SUA urmează să stabilească în zilele următoare cine l-a ucis pe Khashoggi

Statele Unite urmează să stabilească în următoarele zile cine l-a ucis pe sauditul Jamal Khashoggi, asasinat la 2 octombrie în Consulatul Arabiei Saudite la Istanbul, a anunţat preşedintele american Donald Trump, relatează AFP.
Filip Stan
18 nov. 2018, 09:50
SUA urmează să stabilească în zilele următoare cine l-a ucis pe Khashoggi

Donald Trump a declarat presei la Malibu, în California, unde a vizitat sâmbătă zone devastate de incendii, că un ”raport complet” cu privire la ”cine a făcut-o” urmează să fie finalizat ”în următoarele două zile”, adică duminică sau luni, iar apoi a menţionat alt termen, ”luni sau marţi”.

Statele Unite nu au ajuns, în acest stadiu, la o ”concluzie definitivă” cu privire la responsabilităţile în asasinarea lui Khashoggi, declara cu doar câteva ore mai devreme o purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat american, Heather Nauert.

Ea reacţiona astfel faţă de informaţii dezvăluite de cotidienele Washington Post (WP) şi New York Times (NYT) care au dezvăluit, citând surse anonime, că CIA a conchis că prinţul miştenitor Mohammed bin Salman este cel care a comandat ca jurnalistul să fie asasinat.

Heather Nauert a declarat că la momentul declaraţiilor sale ar fi prematur să se desemneze un astfel de vinovat.

”Informaţii recente potrivit cărora Guvernul american a ajuns la o concluzie defintivă sunt inexacte”, a subliniat ea, citată într-un comunicat. ”Rămân multe întrebări fără răspuns”, a insistat ea.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Sfatul cel mai de preţ pe care i l-a dat Kimi Antonelli românului-minune din motorsport!
Capital.ro
Nu ai folosit tot concediul de odihnă din 2026? Ce obligație are angajatorul pentru zilele rămase
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT