SRI confirmă: Un angajat al Serviciului Român de Informaţii, diagnosticat cu CORONAVIRUS

SRI confirmă că un angajat al instituţiei a fost diagnosticat cu coronavirus. Directorul insituţiei a dispus înființarea unei comisii la nivelul Serviciului care va monitoriza permanent implementarea tuturor măsurilor necesare pentru limitarea răspândirii noului virus de către persoanele care au fost în contact cu pacientul confirmat cu coronavirus.
Romania TV
11 mart. 2020, 18:44
SRI confirmă: Un angajat al Serviciului Român de Informaţii, diagnosticat cu CORONAVIRUS

„În data de 10 martie 2020, un ofițer din cadrul Serviciului Român de Informații a fost confirmat pozitiv cu noul coronavirus (COVID-19). Direcția de Sănătate Publică București, împreună cu Direcția Medicală din SRI, au desfășurat o anchetă epidemiologică pentru identificarea și izolarea tuturor persoanelor cu care acesta a intrat în contact. În prezent, situația este sub control și au fost luate deja toate măsurile prevăzute în astfel de cazuri.”, anunță SRI.

„Directorul SRI a dispus înființarea unei comisii la nivelul Serviciului care va monitoriza permanent implementarea tuturor măsurilor necesare pentru limitarea răspândirii noului virus de către persoanele care au fost în contact cu pacientul confirmat cu coronavirus. SRI comunică permanent cu instituțiile abilitate pentru gestionarea problematicii COVID-19 și respectă cu strictețe hotărârile acestora.”, precizează Serviciul Român de Informații.

Pe rețelele de socializare circulă o serie de mesaje care stârnesc panică în rândul populației. Mesajele conțin informații „pe surse” de la SRI, Poliție sau alte autorități și susțin că urmează o situație extrem de gravă în România. SRI dezminte toate aceste mesaje. Mai mult, deja au fost depuse plângeri penale pentru răspândire de mesaje false.

„Urmăriți informările curente furnizate de Grupul de Comunicare Strategică pe paginile

Ministerul Afacerilor Interne, Romania
Ministerul Sănătăţii – România
Ministerul Afacerilor Externe/

Abordați o atitudine responsabilă și calmă și urmați sfaturile furnizate de instituțiile implicate în gestionarea crizei. Distribuiți doar informații verificate!”, arată SRI.

Şi Grupul de Comunicare Strategică dezminte toate acele mesaje care stârnesc panică în rândul populaţiei. 

„Infirmăm în mod categoric informațiile vehiculate prin intermediul rețelelor sociale, folosindu-se inclusiv canale de comunicare privată, pentru diseminarea ipotezei „închiderii/carantinării” municipiului București. NU există nicio discuție despre „închiderea/carantinarea” Capitalei sau a vreunui oraș din România!

Avertizăm asupra faptului că în ultima perioadă, în mod sistematic, sunt transmise informații false, fie prin intermediul rețelelor sociale, fie în unele cazuri prin intermediul anumitor publicații.

Constatăm că acest fenomen este unul programatic, alimentat de intenții ostile ordinii sociale și de o agendă contrară interesului public. Această situație devine cu atât mai gravă în contextul acțiunilor de prevenire a răspândirii pe teritoriul României a noului coronavirus (COVID-19), întrucât determină comportamente sociale nejustificate.

Grupul de Comunicare Strategică a luat în discuție evoluția situației din ultimele zile și gravitatea vehiculării de informații false de natură să determine panică în rândul cetățenilor.

În acest context, Inspectoratul General al Poliției Române s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de „comunicarea de informații false”, faptă prevazută de art 404 Cod Penal și pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani.

Facem apel la responsabilitate către toate instituțiile de presă să NU dea publicității informații care nu sunt verificate din surse oficiale.

Totodată, facem un apel public la cetățeni să nu răspândească pe rețelele de socializare, sau pe alte canale, informații care nu provin din surse oficiale”, este mesajul transmis de Grupul de Comunicare Strategică.

Citeşte şi Alţi cinci români confirmaţi cu coronavirus. Bilanţul a ajuns la 44

DailyBusiness
Macron: Dialogul cu Putin ar trebui să aibă loc fără „prea mulți interlocutori, să fie un mandat clar”
Spynews
Tajine de pui cu lămâie şi măsline. Rețeta lui Chef Horia Manea de la Meniu de vedetă
Fanatik.ro
Cel mai mare centru militar american din Europa se construiește la câteva sute de km de România. Țara aleasă l-a refuzat recent pe Donald Trump
Capital.ro
Anunț privind indexarea pensiilor. Florin Manole a indicat momentul următoarei majorări: Nu se mai poate amâna
Playtech.ro
Temperaturi neobișnuite în România după ninsori și frig. Cum va fi vremea până la 1 martie
Adevarul
România, împărțită de vizita lui Nicușor Dan în SUA: „Capul plecat sabia nu-l taie...”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | O româncă celebră, legătură periculoasă cu Jeffrey Epstein! În 2003, pedofilul american i-a plătit mamei ei o călătorie de peste o mie de dolari
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
De ce nu este bine să te speli pe cap în MARȚEA ALBĂ. Tradiții și superstiții în Săptămâna Albă 2026
iamsport.ro
Porumboiu, atac fără precedent la adresa antrenorului român care a jucat la Vaslui: ”I-am luat medicamente pentru hepatită, acum e obraznic!”
MediaFlux
Se schimbă radical vremea. ANM anunță prognoza pentru fiecare regiune, până la 1 martie
stirilekanald.ro
VIDEO Român arestat în Italia după ce a încercat să răpească o fetiță de un an și jumătate! Micuța a fost grav rănită
Cercei pentru ținute de seară: Cum să creezi un look sofisticat