SURSE: UDMR propune o soluţie de compromis pentru desfiinţarea SIIJ. Ce spune Dan Barna

Una dintre problemele care au creat cele mai multe neînţelegeri în coaliţia de guvernare este cea a desfiinţării SIIJ, dar UDMR ar putea debloca situaţia, venind cu o propunere care nu a fost respinsă din start de partenerii de de la PNL şi USR-PLUS.
Filip Stan
27 iul. 2021, 20:04
SURSE: UDMR propune o soluţie de compromis pentru desfiinţarea SIIJ. Ce spune Dan Barna

UDMR a propus în coaliția de guvernare o variantă de compromis pentru deblocarea crizei generată de desființarea SIIJ, au declarat surse guvernamentale.

În mod declarativ, toate partidele aflate la guvernare sunt de acord cu desfiinţarea SIIJ, dar formațiunile nu au căzut de acord privind destinația dosarelor. Dacă USR-PLUS vrea ca dosarele să mearg la DNA sau DIICOT, UDMR vrea ca dosarele să rămână la Parchetul General.

UDMR ar putea debloca impasul din Coaliţie privind desfiinţarea SIIJ

Formațiunea maghiară a propus o variantă de compromis: în primă fază, toate dosarele merg la Parchetul General, după care fiecare dosar merge la parchetul competent cu excepția dosarelor de abuz în serviciu care vor fi instrumentate doar de PG, conform Stiripesurse.

USR-PLUS nu a respins din start această variantă și urmează ca partidele din coaliție să analizeze propunerea UDMR.

O decizie finală nu se va lua, oricum, mai devreme de toamnă, când sunt programate Congrese la PNL, la USR-PLUS dar și la UDMR.

Citeşte şi: Victor Ponta ironizează USR-PLUS după includerea Roşiei Montane în Patrimoniul UNESCO: „Nu vrem bani din redevenţe, impozite, taxe, investiţii, salarii. Nu suntem nişte pârliţi, cum sunt China, Rusia, Australia, SUA şi Canada”

„La subiectul SIIJ continuăm discuţiile. Astăzi nu am depăşit blocajul, au fost două-trei propuneri de compromis, trebuie puse pe hârtie, trebuie analizate, vom reveni în săptămânile care urmează. Sunt legate aceste soluţii de compromis, pe de o parte, de o propunere mai veche pe care eu am mai anunţat-o. Dacă trece amendamentul nostru, atunci o perioadă rezonabilă păstrăm acest sistem, deci anchetarea magistraţilor la procuratura generală – singura instituţie constituţională dacă vorbim despre sistemul de procuratură şi, după un timp rezonabil, dacă nu funcţionează se poate nuanţa prin legile de funcţionare a justiţiei şi celelalte legi care vor fi în dezbatere în perioada următoare. Asta a fost prima soluţie propusă”, a spus Kelemen Hunor după şedinţa coaliţiei de guvernare.

El a explicat şi celelalte propuneri.

„A doua soluţie propusă de noi este legată de o eventuală scoatere din competenţa DNA a anchetării doar a magistraţilor, abuzul în serviciu, deci să nu deschidă DNA împotriva magistraţilor dosar pe abuz în serviciu. Şi a treia soluţie este să rămână la Parchetul General anchetarea magistraţilor. În cazul în care se constată că acolo există probe care sunt în competenţa DIICOT sau DNA, se transmite dosarul către aceste parchete, dar plângerea se depune, anchetarea se face de către procuratura generală”, a adăugat vicepremierul.

Citeşte şi: Lovitură după lovitură pentru Clotilde Armand. Primarul Sectorului 1 pierde în primă instanță procesul cu Romprest în care cere acces în contabilitatea companiei

Dan Barna anunţă ca va exista, probabil în două săptămâni, o propunere de text pentru desfiinţarea SIIJ

Vicepremierul Dan Barna a precizat că este probabil ca în două săptămâni să fie prezentată o propunere de text pentru desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor în Justiţie, în condiţiile în care a fost un blocaj pe această temă în coaliţie.

„Pe partea de justiţie s-a convenit în cadrul coaliţiei să fie pusă în dezbatere publică modificarea la Codul penal conform deciziilor Curţii Constituţionale şi sper să reuşim într-un termen relativ scurt să încheiem şi acest subiect. Pe al doilea subiect, privind avertizorii de integritate, s-a convenit ca proiectul de lege deja dezbătut în cadrul coaliţiei să fie transmis şi asociaţiilor – asociaţia comunelor, cea a municipiilor, oraşelor şi a consiliilor judeţene astfel încât să avem şi punctele de vedere ale unei componente importante de beneficiari ai acestei legi, iar la SIIJ s-a mai încercat să găsim câteva zone în care să găsim un compromis prin care această Secţie specială să poată fi desfiinţată. Vom veni probabil în două săptămâni cu o propunere de text prin care sper să găsim o variantă prin care să depăşim acest blocaj real care există în coaliţie. Subiectul SIIJ este unul care de mai multe zile este blocat în cadrul coaliţiei”, a explicat Dan Barna, după şedinţa de marţi de la Parlament a coaliţiei, la care premierul nu a participat.

Liderul USR PLUS a adăugat că există o disponibilitate de dialog între partidele de coaliţie, inclusiv UDMR, cu privire la subiect.

„Foarte clar, însă, varianta UDMR, aceea de a nu desfiinţa Secţia specială, ci doar de a o muta la Parchetul General ca o direcţie, nu este susţinută nici de către PNL, nici de către noi. De aceea încercăm să găsim o altă variantă. Trebuie discutate şi la Ministerul Justiţiei”, a conchis vicepremierul.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Oficial: Robert Niță, șef la Rapid! Fostul fotbalist decide transferurile si bugetul giuleștenilor alături de Şucu şi Angelescu
Capital.ro
Prețuri carburanți marți, 3 noiembrie. Cât costă benzina și motorina în marile orașe din România. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT