Specialiștii recomandă „plinul în stil german”, tehnica care te ajută să plătești mai puțin la pompă. În timp, poți economisi sume importante

O tehnică simplă, deja utilizată de numeroși șoferi din Germania, ar putea aduce economii la fiecare alimentare, chiar dacă diferențele nu sunt spectaculoase la prima vedere. Supranumită „alimentarea în stil german”, metoda presupune alegerea atentă a momentului în care se face plinul.
George Russo
15 feb. 2026, 11:42
Specialiștii recomandă

Concret, șoferii sunt sfătuiți să alimenteze dimineața devreme sau seara târziu, atunci când temperaturile sunt mai scăzute. Potrivit ADAC, citat de publicația Auto Plus, diferențele de preț pot ajunge până la 10 cenți pe litru, în anumite condiții.

Explicația ține de modul în care combustibilul reacționează la variațiile de temperatură.

Din punct de vedere fizic, benzina și motorina își modifică densitatea în funcție de temperatură. La temperaturi mai scăzute, combustibilul este mai dens, ceea ce înseamnă că pentru același litru plătit cantitatea efectivă de energie este ușor mai mare. Astfel, alimentarea în intervalele mai răcoroase ale zilei poate aduce un mic avantaj pentru șoferi.

Economiile obținute la o singură alimentare sunt reduse, de ordinul câtorva cenți. Totuși, pentru cei care alimentează frecvent, diferențele se pot acumula în timp, rezultând economii mai vizibile pe termen lung.

Citeste si: Mai dă Bolojan bani pentru Programul Rabla 2026? Variantele luate în calcul de Guvern

Există însă și o limitare importantă. Potrivit site-ului specializat Turbo.fr, benzina și motorina sunt depozitate în rezervoare subterane, unde temperatura rămâne relativ constantă. Din acest motiv, variațiile de densitate nu sunt foarte mari, chiar dacă există diferențe între dimineață și după-amiază. Cu alte cuvinte, metoda poate ajuta, dar nu produce reduceri spectaculoase.

Specialiștii recomandă și alte măsuri pentru a reduce costurile cu alimentarea. Șoferii sunt sfătuiți să nu plece la drum doar pentru a face plinul, ci să alimenteze atunci când se află deja în zonă. De asemenea, este indicat să evite orele aglomerate, pentru a nu consuma carburant stând la coadă cu motorul pornit.

Un alt aspect ține de alegerea stației de alimentare. Benzinăriile situate pe autostradă sunt, de regulă, mai scumpe decât cele din oraș sau de pe drumurile secundare. În plus, șoferii sunt sfătuiți să oprească alimentarea imediat după „clicul” pistolului, semnalul că rezervorul este plin, pentru a evita risipa de combustibil și bani.

Citeste si: Președintele CFA România, Adrian Codirlașu, după intrarea României în recesiune: ”Soluția este reducerea deficitului prin reducerea cheltuielilor”

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ce povesteau Gheorghe Moldovan, arbitrul găsit mort, și Irina despre căsnicia lor în urmă cu un an. Cât de îndrăgostiți erau: "Împreună putem..."
Fanatik.ro
Andrei Vochin scrie despre problema reală pe care Gică Hagi o are la naționala României: „Între vină și explicația unei decizii”
Capital.ro
Aproape 5.000 de dosare de pensii au ajuns la CCR. Primul termen de judecată este programat pe 26 octombrie
Playtech.ro
Temperaturile au coborât sub zero grade Celsius în mai multe localități din România. Cum va fi vremea în următoarele zile
Adevarul
Putin ar fi călătorit în secret cu amanta sa în Kazahstan. Ce au descoperit jurnaliștii în datele despre zboruri
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se anunță noi scumpiri la raft. Fructele, legumele și pâinea ar putea costa mai mult în această toamnă
iamsport.ro
A plecat de la CFR Cluj în vară, dar deja nu mai este dorit de noul club: ”Vor să scape de el!”
MediaFlux
Acoperământul Maicii Domnului, sărbătoare cu cruce roșie. Ce nu ai voie să faci pe 1 octombrie pentru a nu aduce ghinionul asupra ta
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte