Sprijin pentru România se prelungeşte! Ce vouchere sociale şi alte ajutoare se menţin în 2023

Coaliția de guvernare este în discuții avansate să prelungească măsurile sociale pe care le-au adoptat în 2022 și pentru începutul următorului an. Potrivit unor surse guvernamentale, atât PSD cât și PNL sunt de acord să păstreze procentul din PIB alocat măsurilor sociale la 6%.
Filip Stan
16 oct. 2022, 07:21
Sprijin pentru România se prelungeşte! Ce vouchere sociale şi alte ajutoare se menţin în 2023

Coaliţia de guvernare ia în calcul prelungirea programului Sprijin pentru România, prin care peste 2 milioane de cetățeni cu risc mare de sărăcie primesc ajutoare sociale în valoare de 250 de lei la fiecare două luni. În paralel, se anunţă majorarea pensiilor cu cel mult 11% şi majorarea salariului minim la 3000 de lei.

Programul a demarat în luna iunie a acestui an și ar trebui să se termine în luna decembrie, atunci când ultima tranșă de 250 de lei va intra pe cardurile sociale. În total, beneficiarii ar fi primit 1.000 de lei de la stat cu ajutorul cărora să își poată achizițona alimente. Potrivit Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, toți cei care se încadrează în următoarele categorii vor fi beneficiari ai programului Sprijin pentru România:

EXCLUSIV Ministrul Muncii, Marius Budăi, clarificări despre majorarea pensiilor: „Nu va fi împărţită în etape. Pensiile cresc de la 1 ianuarie”. De ce unele pensii vor ajunge cu întârziere în prima lună din 2023

  • Pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
  • Persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei; Familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
  • Familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
  • Familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
  • Persoanele fără adăpost, așa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare

Lista persoanelor beneficiare se updatează lunar în funcție de informațiile primite de la ANAF, iar atunci când nu se mai îndeplinesc condițiile, banii nu vor mai fi virați. La fel funcționează și atunci când există un nou beneficiar, acesta va primi cardul prin poștă și va fi încărcat la următoarea tranșă.

Potrivit surselor guvernamentale, deşi este oarecum colaterală programului Sprijin pentru România, va rămâne în vigoare și plafonarea facturilor la energie electrică, măsură care conform lui Nicolae Ciucă este în beneficiul a aproximativ 98% dintre cetățenii români. O altă măsură care s-ar putea prelungi este și reducerea de 50 de bani pentru fiecare litru de benzină sau motorină, care este valabilă până la finalul anului. Rămâne de văzut dacă reducerea va fi aceeași ținând cont că jumătate din această sumă este acoperită de către firmele care comercializează carburanți.

Voucherele sociale de 250 lei vor fi emise şi în 2023. Premierul Nicolae Ciucă a făcut marele anunţ legat de continuarea programului şi despre banii din PNRR care au intrat deja în țară
B

iroul Executiv al PNL, reunit luni, a discutat despre continuarea programului privind acordarea de vouchere de 250 lei persoanelor vulnerabile, a declarat preşedintele partidului, premierul Nicolae Ciucă.

„Au fost discutate, pentru că ne preocupă la nivelul PNL, măsurile pe care putem să le luăm în continuare pentru sprijinul persoanelor şi familiilor vulnerabile. Aici sunt deja programele în derulare, acele programe ale voucherelor care vor continua să fie asigurate până în 2027 (prin fonduri europene, pentru persoane vulnerabile – n.r.). Şi, de asemenea, am discutat la nivelul partidului decizia de a susţine continuarea programului de asigurare a voucherelor de 50 de euro la fiecare două luni de zile, (…) acele vouchere de 50 de euro, pe care le-am asigurat în semestrul doi, şi vrem să propunem să fie asigurate şi anul viitor. (…) Pe primele şase luni de zile, cum am făcut şi anul acesta, încă şase luni de zile, ca să putem să vedem la jumătatea anului viitor, în funcţie de rectificarea bugetară, care este posiblitatea de continuare a programului”, a declarat premierul Nicolae Ciucă, la Palatul Parlamentului, după şedinţa conducerii PNL.

Citeşte şi: Zeci de mii de români pierd voucherele sociale. Anunţ de ultima oră de la Guvern

La rândul său, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a precizat că, în funcţie de situaţia bugetului după primul semestru al anului 2023, se va analiza posibilitatea continuarea acordării voucherelor de 250 lei persoanelor vulnerabile.

„Susţinerea este pentru beneficiarii care au sub 1.500 de lei venituri. Şi vestea cea bună este că această măsură se susţine a fi extinsă până în data de 1 iulie, respectiv primul semestru al anului 2023. În funcţie de cum va evalua situaţia execuţiei bugetare şi în funcţie de cum va evolua situaţia bugetului la nivel naţional, după primul semestru al anului 2023, se va analiza posibilitatea ca măsura să fie continuată sau întreruptă, după cum sunt resursele bugetului de stat. Componenta de fonduri europene a acestui pachet de măsuri, respectiv a voucherelor sociale, cei 50% pe care noi îi suportăm din fondurile europene, continuă. Măsura este prevăzută în programul operaţional Incluziune şi demnitate socială. Ea are valabilitate pentru perioada 2021-2027. Deci, practic mixul acesta de suportare a acestor costuri din bugetul de stat – jumătate fonduri europene, jumătate din bugetul naţional – continuă până la sfârşitul lunii iunie 2023”, a declarat Boloş, citat de Agerpres.

 

Citeşte şi: Vouchere alimente 2022. Se dau pe card 500 de lei în plus la pensie înainte de Sărbători

Premierul Nicolae Ciucă a vorbit şi despre banii din PNRR care au intrat deja în țară. Nicolae Ciucă a menţionat că în cadrul reuniunii liberalilor au fost abordate aspecte care ţin de activitatea guvernamentală, cu accent pe continuarea demersurilor pentru o cât mai mare absorbţie a fondurilor europene.

„Domnul ministru Boloş a fost prezent şi a prezentat toate demersurile care au fost luate la nivelul Guvernului, astfel încât să putem să atingem pragul de absorbţie, până în momentul de faţă de 9,5 miliarde de euro, bani care sunt deja intraţi în ţară. De aceea, spuneam săptămâna trecută, la începutul şedinţei de Guvern, că până în acest moment au intrat în ţară 15 miliarde de euro: 9,5 din fonduri europene – PNRR şi fonduri de coeziune şi 5,5 miliarde de euro investiţii străine directe. De asemenea, am discutat PNRR, care este axul principal pentru atragerea fondurilor europene şi care urmează să aibă ca perioadă de aplicabilitate anul 2026 şi am salutat decizia Comisiei Europene de a fi avizat prima cerere de plată şi banii respectivi, 2,6 miliarde, urmează să intre în ţară”, a spus prim-ministrul.

DailyBusiness
Partidul de guvernământ din Kosovo câștigă alegerile după mai multe luni de blocaj politic
Spynews
Ce sunt obligați să aibă toți șoferii din Spania începând cu 1 ianuarie, în mașină. Ce scop are noua regulă
Fanatik.ro
Ionel Dănciulescu a plonjat cu Jeep-ul în Lacul Morii: “M-a salvat maşina! Am sărit 50 de metri în aer”
Capital.ro
Doliu la final de 2025. Un mare cântăreț ne-a părăsit pentru o altfel de călătorie pe tărâmurile muzicii: Îi făcea o mare bucurie să cânte
Playtech.ro
Cât vor plăti românii pentru impozit de la 1 ianuarie, de fapt? Schimbări importante, suma creşte din nou
Adevarul
Cum explică un fost șef CCR blocajul fără precedent în cazul pensiilor speciale: „Este o premieră în istoria Curții”
wowbiz.ro
Boala cu care a fost diagnosticat Ion Drăgan. Artistul ar fi trecut prin mai multe operații dificile
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Doi iubiți și-au pierdut viața la 17 ore distanță unul de celalalt. Ambii erau pe motocicletă atunci când și-au dat ultima suflare
iamsport.ro
Culise! Omul din umbră care a insistat să-i dea Steaua lui Gigi Becali: 'M-a sunat seara'
MediaFlux
Ai zile libere neluate? Iată când poți cere bani pentru ele
stirilekanald.ro
Crimă șocantă de Crăciun! Un bărbat de 36 de ani, ucis într-un scandal cu peste 20 de persoane. Victima a fost lovită în zona capului de 4 persoane, inclusiv un minor de 14 ani, pe care nu îi cunoștea
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend