Stare de urgenţă în Peru după erupţia unui vulcan. Mii de barili de ţiţei s-au scurs în ocean

Guvernul din Peru a decretat sâmbătă stare de urgenţă de mediu, după ce 6.000 de barili de ţiţei s-au scurt în ocean.
Filip Stan
23 ian. 2022, 09:02
Stare de urgenţă în Peru după erupţia unui vulcan. Mii de barili de ţiţei s-au scurs în ocean

Stare de urgenţă în Peru din cauza unei catastrofe de mediu. Autorităţile din Peru au anunţat starea de urgenţă de mediu pentru o perioadă de 90 de zile după ce zona de coastă este afectată de o deversare de petrol.

Citeşte şi: Doliu uriaş în lumea muzicii din România. A murit fondatorul trupei Sfinx

Coasta peruviană situată la nord de capitala Lima a fost poluată ca urmare a deversării produse în timpul descărcării de ţiţei dintr-un tanc la rafinăria La Pampilla, deţinută de compania spaniolă Repsol, conform Agerpres.

Potrivit rafinăriei, accidentul, care a avut loc pe 15 ianuarie, a fost cauzat de valurile mari create în urma erupţiei vulcanice din Tonga. Nava-tanc „Mare Doricum” sub pavilion italian, era încărcat cu 965.000 de barili de ţiţei.

Prin această măsură, autorităţile plănuiesc o „gestiune durabilă a zonelor afectate” cu „lucrări de recuperare şi salubrizare” pentru atenuarea consecinţelor acestei catastrofe.

Ministerul Mediului din Peru consideră că declararea stării de urgenţă este justificată de faptul că deversarea „constituie un eveniment brusc, cu impact semnificativ asupra ecosistemului marin de coastă care are o diversitate biologică importantă” şi reprezintă un „risc ridicat pentru sănătatea publică”.

Această declaraţie indică faptul că Repsol este responsabilă pentru implementarea planului de acţiune imediat şi pe termen scurt.

În schimb, compania Repsol consideră însă că nu ar trebui să îşi asume responsabilitatea pentru acest dezastru, subliniind că autorităţile maritime peruviane nu au emis un avertisment cu privire la posibilele consecinţe ale erupţiei din Tonga. Cu toate acestea, compania a trimis echipe şi echipamente specializate pentru combaterea poluării pe mare şi pe uscat.

Potrivit autorităţilor din Peru, scurgerea de ţiţei se deplasează cu ajutorul curentului marin spre nord, ceea ce pune în pericol flora şi fauna din două arii naturale protejate, rezervaţia naţională a sistemului de insule şi insuliţe „pe aproximativ 512 hectare” şi aria protejată Ancon „pe 1.758 hectare”.

Scurgerea de petrol a poluat deja 21 de plaje şi a provocat moartea unor speciilor marine, în timp ce potenţialele sale efecte economice sunt îngrijorătoare, în special în privinţa activităţii pescarilor şi a turismului.

Autorităţile peruane au cerut miercuri despăgubiri companiei Repsol, căreia i-au dat zece zile pentru a se conforma tuturor acţiunilor de curăţare şi decontaminare.

Citeşte şi: Greva STB continuă a patra zi. Maşinile nu au ieşit pe traseu. Forţe de ordine, la Autobaza Titan

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
O adolescentă de 15 ani s-a ridicat din sicriu, chiar în timpul priveghiului! Cum au reacționat cei din jur
Fanatik.ro
Marcel Pușcaș, doi corigenți și un premiant: „Greșeli de curtea școlii! / A făcut multe lucruri utile!”. Notele după U Cluj – Rapid 3-4
Capital.ro
Proprietarii de apartamente ar putea plăti cu 60% mai puțin la energie. Ce se pregătește pentru românii care stau la bloc
Playtech.ro
Elevii primesc 19 zile libere. Când începe cea mai lungă vacanță dintre module în anul școlar 2026-2027
Adevarul
„Vreau să câștige țara”. Cum ar fi finanțat „regele TikTok” promovarea lui Călin Georgescu cu aproape un milion de dolari
wowbiz.ro
Imagini neașteptate cu Iulia Vântur și Salman Khan! Cei doi au fost surprinși în timpul unui ritual sacru și au stârnit reacții în rândul fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi bărbați au fost sfâșiați de urs, în județul Maramureș! În ce stare au fost aduși cei doi la spital
iamsport.ro
Gabriel Torje, confesiune emoționantă! Ce i-a spus tatăl său înainte să moară
MediaFlux
Impozit majorat cu 100% pentru balcoane. Noul Cod al urbanismului pentru cei de la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT