Studentă islamică, discriminată de un profesor de la Universitatea din Bucureşti

Un profesor de la Universitatea din Bucureşti a povestit, pe blogul personal, că i-a sugerat unei studente islamice că ar putea "să ia în calcul" să vină la cursuri fără văl, ceea ce a dus la o discuţie aprinsă între cei doi. La CNCD a ajuns o sesizare în acest sens, venită din partea unui deputat.
Filip Stan
02 nov. 2017, 15:36
Studentă islamică, discriminată de un profesor de la Universitatea din Bucureşti

„M-am trezit pe cap, ieri, la unul din cursurile mele, cu o purtătoare de acoperământ islamic. Nu o burka, aceea care ascunde complet capul, inclusiv faţa, ci mai degrabă ceva care semăna cu ceea ce numim în mod obişnuit hijab sau al-amira (…) La o întrebare vădit benignă, zic eu, adresată în afara orelor de curs (de fapt, după ele) legată de eventualitatea ca persoana în cauză să ia în calcul, măcar ca simplă ipoteză de lucru, rugămintea mea de a se gândi dacă, totuşi, chiar e cazul să-şi afişeze în chip atât de ostentativ credinţa, am primit, în loc de răspuns, un şir de zbierăte”, scrie pe blogul personal, Forin Diaconu, profesor în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Politice a Universităţii Bucureşti.

Ca urmare a discuţiei dintre cei doi, profesorul lasă de înţeles, pe blogul său, că studenta este cea care a creat tensiunile, prin reacţiile ei.

„Cu puţinele cuvinte pe care le ştie în limba română, persoana în cauză – relativ recent ajunsă în România, pe cât am înţeles, ca refugiat sau azilant – mi-a transmis, printre alte răcnete: „Eu am drepturi!”. Perfect adevărat. Are drepturi, desigur, ca orice alt azilant sau refugiat; ştiu şi eu asta. Doar că drepturi am, la naiba, şi eu, nu numai domnia sa. (…) Prin urmare, cred că simbolurile religioase de orice fel NU trebuie afişate sau purtate la vedere, în clădirile în care funcţionează instituţii de stat (cu excepţia acelora care au, din start, un profil care face trimitere directă la religie – cum ar fi liceele confesionale, dacă ele sunt de stat, ca şi facultăţile de stat care pregătesc viitori clerici)”, mai reise din postarea profesorului.

În acest caz, conducerea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) explică faptul că a primit deja o sesizare, dar care nu este încă înregistrată, iar dacă se confirmă astfel de fapte, profesorul riscă o amendă până la 100.000 de lei.

„Se cunoaşte speţa, există o plângere a unui deputat din Parlamentul României, dar care nu a fost încă înregistrată. Vom efectua procedurile legale, adică audieri, un raport asupra plângerii şi o decizie în colegiu. În astfel de situaţii, dacă se ajunge la constatare, sancţiunea poate să pornească de la 2.000 şi poate să ajungă la 100.000 de lei, în funcţie de circumstanţele faptei şi în funcţie de valorile încălcate. Eu cred că putem să dezbatem în societate orice subiect, oricât de sensibil ar fi, dacă avem scopul de a găsi soluţii pentru un subiect sau altul şi nu pentru a incita la ura de orice fel”, a declarat, pentru MEDIAFAX, preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Csaba Ferenc Asztalos.

Conducerea Facultăţii de Ştiinţe Politice a Universităţii Bucureşti a comunicat că, în prezent, se desfăşoară o anchetă internă cu privire la situaţia în care a fost implicat profesorul Florin Diaconu.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Final Four EHF Euro Cup! România joacă împotriva celor mai tari echipe din handbal la Bucureşti! Totul despre competiţia din Sala Polivalentă - Fanatik.ro
Capital.ro
Dacia Hipster ar putea ajunge în producție. Unde va fi construită mașina de peste 11.000 de euro
Playtech.ro
Mașinile care nu vor mai putea circula în București în anumite intervale orare. Amenzi de până la 5.000 de lei. Ce prevede proiectul
Lista de miniștri din Guvernul Mureșan. Bătaie pe un minister fantomă. Neînțelegeri între USR și UDMR - SURSE
wowbiz.ro
Fosta iubită a lui Vlad Bălțățeanu, mărturii cutremurătoare: „Eu am reușit să plec, Valentina nu a mai apucat” Tânăra susține că și ea a fost abuzată
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se oprește apa caldă în București! Cât durează întreruperea și ce sectoare vor fi afectate
iamsport.ro
Ce emoții! Presa din Suedia scrie că România a avut probleme cu zborul spre Stockholm. Răzvan Marin: 'Totul este în regulă'
MediaFlux
Răsturnare de situație în politică. Lista oficială cu propunerile de miniștri
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte