Banii intră pe card zilele următoare. Veste bună pentru zeci de mii de români

O nouă categorie de fermieri este pregătită de funcționari să intre la plată. APIA derulează, începând cu 16 octombrie, campania de achitare a avansului din plățile directe pe acest an, până acum pe listele date la plată aflându-se beneficiari cu cereri simple, fără scheme cuplate de producție sau cu animale.
Iulian Tudor
21 oct. 2019, 12:56
Banii intră pe card zilele următoare. Veste bună pentru zeci de mii de români

Zilele următoare vor aduce intrarea la plată și a fermierilor care au cerut subvenții APIA pentru pășuni și pentru animale, a anunțat un oficial din cadrul APIA, scrie agrointel.ro.

„În primele două zile, APIA, printr-un efort susținut al tuturor funcționarilor, a reușit să autorizeze la plată aproximativ 10.000 de fermieri (mureșeni – n.r.), ceea ce reprezintă aproximativ 42% din numărul total de fermieri care au depus cerere în anul 2019 (în județul Mureș – n.r). Campania de plată a avansului se desfășoară până în data de 30 noiembrie. Dacă primi fermieri, acești 10.000, au fost ferme fără animale, fără sector zootehnic, fără pășuni, săptămâna viitoare și ceilalți fermieri care au depus cerere unică de plată vor beneficia de plata avansului”, a declarat directorul APIA Mureș, Ovidiu Săvâșcă.

Citeşte şi Se dau bani în avans de la stat pentru zeci de mii de români! Sumele, virate deja în conturi!

În sectorul zootehnie, avansului APIA se achită numai pentru speciile ovine și caprine, schema din care se virează 70% fiind cea de sprijin cuplat stabilită la 17,71 euro/cap de animal eligibil.

Avansul pentru plata directă în sectorul vegetal se calculează ca 70% din cuantumurile pentru:

-Schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS), este de 102,6082 euro/ha;

-Plata redistributivă pentru intervalele între 1 şi 5 hectare (inclusiv 5 ha) şi peste 5 hectare şi până la 30 de hectare inclusiv va fi de 48,7127 euro/ha;

-Plata pentru înverzire – 59,3201 euro/ha;

-Plata pentru tinerii fermieri – 31,2477 euro/ha.

Plăţile pentru schemele finanţate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă) se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,7496 lei/euro, stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2019, în timp ce pentru plăţile schemelor finanţate din FEADR (Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală) cursul de schimb valutar este de 4,6635 lei/euro. Acesta a fost stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 31 decembrie 2018. Avansul APIA se achită în perioada 16 octombrie-30 noiembrie, urmând ca din 1 decembrie să se demareze plata integrală.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Se schimbă regulile în maternitățile din România. Mamele vor avea un nou drept în momentul nașterii
Fanatik.ro
Gică Popescu a tras un semnal dur de alarmă în Guvern: „Dacă nu rezolvăm această problemă, sportul românesc va dispărea!”. Exclusiv
Capital.ro
Se schimbă modul de calcul al ROBOR. Băncile nu vor mai putea vedea cotațiile concurenței
Playtech.ro
Dronele, noua amenințare din Marea Neagră. De ce sunt atât de greu de oprit și ce trebuie să se întâmple pentru ca România să ceară ajutorul NATO
Adevarul
Marea Neagră, greu de apărat în fața noilor drone. „Sunt foarte greu detectabile”
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Abigail, eleva din Bistrița implicată într-un grav eveniment rutier, și-a pierdut viața la doar 18 ani: „A plecat să cânte în corul îngerilor”
iamsport.ro
SRI cumpără de la Ion Țiriac. Contract de 17 milioane de lei
MediaFlux
Horoscop 15 octombrie 2026. Nu vă grăbiți să spuneți „da”! O ofertă poate ascunde o capcană, iar câteva zodii au de câștigat dacă așteaptă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT