Începând cu perioada Renaşterii a existat obiceiul ca Papa să fie ales din rândul persoanelor din „peninsulă” (devenită Italia în 1861), până când alegerea lui Karol Wojtyla, în 1978, a întrerupt această tradiţie seculară, urmată de cea a germanului Joseph Ratzinger. Înainte de aceasta, ultimul Papă provenit din afara peninsulei italice a fost Adrian VI, în 1523.

Există grupuri de persoane care pledează pentru ca Sfântul Scaun să revină unui italian. Argumentul lor este că reforma din ce în ce mai urgentă a conducerii Bisericii ar putea fi mai uşor realizată de un italian, care înţelege cum funcţionează aceasta şi care ar dispune de pârghii în interiorul mecanismului de conducere. În plus, italienii vin în următorul conclav cu cel mai numeros grup: 28 de electori.

Alte Articole

De ce nu este deschis sicriul lui Costel Corduneanu? Este acoperit ...

Klaus Iohannis a reiterat în Consiliul European necesitatea ...

Orientul Mijlociu se află în pragul unui „conflict regional ...

De partea cealaltă, „Vatileaks”, scandalul scurgerilor de informaţii de la Vatican, a reîntărit ostilitatea anumitor cardinali, care nu sunt originari din „peninsulă”, faţă de o eventuală candidatură italiană, scandalul fiind perceput ca un rezultat al intrigilor între italieni pentru controlul Curiei. Cardinalii italieni nu sunt uniţi, având poziţii divergente îndeosebi în ceea ce priveşte raportul cu politica italiană

Printre favoriţii la conducerea Bisericii se numără arhiepiscopul de Milano.

Chiar înainte ca Papa să-şi anunţe, la 11 februarie, demisia, Angelo Scola, în vârstă de 71 de ani, a fost şi el citat, alături de canadianul Marc Ouelles, drept favoriţi ai lui Benedict XVI şi unul dintre prelaţii a cărui carieră intelectuală îi perimite să îl succeadă pe teologul Joseph Ratzinger.

Nominalizarea, în 2012, a fostului patriarh de Veneţia la conducerea celei mai mari eparhii din Europa, structură care, în trecut, a dat mai mulţi papi, a fost considerată drept rampă de lansare la Sfântul Scaun.

Cu o cultură bogată şi conservator în ceea ce priveşte morala, Scola a făcut parte din aceeaşi şcoală teologică de care aparţine şi Ratzinger, cea a revistei „Communio”, care insistă asupra noutăţii Conciliului Vatical II (1962/65), dar şi a continuării tradiţiei. În tinereţe, acesta a fost legat de mişcarea „Comuniune şi libertate”, devenită în prezent o mişcare conservatoare influentă în Italia. Ostil oricărei islamofobii, el a lansat o revistă renumită de idei şi dialog islamo-creştin, denumită Oasis. Având un stil sec şi fără multe aparţii în presă, Scola s-a angajat, la fel ca Ratzinger, în lupte precum critica laicităţii franceze.

Un alt personaj titrat este Gianfranco Ravasi, ministrul Culturii al Vaticanului, care debordează prin idei şi iniţiative, spirit prietenos şi deschis şi capabil să citeze în aceeaşi intervenţie un părinte al Bisericii din primele secole, pe Jean-Paul Sartre şi un mistic hindus. El este unui dintre primii prelaţi „de pe Twitter” şi este responsabil de lansarea „Curţii Neamurilor”, un forum de dialog cu intelectualii necredincioşi.

O scurtă intervenţie a Papei, adresată cardinalul Gianfranco Ravasi, a ieşit în evidenţă: „Domnul vă va binecuvânta pentru această muncă, pe care aţi depus-o într-un mod strălucit”.

Un alt italian foarte apreciat de papă este Mauro Piacenza, în vârstă de 68 de ani, prefect al influentei Congregaţii pentru Clerici, riguros, foarte conservator, care are reputaţia de „cel mai muncitor” reprezentant din rândul Curiei şi care l-ar putea înlocui pe secretarul de stat, Tarcisio Bertone.

Un alt favorit, menţionat adesea, este şeful confederaţiei episcopale, Angelo Bagnasco, a cărui abordare moderată este foarte apreciată în lumea catolică.