Statul vrea să suplimenteze fondurile pentru „Prima Casă”. Vezi de când

Autorităţile au în vedere suplimentarea fondurilor pentru programul "Prima Casă" după epuizarea fondurilor existente, estimată pentru septembrie-octombrie, discuţiile sunt avansate în acest sens şi se poate ajunge la o decizie în circa două săptămâni, a declarat Aurel Şaramet, preşedintele FNGCIMM.
Romania TV
25 iun. 2013, 13:25
Statul vrea să suplimenteze fondurile pentru

„Se are în vedere (suplimentarea fondurilor pentru „Prima Casă” – n.r.). Fac precizarea că cel puţin până la mijlocul lunii septembrie, poate chiar octombrie actualele sume sunt valide şi funcţionale, dar sunt discuţii avansate cu Ministerul Finanţelor pentru a se suplimenta acest program”, a afirmat Şaramet la un seminar pe tema garantării creditelor, întrebat dacă vor fi suplimentate fondurile pentru Prima Casă.

El nu a putut spune ce sume vor fi disponibile suplimentar, fiind încă analizate variantele, iar o decizie ar putea fi luată în una-două săptămâni.

„Că va fi de 100 milioane, 200 milioane sau 400 milioane, nu vă pot da această precizare, dar sunt analize şi, după ştiinţa mea, în maxim o săptămână, poate două săptămâni se va lua o decizie în acest sens”, a spus Şaramet.

Valoarea finanţărilor acordate prin programul „Prima Casă” în acest an a ajuns la 490 milioane euro, pentru 13.000 de beneficiari, iar pentru acest an mai sunt disponibile fonduri de 300 de milioane de euro, care se vor epuiza însă în circa trei luni, dacă se va menţine ritmul actual de contractare.

Astfel, de la lansarea programului, în 2009, Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri a acordat 94.000 de garanţii, valoarea finanţărilor ajungând la aproape 3,5 miliarde de euro.

Valoare medie a finanţării accesate pe toata perioada de derulare a programului este de circa 39.000 euro, iar 28% din valoarea garanţiilor acordate a fost destinată achiziţiei de imobile construite între anii 2008 şi 2013. Rata de default se menţine scăzută, la doar 0,1% din totalul creditelor acordate.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT