Spectacolul „Nebun din dragoste”, de Sam Shepard, redeschide Sala Atelier a TNB

Spectacolul "Nebun din dragoste", de Sam Shepard, în regia lui Claudiu Goga, a cărui premieră va avea loc duminică, de la ora 20.00, redeschide Sala Atelier a Teatrului Naţional Bucureşti (TNB), informează instituţia.
Romania TV
28 oct. 2013, 11:16
Spectacolul

Traducerea este semnată de Andrei Marinescu, iar piesa s-a jucat pentru prima dată în România tot pe această scenă din Sala Atelier, însă în limba engleză, în regia şi interpretarea lui Adrian Pintea.

Piesa aparţine unuia dintre cei mai cunoscuţi dramaturgi contemporani, un artist revoltat şi nonconformist, celebru nu numai în lumea teatrului, dar şi în industria de film de la Hollywood, cu o activitate care s-a bucurat încă de la debut de un succes constant. Numai ca dramaturg, Sam Shepard a scris, de-a lungul a cinci decenii, peste 50 de piese.

În regia lui Robert Altman, i-a dat viaţă eroului său Eddie din ecranizarea „Fool for love”, având-o ca parteneră pe Kim Basinger.

Cariera de dramaturg, scenarist, actor şi regizor a fost răsplătită cu importante premii, între care un Pulitzer, câteva Obie – două pentru această piesă, în 1984) -, medalia de aur pentru dramaturgie a Academiei de Arte şi Litere Americane şi multe altele.

„Nebun din dragoste” este „o poveste despre iubiri vinovate şi secrete tragice de familie, despre trecutul care se transformă într-un demon ce naşte în protagonişti un puternic conflict interior care devine sursă a violenţei şi iraţionalităţii pasiunilor şi acţiunilor lor”, spune regizorul actualei montări, Claudiu Goga. „Un spectacol provocator despre dragoste şi demonii ei…”, adaugă acesta.

Este vorba despre o dramă bazată pe o suită de revelaţii amare, despre un cuplu imposibil şi disperarea unor vieţi al căror dramatism se potenţează reciproc, în care spectatorii îi vor reîntâlni pe Gavril Pătru, Mihai Călin, Ioan Andrei Ionescu şi, pentru prima dată într-un spectacol al TNB, pe Diana Cavallioti.

Decorurile au fost create de Ştefan Caragiu, costumele, de Liliana Cenean, iar muzica, de Valentin Luca.

Următoarea reprezentaţie va avea loc pe 5 noiembrie, de la ora 20.00.

Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti a anunţat, în luna iunie, că, în noua stagiune, Sălilor Mică şi Media, inaugurate la sfârşitul anului 2012, li se vor adăuga Sala Pictura – construită pe vechiul amplasament al atelierului de pictură al TNB, de unde şi denumirea adoptată temporar – şi Sala Studio – fosta sală a Operetei -, precum şi noi spaţii aferente, de expoziţii şi foaiere spectaculoase. Noile săli, cu dotări ultramoderne, au o funcţionalitate multiplă şi o geometrie variabilă, ceea ce va permite montarea celor mai diverse spectacole, se spunea într-un comunicat al TNB din 18 iunie.

Potrivit declaraţiilor anterioare ale reprezentanţilor TNB, după ce lucrările de reabilitare se vor încheia, teatrul va avea şapte spaţii de joc: Sala Mare (900 de locuri), Sala Mică (250 de locuri), Sala Studio (598 de locuri), Sala Atelier (300 de locuri), Sala Pictură (286 de locuri), Sala Media şi Amfiteatrul în aer liber. Sălile Teatrului Naţional, după încheierea lucrărilor de reabilitare, vor fi rezervate atât spectacolelor permanente ale instituţiei, cât şi spectacolelor realizate de studenţi sau mini-stagiunilor unor teatre invitate.

În noiembrie 2012, premierul Victor Ponta a anunţat, după ce a inspectat şantierul, că lucrările de reabilitare şi restaurare a Teatrului Naţional Bucureşti – începute în 2010 – vor fi încheiate la sfârşitul lui 2014, cu aproximativ un an întârziere faţă de termenul programat iniţial, costurile totale ridicându-se la 65 de milioane de euro, acoperite printr-un credit contractat de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE).

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
NU Muhar e primul căpitan la FCSB! Anunțul lui Mihai Stoica
Capital.ro
Ora de iarnă 2026 în România. Când se dau ceasurile înapoi în octombrie. Impactul asupra organismului și țările care nu mai schimbă ora
Playtech.ro
Ce calorifere trebuie aerisite primele într-o casă. Ordinea care te ajută să elimini aerul din instalație
Adevarul
Pensionarul care și-a investit economiile de 140.000 de euro într-o cameră de hotel de lux. La 69 de ani, lucrează ca șofer: „A fost un coșmar”
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nicolas, un băiețel român de aproape doi ani, și-a pierdut viața după ce a fost izbit de o dubă. Tragedia a avut loc sub privirile tatălui și a fratelui mai mare
iamsport.ro
Cvadruplul campion al României a spus motivul pentru care a ales-o pe Steaua în detrimentul lui Dinamo
MediaFlux
Anunțul momentului pentru 9,6 milioane de români! Veste privind pensiile de la ASF. Creștere de aproape 40%
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte