SUA: Mitt Romney câştigă alegerile republicane din Arizona şi Michigan

Candidatul Mitt Romney a câştigat marţi seară alegerile primare republicane din statul cheie Michigan (nord), după ce a ieşit învingător şi în cele organizate în aceeaşi zi în Arizona, conform previziunilor lansate de mai multe posturi de televiziune americane, transmite AFP.
Romania TV
29 feb. 2012, 06:34
SUA: Mitt Romney câştigă alegerile republicane din Arizona şi Michigan

Cu 74 la sută din buletinele de vot numărate, Mitt Romney a strâns 41 la sută din voturi. înaintea rivalilor săi Rick Santorum (37 la sută) Ron Paul (12 la sută) şi Newt Gingrich (7 la sută), beneficiind de un avans suficient pentru a ieşi câştigător la final, conform previziunilor posturilor de televiziune CNN şi MSNBC.

Mitt Romney a câştigat alegerile şi în Michigan, statul unde s-a născut, adunând 41 la sută din voturi, poziţionându-se înaintea contra-candidatului Rick Santorum (38 la sută). Tatăl lui Romney este guvernatorul statului Michigan.

De câteva săptămâni, Santorum, catolic ultraconservator, se prezintă ca o soluţie alternativă pentru republicanii care îl consideră pe Romney prea moderat.

Învingătorul republicanilor îl va înfrunta pe Barack Obama în cadrul alegerilor prezidenţiale de la 6 noiembrie.

Alegătorii democraţi au votat intenţionat marţi cu ultraconservatorul Rick Santorum, în cadrul alegerilor republicane din Michigan (nord) deschise tuturor alegătorilor, pentru a spori şansele viitoare ale preşedintelui Barack Obama, relatează AFP.

Conform sondajelor realizate la ieşirea de la urne, 10 la sută dintre alegători s-au prezentat ca democraţi şi doar 60 la sută republicani, a transmis presa americană.

Mulţi dintre aceşti alegători democraţi au dezvăluit că au votat pentru Rick Santorum, considerând că acesta din urmă are mai puţine şanse decât rivalul său Mitt Romney de a câştiga în faţa lui Barack Obama în cadrul alegerilor prezidenţiale de la 6 noiembrie.

„Este un mod de a vota pentru cel pe care vrei să-l vezi câştigând”, a declarat o alegătoare, Elisabeth Steegman, din oraşul Sterling Heights. „Este un pic dezgustător”, a recunoscut ea, „dar merită”.

Mitt Romney care dispune de o organizare şi de mijloace financiare remarcabile în raport cu cei trei adversari republicani este în continuare considerat ca fiind favoritul pentru obţinerea învestiturii republicane la convenţia de la sfârşitul lui august în Florida.

Însă o înfrângere în statul său natal Michigan ar fi fost o lovitură foarte dură pentru campania sa. De aici şi ideea anumitor democraţi de a îl susţine pe Rick Santorum, cu care se află la egalitate conform sondajelor recente, cu mult înaintea celorlalţi doi candidaţi Newt Gingrich şi Ron Paul, care nu au făcut campanie electorală în Michigan.

Rick Santorum se opune avorturilor chiar şi în cazul violurilor cât şi contracepţiei, poziţii ce riscă să îi înstrăineze pe alegătorii de centru, dacă va ajunge să se confrunte cu preşedintele în exerciţiu.

Ultimele birouri de vot s-au închis miercuri la 02:00 GMT (04:00, ora României) în Michigan. Mitt Romney a câştigat însă alegerile primare republicane din acest stat-cheie, după ce a ieşit învingător şi în cele organizate în aceeaşi zi în Arizona, conform previziunilor lansate de mai multe posturi de televiziune americane.

Organizarea procesului de vot variază în funcţie de stat. În Michigan este permis alegătorilor înregistraţi ca democraţi să voteze în cadrul primarelor republicane.

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Bebelușul unui român, găsit printre droguri, mucegai și gunoaie. Scene greu de imaginat în Roma
Fanatik.ro
România, printre aliații preferați ai lui Donald Trump? Avantaj real sau risc ascuns. „Dacă apele din jur devin tulburi, situația se agravează”
Capital.ro
Românii ar putea să-și recupereze banii de la bancă. Decizia care se pregătește în România privind dobânzile
Playtech.ro
Cât îți crește factura la curent în perioada Paștelui dacă folosești cuptorul electric. Calcul în funcție de consum
Adevarul
Cine a câștigat și cine a pierdut în negocierea pentru șefii parchetelor. Fost consilier prezidențial: „Putem specula că în pachet au intrat și șefii serviciilor”
wowbiz.ro
Mircea Lucescu este condus pe ultimul drum în Vinerea Mare. Semnificația profundă a zilei în care creștinii își plâng Mântuitorul
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident tragic în Joia Mare! Un bărbat și-a pierdut viața în Bihor, după ce utilajul pe care îl conducea a căzut într-o râpă de 7 metri
iamsport.ro
”Nu știu de ce e căpitanul Rapidului unul ca el!”. L-a distrus pe Dobre în direct și a spus cui i-ar da banderola
MediaFlux
Singurul mall din București deschis de Paște în 2026. Unde mergem când ne plictisim de ouă, drob și pască
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România!
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj