STUDIU: 8 din 10 români se așteaptă la noi scumpiri. Cheltuielile neesențiale, tăiate de pe listă

Aproximativ trei sferturi dintre români privesc cu scepticism situația economică a țării, invocând în principal scumpirile la energie și inflația, arată un studiu Boston Consulting Group.
Giorgiana Amarie
11 iun. 2026, 19:13
STUDIU: 8 din 10 români se așteaptă la noi scumpiri. Cheltuielile neesențiale, tăiate de pe listă

Consumatorii din România devin din ce în ce mai prudenți cu banii, alegând să economisească eventualele sume suplimentare. Totodată, din ce în ce mai mulți oameni aleg să reducă din cheltuielile neesențiale, pe fondul temerilor legate de noi creșteri de prețuri și de scăderea veniturilor.

Conform cercetării, principalele surse de îngrijorare pentru români sunt prețurile la energie (75%) și inflația (73%), ambele la cele mai ridicate niveluri din Europa în rândul preocupărilor analizate. În același timp, 73% dintre respondenți au o percepție negativă asupra climatului politic, comparativ cu 61% la nivel european. BCG a realizat studiul pe aproximativ 1.800 de consumatori români în aprilie 2026, ca parte a unei cercetări extinse în 11 țări europene, cu peste 20.000 de respondenți, conform Adevărul.ro.

Citește și: Hrană la birou vs. tichete de masă. Analiza care arată în ce situații salariații și angajatorii ies mai bine

Cu toate că percepțiile asupra economiei sunt tot mai pesimiste, românii rămân relativ optimiști în privința stării de bine: 77% își evaluează pozitiv sănătatea mentală, iar 62% sănătatea fizică, peste mediile europene.

Aproape jumătate dintre români pun veniturile suplimentare la economii

Cercetarea mai arată că românii sunt mai precauți când vine vorba de finanțe. Mai mult de 40% spun că orice venit suplimentar ar merge către economii, nu către consum, în contextul în care mulți se așteaptă la scăderea veniturilor în următoarele șase luni. Totodată, 83% anticipează noi creșteri ale prețurilor la bunuri și servicii, ceea ce menține presiunea asupra bugetelor gospodăriilor.

„Cea mai relevantă constatare este că românii ar economisi banii în cazul unei creșteri de venituri, mai degrabă decât să îi cheltuie. Ei anticipează scăderea veniturilor, iar peste 40% declară că orice venit suplimentar ar merge direct către economii. În acest context, nu ne așteptăm la o revenire rapidă a consumului, chiar dacă economia se îmbunătățește. În acest mediu, promoțiile au un impact limitat; ele influențează mai degrabă distribuția coșului de cumpărături decât volumul total, consumatorii alegând ce brand capturează cheltuiala deja existentă”, a declarat Gyorgy Lakatos-Torok, partener BCG, în comunicat.

La nivel european, pesimismul consumatorilor continuă să crească pentru al treilea an consecutiv, ajungând la 56% în 2026, comparativ cu  54% în 2025 și 49% în 2024. În prezent, 53% dintre europeni sunt îngrijorați de finanțele zilnice, iar șase din zece se tem pentru veniturile la pensie.

Cât despre preferințele de consum, românii își concentrează cheltuielile pe produse esențiale precum alimentele, produsele de curățenie și îngrijirea animalelor de companie. Cheltuielile privind moda, băuturile alcoolice, mobilierul și băuturile non-alcoolice sunt cele pe care românii le reduc.

Reducerile, vânate de români

Promoțiile joacă un rol important în deciziile de cumpărare: 77% dintre consumatori afirmă că sunt influențați de reduceri, iar între 45% și 64% ar fi dispuși să schimbe brandul pentru o ofertă mai bună. Cu toate acestea, românii rămân ușor mai loiali brandurilor decât media europeană, iar adoptarea mărcilor private este mai redusă: doar 35% dintre consumatori cumpără frecvent produse ale retailerilor, sub media europeană.

Citește și: BCE mărește dobânzile din cauza războiului din Orientul Mijlociu. Se aşteaptă reacţia BNR

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Ce avere impresionantă are iubitul Simonei Halep. Afacerile de succes în care este implicat Dorin Mateiu
Capital.ro
O decizie a Ryanair privind locurile din avion este anchetată: taxa care a stârnit controverse
Playtech.ro
Cât costă un plin după ultima ieftinire a carburanților. Prețurile din București, Cluj, Iași și Constanța
Adevarul
„Situația din Crimeea ajunge și la noi”. Mesaje de panică privind lipsa de combustibil puse de ruși pe internet
wowbiz.ro
Emil Gânj, condamnat definitiv la închisoare pe viață! Avocatul familiei victimei: „Despăgubirile vor fi imputate statului roman”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS O mașină a fost cuprinsă de foc în parcarea unui bloc din Iași. Pompierii intervin de urgență
iamsport.ro
Un fost antrenor din SuperLiga, bătut în vestiar după ce i-a făcut avansuri unui jucător: 'Mi-a zis că este adevărat'
MediaFlux
Rusia face baze militare la granița cu NATO. Mari îngrijorări în Europa
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți