Ştirea care face înconjurul lumii. Soprana a murit FULGERĂTOR la 35 de ani

Charity "Sunshine" Tillemann-Dick, o celebră cântăreață americană de operă, a murit la 35 de ani, după ce a supraviețuit celor două transplanturi de plămâni pe care le-a suferit, scrie BBC News.
Eugen Chelemen
25 apr. 2019, 09:54
Ştirea care face înconjurul lumii. Soprana a murit FULGERĂTOR la 35 de ani

Charity fusese diagnosticată cu hipertensiune pulmonară în 2004 și a avut nevoie de două transplanturi pulmonare pentru a supraviețui. Ea avea doar 20 de ani când a aflat că suferă de această boală gravă, care a făcut ca inima ei să se inflameze și să ajungă de trei ori mai mare decât ar fi normal.

Tânăra mersese la medic după ce începuse să leșine și să aibă probleme cu respirația. Boala are o speranță de viață între 2 și 5 ani, iar Charity povestea că unul dintre medicii ei i-a recomandat să se lase de cântat, pentru a-și prelungi viața.

În 2009, după mai multe tratamente chinuitoare, Charity a fost supusă primul transplant pulmonar, la o clinică din Ohio. Intervenția agresivă a lăsat-o în comă timp de o lună și incapabilă să respire singură pentru aproape 2 luni. Însă soprana s-a recuperat și a reușit să cânte din nou, cu toate că erau riscuri majore să își piardă această abilitate în urma operației.

La câteva luni de la operație, organismul femeii a început să respingă plămânii, așa că Charity a ajuns din nou pe lista de așteptare pentru un nou transplant. În 2011, ea a apărut pe scena Teatrului Lincoln, în scaun de rotile, cu un tub de oxigen atașat. „Abia puteam să respir, dar am reușint să cânt. A fost un miracol”, declara ea atunci.

În 2012 a urmat al doilea transplant pulmonar și a primit plămânii unei femei de vârstă mijlocie din Honduras.

În ciuda bolii grave de care suferea, femeia a devenit una dintre cele mai apreciate soprane din lume. Miercuri, familia ei a anunțat că Charity s-a stins din viață.

Cauza morții femeii nu este cunoscută deocamdată, însă în 2015 ea fusese diagnosticată cu o altă boală gravă: o formă rară și agresivă de cancer de piele, care ar fi apărut în urma tratamentului pe care îl urma pentru a-și ameliora simptomele hipertensiunii pulmonare.

Tratamentul pentru această formă rară de cancer a inclus chimioterapie, radioterapie, dar și o operație dificilă, în care medicii au tăiat un nerv de la nivelul feței, afectându-o mobilitatea gurii în partea stângă.

Charity „Sunshine” Tillemann-Dick trăia în Baltimore, alături de soțul ei. Ea cântase pe scene din SUA, Europa și Asia, iar printre rolurile ei s-au numărat cele din ale Titaniei în „Visul unei nopți de vară”, Gilda în „Rigoletto” și Violetta în „La Traviata”.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Bani pentru profesori în 2026. Cardurile cu 1.500 de lei vor fi alimentate până la sfârșitul anului. Termenul-limită a fost prelungit
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT