Sute de romi, mutaţi în „Uzina Morţii” la Baia Mare

Sute de romi din Baia Mare au fost mutaţi în fostul combinat metalurgic din oraş. Primăria a hotărât să îi mute pe toţi cei care locuiau într-o colonie de ţigani. Oamenii trăiesc acum printre sticle de substanţe toxice şi eprubete în care se făceau până nu demult experimente de laborator. Mutarea romilor a început de câteva săptămâni, după ce casele lor au fost dărâmate.
Romania TV
04 iun. 2012, 20:26
Sute de romi, mutaţi în

Scandal de proporţii la Baia Mare, unde primarul USL Cătălin Cherecheş a decisă să-i mute pe cei 2.000 de romi de la marginea oraşului în fostul laborator chimic al Cuprom. După ce i-a ameninţat că aduce buldozerele peste ei, primarul i-a urcat în camioane fără copertină şi i-a transportat, pe o ploaie torenţială, în fostul laborator chimic al Cuprom, denumit şi „uzina morţii”, scrie evz.ro.

În anul 2006, uzina a fost închisă, deoarece era considerată cel mai mare poluator din România după Combinatul de la Copşa Mică.

Odată ajunşi în blocul în care li s-au repartizat locuinţele, romii au găsit lipite de uşi hârtii pe care erau scrise cu litere de mână numele lor. Aceştia au fost surprinşi când au văzut că spaţiile nu fuseseră amenajate pentru locuit. În dulapurile metalice încă se găseau recipiente cu substanţe chimice, vechi de zeci de ani. Atmosfera sinistră era amplificată de inscripţiile cu cap de mort sau „interzis amestecul de substanţe chimice”. Mai mult, unele camere aveau puse semne de pericol, iar în interiorul lor se găseau substanţe toxice.

Cei care au încercat să părăsească locul sinistru au fost împiedicaţi de Poliţia Locală.

Văzând că nu se pot opune, au rămas în uzină. După câteva ore au apărut primele simptome, vărsături, greţuri, ameţeli. Copii au fost cei mai afectaţi. Mai multe ambulanţe s-au deplasat la uzină pentru a-i ajuta pe aceştia. Anumite surse din spital spun că 13 copii şi un adult au fost duşi la Urgenţe. Însă, potrivit jurnaliştilor şi romilor de la faţa locului, numărul intoxicaţilor ar fi fost şi mai mare.

În cursul zilei de duminică oamenii legii au efectuat o razie în zona uzinei. Mai mulţi poliţişti şi jandarmi au verificat documentele romilor. Aceştia din urmă cred că toată această acţiune este una electorală prin care primarul speră să câştige voturile oamenilor din cartierul de unde fuseseră mutaţi romii.

Şeful Partidei Romilor, Carol Jurisniez, îl atacă pe Cherecheş cu declaraţii năucitoare despre banii pe care primarul i-ar fi oferit ca să cumpere voturile romilor. Edilul la rândul lui neagă totul.

Primarul din Baia Mare a mai avut dispute cu romii din oraş, după ce anul trecut a ridicat un zid de 2 metri în jurul unor blocuri în care locuiau romi. Acest caz a avut dimensiuni uriaşe, declanşând proteste în lumea întreagă.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Maria Covașa, ironie fină la adresa lui Dany Boy după ce i-a cunoscut actuala iubită! Fosta concurentă de la Insula Iubirii nu s-a putut abține
Fanatik.ro
Atac armat după un meci de fotbal! Un suporter argentinian a fost împușcat!
Capital.ro
Ce trebuie să știe toți proprietarii de locuințe din România. ASF explică ce acoperă, de fapt, polița PAD: Sume limitate
Playtech.ro
Românii sub 30 de ani pot încasa bani în fiecare lună dacă se angajează. Bonusul oferit de stat
Adevarul
Șeful Ryanair neagă faptul că un bărbat ar fi fost aspirat pe geamul spart al unui avion: „Aceste afirmații sunt lipsite de sens”
wowbiz.ro
Andreea Ibacka a izbucnit în plâns! Ce a emoționat-o până la lacrimi pe vedetă: „Nu-mi mai e rușine să fiu vulnerabilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
500.000 de euro pentru Dan Petrescu! Omul de afaceri era disperat să-l aducă la echipă. Victor Becali: ”Băi, ești nebun?”
MediaFlux
Casa de Pensii explică cum se dovedește stagiul de cotizare la pensie. Mai multe soluții dacă s-a pierdut cartea de muncă
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România