Elena Udrea a fost prinsă în Bulgaria, la punctul de frontieră Kulata. Primele imagini după capturare

Elena Udrea a fost prinsă în Bulgaria, după ce a părăsit România în această dimineață, prin Vama Giurgiu. Udrea a fost reţinută în timp ce încerca să treacă vama în Grecia.
Filip Stan
07 apr. 2022, 23:19
Elena Udrea a fost prinsă în Bulgaria, la punctul de frontieră Kulata. Primele imagini după capturare

Elena Udrea se află în prezent în arestul Poliției de Frontieră de la Petrici. Udrea va fi adusă vineri la Judecătoria Blagoevgrad pentru procedurile de extrădare.

UPDATE: Elena Udrea rămâne în arest până vineri, când va fi prezentată în faţa instanţei pentru mandatul internaţional de aducere în România.

UPDATE. Polițiștii bulgari anunță că, în urmă cu scurt timp, Elena Udrea a fost băgată în spatele gratiilor, după ce a fost prinsă în zona Kulata, lângă frontiera cu Grecia.

Elena Udrea ar fi fost depistată de polițiști în zona Kulata, la frontiera cu Grecia. La două ore și 20 de minute după ce a fost emis mandatul, Udrea a fost reținută de oamenii legii. În prezent, se așteaptă documentele din România pentru a fi adusă în țară.

Elena Udrea a fost prinsă de autoritățile din Bulgaria, la solicitarea autorităților române, și vor fi demarate acum procedurile de extrădare.

„În urma cooperării dintre structurile specializate din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi autorităţile din Bulgaria, femeia, pe numele căreia este emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, a fost depistată pe teritoriul Bulgariei. În continuare, se desfăşoară activităţi specifice, în vederea predării femeii către autorităţile din România”, transmite IGPR.

Poliția de Frontieră confirmă că Elena Udrea a ieșit din țară, dar precizează că a făcut-o legal, întrucât nu era vizată de nicio măsură care să interzică acest lucru în momentul în care a făcut-o. În martie 2021, Curtea de Apel București a respins plasarea sub control judiciar a Elenei Udrea.

Elena Udrea

Comunicatul Poliției de Frontieră: „Ca urmare a interesului manifestat de reprezentanţii mass-media faţă de ieşirea din ţară a unei persoane de sex feminin, cetăţean român, Inspectoratul General al Politiei de Frontiera informează următoarele:

Persoana în cauză a părăsit teritoriul ţării în cursul dimineţii de 07.04.2022, pe cale terestră, în mod legal, deoarece nu avea restricţionat dreptul la liberă circulaţie de către instituţiile competente.

Precizăm faptul că, Poliţia de Frontieră Română pune în aplicare, potrivit atribuţiilor stabilite de legislaţia naţională privind organizarea şi funcţionarea instituţiei, măsurile de restricţionare a dreptului la liberă circulaţie a persoanelor în condiţiile art. 40-41 din Legea 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, din punct de vedere al atribuţiilor instituţionale, dacă o persoană, cetăţean român, se prezintă la ieşirea din ţara şi îndeplineşte condiţiile prevăzute de legislaţia în domeniu, acesteia i se permite continuarea călătoriei”.

Condamnarea fostului ministru Elena Udrea la şase ani de închisoare în dosarul Gala Bute rămâne definitivă după ce ICCJ a respins joi contestaţia în anulare depusă de aceasta. Elena Udrea a fost dată oficial în urmărire, conform site-ului IGPR. Ea nu a fost găsită nici la adresa din buletin, nici la adresa din Corbeanca unde locuia împreună cu familia, pentru a fi încarcerată după condamnare.

În dosarul ”Gala Bute”, Elena Udrea a depus o contestaţie prin care solicita anularea condamnării de 6 ani închisoare, avocaţii săi invocând decizia Curţii Constituţionale privind modalitatea nelegală de constituire a completurilor de cinci judecători de la Instanţa supremă.
„Cu majoritate, respinge, ca nefondate, contestaţiile în anulare formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi condamnaţii Udrea Elena Gabriela, Breazu Liberiu Tudor, Nastasia Gheorghe şi Obreja Rudel împotriva deciziei penale nr. 93 din data de 5 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 Judecători în dosarul nr. 2303/1/2017”, se arată în decizia ICCJ.

Ultimele poze cu Elena Udrea în București înainte de condamnare. Deşi extrem de elegantă, pe faţa „blondei lui Băsescu” se citea îngrijorarea

Curtea mai constată că, prin încheierea nr. 210 din data de 19 decembrie 2018 pronunţată în dosarul nr. 3168/1/2018, reunit la prezenta cauză, s-a dispus admiterea cererii formulate de contestatorul condamnat Obreja Rudel privind suspendarea executării sentinţei penale nr. 181 din 28 martie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 1532/1/2015, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 93 din 5 iunie 2018, pronunţată în dosarul nr. 2303/1/2017 de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, până la soluţionarea definitivă a contestaţiei în anulare. Constată şi că, prin încheierea din data de 20 decembrie 2018, s-a dispus suspendarea executării deciziei penale nr. 93 din 5 iunie 2018, pronunţată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 2303/1/2017, până la soluţionarea definitivă a contestaţiei în anulare, în ceea ce îi priveşte pe condamnaţii Udrea Elena Gabriela şi Breazu Liberiu Tudor.

În martie 2017, instanţa supremă a condamnat-o pe fostul ministru al Dezvoltării Regionale Elena Udrea la şase ani de închisoare cu executare pentru luare de mită şi abuz în serviciu în dosarul Gala Bute, fiind achitată pentru tentativa de folosire de declaraţii false sau incomplete. Rudel Obreja a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare, Gheorghe Nastasia a primit o pedeapsă de patru ani de închisoare, iar Ana Maria Topoliceanu a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare, în timp ce fostul mnistru al Economiei Ion Ariton a fost achitat.

Elena Udrea

Fostul consilier al Elenei Udrea Ştefan Lungu a primit o pedeapsă de un an şi şase luni de închisoare cu suspendare. Fostul asistent personal al Elenei Udrea, Tudor Breazu, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare, pentru complicitate la luare de mită.

Poliția confirmă: Elena Udrea a plecat din România joi dimineaţă înainte să fie condamnată în dosarul Gala Bute. A fost dată oficial în urmărire generală
Procurorii au arătat în rechizitoriu că, în 24 iunie 2011, a fost încheiat un contract de servicii, atribuit prin negocierea fără publicarea unui anunţ de participare, între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) şi SC Europlus Computers SRL, firma lui Rudel Obreja, având ca obiect prestarea serviciilor de promovare a României în cadrul evenimentelor desfăşurate cu ocazia organizării Galei Internaţionale de Box profesionist de către Federaţia Română de Box. În baza acestui contract, la 1 februarie 2012, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a efectuat plata serviciilor de promovare în valoare de 8.116.800 lei.

Fondurile publice au fost utilizate într-o modalitate interzisă de lege, respectiv pentru finanţarea unui eveniment sportiv organizat de către o societate comercială, iar suma achitată în baza contractului constituie în întregime un prejudiciu produs în patrimoniul ministerului. Prin încheierea contractului s-a urmărit în realitate asigurarea fondurilor necesare organizării galei de box menţionate, iar achiziţia de servicii de publicitate a reprezentat doar o justificare formală, pentru care nu există o nevoie reală a ministerului, cu unicul scop de a da o aparenţă de legalitate contractului. Mai mult, contractul a fost atribuit cu încălcarea procedurilor legale de achiziţie publică şi au fost achiziţionate servicii care nu se regăsesc printre categoriile de cheltuieli eligibile pentru programele cu finanţare europeană”, potrivit procurorilor.

Anchetatorii au susţinut că Elena Udrea a avut cea mai importantă contribuţie la săvârşirea acestor fapte şi la producerea rezultatului, deoarece ea a luat decizia organizării galei în urma unor discuţii informale cu Rudel Obreja, a determinat adoptarea actelor normative care au creat cadrul finanţării evenimentului, a cerut în mod repetat funcţionarilor din subordine să se întâlnească cu Obreja pentru a identifica soluţii în cazul încheierii contractului şi a participat nemijlocit la stabilirea bugetului care urma să fie alocat de către MDRT în afara cadrului reglementat de procedura achiziţiilor publice.

DailyBusiness
Tanczos Barna respinge ideea suspendării președintelui Nicușor Dan: „Un foc de paie, nu se va întâmpla”
Spynews
Tavanul unui hotel din Sibiu s-a prăbușit peste oamenii din piscina interioară. Planul roșu a fost activat de urgență
Fanatik.ro
Juri Cisotti, portret de fotbalist: „Ai mei știu că sunt puțin nebun”. Interviu exclusiv
Capital.ro
Amendă de 6.000 de lei pentru români de Crăciun și Revelion. Interzis pentru românii care stau la bloc
Playtech.ro
Mega-proiectul abandonat din timpul lui Ceaușescu revine oficial la viață. Tarnița, hidrocentrala de 1.000 MW care va costa peste 1 miliard de euro
Adevarul
Rusia vrea să construiască o centrală nucleară pe Lună în următorii zece ani. Rosatom și Institutul Kurchatov, implicate în proiect
wowbiz.ro
Clipe cumplite pentru Loredana Groza, în prag de sărbători! Tatăl artistei se află în stare gravă la spital: „Tata…fă-te bine”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
EXCLUSIV Ce cadouri se dau de Crăciun în familia lui Dan Negru. Prezentatorul Kanal D a dezvăluit și ce își dorește pentru 2026
iamsport.ro
Dan Șucu, acuzat direct că ar fi cumpărat Genoa cu ”bani furați”! Ce afaceri ”de milioane de euro” cu statul ar avea: ”Folosește o firmă dintr-un sat din județul Galați”
MediaFlux
Ce înseamnă, de fapt, Ajunul Crăciunului și de ce este considerat o noapte magică
stirilekanald.ro
Explozie pe Autostrada A1! Un camion plin cu GPL a sărit în aer după un accident cu un TIR. Imagini șocante
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend