„Sunt dovada vie a faptului că putem să ne vindecăm”, spune unicul bolnav de SIDA ce a învins boala

Americanul Timothy Brown, supranumit "pacientul din Berlin", singura persoană din lume cunoscută până în prezent care s-a vindecat de SIDA, spune că este "dovada vie" a faptului că oamenii pot învinge această boală.
Romania TV
25 iul. 2012, 14:32

Timothy Brown a acordat un interviu cu ocazia celei de-a 19-a Conferinţe internaţionale despre SIDA, care are loc la Washington, de duminică până vineri, şi la care participă 25.000 de persoane. El a lansat cu această ocazie un apel public pentru a promova o campanie de strângere de fonduri, iniţiată cu scopul de a finanţa programele de cercetări medicale contra acestei maladii.

Testat seropozitiv în 1995, când era student la Berlin, Timothy Brown nu a mai prezentat semne de infecţie în organism începând din 2007.

„Este minunat să te vindeci de infecţia cu HIV (virusul imunodeficienţei umane care declanşează SIDA)”, a declarat Brown.

„Nu mai simt stimulii senzoriali la nivelul picioarelor, dar acum merg mai uşor şi mă simt mai bine. Aproape că nu mai am dureri niciodată, ci doar, uneori, dureri de cap”, spune Timothy, în prezent în vârstă de 47 de ani. „Mă simt bine”, a continuat el, plângându-se în glumă de faptul că este tratat „ca o vedetă rock”.

După ce a primit o grefă de măduvă osoasă în 2007, pentru a trata leucemia de care suferea, Timothy Brown a încetat să mai ia antiretrovirale şi nu a mai prezentat în organism nicio urmă de infecţie cu HIV.

Medicii care îl îngrijeau au declarat că pacientul s-a vindecat. Grefa de măduvă provenea de la un donator care avea celule imunitare mutante rezistente la HIV.

Potrivit estimărilor, 0,3% din populaţia mondială este înzestrată cu această imunitate naturală contra HIV, ce provine din mutaţia genei CCR5. Potrivit medicilor, acest procent este de 1% în rândul populaţiei europene.

Timothy Brown a primit o a doua grefă de măduvă osoasă în 2008, provenind de la acelaşi donator, din cauza reapariţiei leucemiei, nu a virusului care declanşează SIDA. Acea intervenţie chirurgicală i-a cauzat însă câteva probleme neurologice.

Pe lângă aceste transplanturi, care sunt proceduri medicale dificile şi riscante, Timothy Brown a urmat un tratament radiologic aplicat la nivelul întregului corp pentru a-şi trata cancerul sangvin cu care a fost depistat.

„Astăzi vreau să ajut, prin intermediul fundaţiei mele, la găsirea unei metode de vindecare pentru toată lumea”, a adăugat Brown, care este implicat în programele de cercetare lansate de Universitatea San Francisco din California.

El spune că a fost contactat de reprezentanţii National Institutes of Health (NIH), care doreau să testeze un eşantion din sângele său, pentru a vedea dacă acesta prezintă încă urme de HIV.

Referindu-se la o recentă polemică lansată de un cercetător francez potrivit căruia urme de HIV activ ar exista încă în sângele lui, Timothy Brown a spus că s-a vindecat complet. „Sunt seronegativ. Pot să vă arăt toate analizele medicale care confirmă acest lucru”, a spus acesta.

„Intenţionez, cu fundaţia mea, să găsesc donatori pentru a obţine fonduri care să permită finanţarea programelor de cercetare”, a adăugat el, spunând că biotehnologia este calea cea mai promiţătoare pentru găsirea unui tratament universal contra SIDA.

Timothy spune că guvernul american investeşte prea puţin în biotehnologie, alocând doar 2 miliarde de dolari în fiecare an, în timp ce China alocă 60 de miliarde de dolari în fiecare an.

„Există câteva mii de cercetători foarte capabili, care nu pot să obţină fonduri şi care sunt dispuşi să lucreze din greu pentru a găsi un mijloc pentru a eradica HIV”, a spus Brown, adăugând că Uniunea Europeană cheltuieşte mai mult decât Statele Unite pentru a găsi un tratament contra HIV.

Rugat de jurnalişti să vorbească despre caracterul „miraculos” al vindecării sale, aşa cum nu se feresc să scrie autorii unor articole din presa internaţională, Timothy Brown a spus, după o scurtă ezitare: „Este greu de spus. Depinde de convingerile religioase ale fiecăruia: unii spun că este exclusiv rezultatul ştiinţei medicale, alţii spun că a fost o intervenţie divină. Eu aş spune mai degrabă că este puţin din amândouă”.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Fosta amantă a lui Sorinel Copil de Aur a trecut la amenințări: “Nu mi-e frică de pușcărie”
Fanatik.ro
Marius Baciu, out de la FCSB?! Ratarea calificării în fața letonilor de la Auda a pus capac. Exclusiv
Capital.ro
Poți primi bani la bătrânețe chiar dacă nu ai lucrat niciodată. Câți bani pot lua românii din această țară
Playtech.ro
Amenda pe care mulți șoferi încă o calculează greșit. Cât plătești din iulie 2026 pentru cele mai comune abateri
Adevarul
A murit Ion I. Brătianu, considerat ultimul descendent direct al familiei care a marcat politica României moderne. Avea 87 de ani
wowbiz.ro
Medicii au stabilit cu ce boală se confruntă, de fapt, Miruna! Adolescenta în vârstă de 18 ani se află în stare gravă, după ce a contractat o bacterie pe litoral
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Primarul unei comune din Alba, găsit fără viață în podul casei. Și-ar fi pus capăt zilelor
iamsport.ro
Victor Becali a dat cărțile pe față în legătură cu ”ruptura” dintre el și vărul Gigi: ”Mărginași cărora le place să se trezească vorbind!”
MediaFlux
Modificare la pensie de la 1 August 2026. Crește stagiul complet de cotizare
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România