Stareţa care a născut gemeni se întoarce în satul natal din Neamţ VIDEO

După ce a fost exclusă din rândul călugăriţelor, fosta stareţă de la Mănăstirea Tăriceni care a născut două fetiţe, se va întoarce în satul ei natal, Trifeşti, judeţul Neamţ. Localnicii au păreri împărţite în ceea ce o priveşte, iar fraţii ei o reneagă.
Romania TV
01 dec. 2011, 14:20
Stareţa care a născut gemeni se întoarce în satul natal din Neamţ VIDEO

În Trifeşti, judeţul Neamţ, a ajuns vestea că stareţa se va întoarce acasă. Fraţii ei nu vor însă să vorbească despre asta. Ba chiar se comportă cum nici nu ar cunoaşte-o pe Elena Gâtlan, cea care era stareţa Mănăstirii Tăriceni din judeţul Călăraşi.

Însuşi fratele ei a renegat-o. „A, auzit de la televizor, dar nu mă interesează“, le-a spus fratele Elenei Gâtlan reporterilor România TV.

Localnicii sunt mai indulgenţi. Dar nu toţi. Unii îşi amintesc de ea de când era mic copil.

„Era cuminte, era cuminte tot timpul, la părinţi, a stat cu fraţii, i-au decedat părinţii, are un frate inginer“, a declarat un localnic din Trifeşti.

Între timp, reprezentanţii Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor au anunţat că au început o anchetă în cazul maicii stareţe care a născut două fetiţe.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
Blestemul zilei de vineri 13 în sport! Tragediile care au îngrozit lumea
Capital.ro
Ai cumpărat un teren agricol și vrei să construiești o casă? Ce taxe trebuie să plătească românii și ce cheltuieli suplimentare pot apărea
Playtech.ro
Cât ar putea crește impozitul pe mașină în 2027. Diferențele dintre un autoturism vechi, unul hibrid și unul electric
Adevarul
Românii vor putea economisi pentru pensie fără impozit pe câștiguri. Cum funcționează noile conturi de investiții din 2027
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Atac armat în SUA, la mică distanță de Casa Albă! O persoană și-a pierdut viața
iamsport.ro
Noul antrenor de la FCSB a numit echipa favorită la câștigarea SuperLigii: ”Cea mai puternică!”
MediaFlux
Vești bune pentru pensionari de la șefa Casei de Pensii. Mica Recalculare a dosarelor e la final
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România