Statele UE aleg luni sediul Agenţiei Europene a Medicamentului printr-un vot ce seamănă cu conclavul papal

Miniștrii care participă luni la Consiliul UE pentru Afaceri Generale au pe agendă și un complicat vot în urma căruia va fi ales orașul ce va găzdui viitorul sediu al Agenției Europene a Medicamentului (EMA), care va fi mutat de la Londra odată cu ieșirea Marii Britanii din UE, relatează agenția Reuters.
Romania TV
17 nov. 2017, 20:03
Statele UE aleg luni sediul Agenţiei Europene a Medicamentului printr-un vot ce seamănă cu conclavul papal

Sistemul de vot este atât de complex încât este comparat cu conclavul prin care este ales Papa. ‘Nimeni nu știe ce se va întâmpla, (miniștrii) vor sta închiși acolo ore în șir într-un vot secret ‘ în mai multe runde, explică o sursă diplomatică.

Dar competiția intensă pentru găzduirea acestui important organism european a scos la suprafață și rivalitățile dintre statele membre ale UE, întrucât acela care-l va găzdui va deveni și un centru major pe harta industriei medicale europene.

În total 19 orașe și-au depus candidatura pentru găzduirea viitorului sediu al EMA. Prin urmare, a fost evocată și posibilitatea ca acest organism să aibă sedii în mai multe orașe, însă mulți dintre cei 900 de angajați ai săi ar putea refuza să se deplaseze între acestea, iar o asemenea împărțire a activității ar putea implica și alte neajunsuri, precum întârzierile în procesul autorizării medicamentelor.

Amsterdam, Milano și Barcelona au desfășurat campanii intense pentru a convinge că merită cel mai mult să fie sediul EMA. Dar și unele state din est și-au susținut ofertele, deși un sondaj efectuat în rândul angajaților EMA a arătat că majoritatea ar prefera mai degrabă să-și dea demisia decât să se mute într-una dintre aceste țări.

Prima rundă de vot va fi luni la Consiliul UE pentru Afaceri Generale în jurul orei 15:00 GMT. Dacă nu se obține o majoritate, primele orașe clasate în urma acestei runde vor intra în runda a doua a votului și va urma eventual chiar o a treia dacă tot nu se obține o majoritate, nefiind exclusă nici tragerea la sorți în caz de egalitate deplină în ultima rundă.

Ieșirea Marii Britanii din UE va necesita mutarea de la Londra și a Autorității Bancare Europene (ABE). Prin urmare, unele state încearcă să obțină din partea altora sprijin pentru un vot în favoarea găzduirii EMA, oferind la schimb votul pentru găzduirea ABE, sau invers.

Aceste competiții au stârnit atât de mult interes încât casa de pariuri Ladbrokes a publicat și niște cotații. Astfel, pariurile dau ca favorite în cursa pentru EMA orașele Milano, Amsterdam și Bratislava, deși cel din urmă este în estul Europei, în timp ce pentru ABE sunt văzute ca favorite Frankfurt, Viena și Dublin.

Însă rezultatul acestor competiții stârnește și temeri la Bruxelles. ‘Cel mai probabil rezultat va fi unul pervers’, afirmă o sursă diplomatică neprecizată de Reuters, amintind de nemulțumirile deja manifestate în spatele ușilor închise de statele care nu par a avea șanse să primească sediul vreuneia dintre cele două organisme europene. Dar ‘în final vom avea fum alb’, spune cu optimism o altă sursă, făcând trimitere la conclavul papal ce are întotdeauna un deznodământ pozitiv.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
Legenda din fotbal care a făcut cea mai tare declarație despre Giorgia Meloni. Cuvintele cu care i-a uimit pe toți
Capital.ro
Plata cash. Ce se întâmplă cu numerarul. Schimbare imensă până în 2030
Playtech.ro
Cât va costa impozitul pentru un apartament de 50, 75 sau 90 de mp în Bucureşti: lista sumelor din 2026
Adevarul
Raportul CSAT despre anularea alegerilor din 2024 ajunge în Parlament. Ce spune despre Rusia și campania lui Călin Georgescu
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Jurnalista Simona Popescu s-a stins din viață! Aceasta a pierdut lupta cu o boală nemiloasă, la doar 59 de ani
iamsport.ro
Reacție furioasă în emisiunea lui Radu Naum: ”Avem nevoie de un Recorder în fotbalul românesc”
MediaFlux
Pensionarii din România care vor primi bani în plus de anul viitor. Ministrul Muncii, Florin Manole, a confirmat
stirilekanald.ro
Un microbuz cu români, implicat într-un accident mortal pe autostrada A4 din Germania
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde