vârsta de pensionare ar putea depăși 67 de ani. Ce se întâmplă cu generațiile născute între 1961 și 1963
Playtech.ro
Condiția pentru ca românii să-și recupereze banii plătiți în plus prin ROBOR. Pașii pentru obținerea compensației de la bancă
Adevarul
Au îngropat „securea războiului”: Dorel Vișan dezvăluie de ce s-a certat cu Florin Piersic. Ce regretă actorul
wowbiz.ro
Fotografie șocantă în ancheta morții Valentinei Tănăsie. Ce a primit avocatul familiei victimei și ce spune despre Vlad Băltățeanu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea Corneliei, femeia care ar fi sfârșit în mâinile soțului. Familia ei rupe tăcerea despre agresor
iamsport.ro
O echipă importantă din SuperLiga ar lua în calcul să își demită antrenorul: ”Adi Mutu e în pole-position să o preia!”
MediaFlux
Pensiile cresc oficial în 2027. Anunțul ministrului propus la Muncă despre alocații și vouchere
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT