Sute de elevi, expuşi zilnic unui real pericol. Vezi cum sunt transportaţi la şcoală

Peste 230 de elevi din zona oraşului vasluian Negreşti sunt expuşi zilnic unui real pericol, în condiţiile în care sunt transportaţi la şcoală câte 40 într-un microbuz de 16 locuri, autorităţile locale fiind conştiente că îşi asumă un mare risc şi că încalcă legea.
Romania TV
10 oct. 2012, 17:35
Sute de elevi, expuşi zilnic unui real pericol. Vezi cum sunt transportaţi la şcoală

Având domiciliile în şase sate componente ale oraşului Negreşti, peste 230 de elevi care învaţă la gimnaziul din localitate sunt aduşi zilnic la şcoală înghesuiţi în microbuzele şcolare.

Treziţi de la ora 5.00, copiii sunt urcaţi câte 40 în cele două microbuze şcolare de câte 16 locuri şi apoi transportaţi la unitatea de învăţământ pe o distanţă de până la opt kilometri. Chiar şi aşa, fiecare microbuz trebuie să facă patru transporturi pe zi, două dimineaţa şi două la prânz, astfel încât toţi elevii să fie prezenţi la timp la şcoală sau să revină la domiciliu.

„Din păcate, altă soluţie nu avem şi, ca primar, îmi asum acest risc. Ştiu că încălcăm legea şi, ferească Dumnezeu să se întâmple ceva, mă duc la puşcărie. Am prezentat situaţia la toate organismele abilitate, inclusiv la Inspectoratul Şcolar şi Prefectura Vaslui, dar nu am primit niciun răspuns. Este cumplit de greu pentru noi ca autorităţi, pentru părinţi şi, mai ales, pentru acei copii care, imaginaţi-vă, merg câte 40 într-un microbuz de 16 locuri”, a declarat, miercuri, primarul oraşului Negreşti, Vasile Voicu.

VEzi şi: Elevii mutaţi în casa unui localnic pentru că şcoala este în pericol de prăbuşire

Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Vaslui susţine că ştie de situaţia de la Negreşti, însă nu are nicio soluţie cel puţin până la sfârşitul acestui an.

„Am discutat la minister despre situaţia microbuzelor şcolare, în general, şi ni s-a comunicat că, cel puţin până la sfârşitul anului, nu vom primi nimic. De aceea, comunitatea locală din Negreşti trebuie să găsească soluţii, cum ar fi închirierea unor microbuze şcolare. Responsabilitatea aparţine în totalitate primăriei”, a precizat inspectorul general al ISJ Vaslui, Gabriela Plăcintă.

Potrivit sursei citate, în judeţul Vaslui ar fi nevoie de cel puţin 20 de microbuze şcolare pentru rezolvarea celor mai stringente probleme legate, în prezent, de transportul elevilor de la domiciliu la şcoală.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
Academia Universității Craiova sub asediul interlopilor! Antrenorul spaniol atacat de un tip cu cagulă. Poliţia a deschis dosar penal. Exclusiv
Capital.ro
Sacul lui Moș Crăciun. Ce cadouri îi pot bucura pe copii fără să cheltui o avere. Variante surprinzătoare de la 50 la 200 de lei
Playtech.ro
Cât ar putea crește impozitul pe mașină în 2027. Diferențele dintre un autoturism vechi, unul hibrid și unul electric
Adevarul
Dilema unui român cu rate de 1.600 de euro pe lună, după un an fără serviciu. „Vinzi casa, plătești împrumutul și stai în chirie”
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mașină răsturnată în Cluj, după ce un tânăr de 25 de ani a ajuns pe sensul opus și a lovit alte patru autoturisme
iamsport.ro
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial. Lovitură de teatru
MediaFlux
Vești bune pentru pensionari de la șefa Casei de Pensii. Mica Recalculare a dosarelor e la final
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România