Tâlhar arestat după o urmărire ca-n filme. Imagini SPECTACULOASE surprinse de camerele de supraveghere VIDEO

Tâlharul prins la Eforie Nord după o urmărire ca-n filme la Eforie Nord a fost arestat. Întregul episod a fost surprins de camerele de supraveghere din localitate.
Romania TV
26 ian. 2016, 16:00
Tâlhar arestat după o urmărire ca-n filme. Imagini SPECTACULOASE surprinse de camerele de supraveghere VIDEO

Imaginile surprinse de camerele de supraveghere sunt desprinse, parcă, dintr-un film de acţiune. Tâlharii au mers cu o viteză ameţitoare, iar poliţiştii au încercat de mai multe ori să-i tragă pe dreapta. Agenţii au reuşit doar să se ţină după ei şi la un moment dat i-au lovit cu masina. Au prins doar un sigur hoţ, care acum a fost arestat.

În imagini se vede maşina suspecţilor care trece în viteză, urmată de cea a poliţiştilor. După două minute, agenţii îi ajung şi încearcă să îi tragă pe dreapta pe tâlhari. Poliţiştii lovesc uşor autoturismul fugarilor, dar aceştia nu se lasă intimidaţi şi apasă din nou pedala de acceleraţie, astfel că a fost nevoie de câteva focuri de armă pentru intimidare. Şi acestea au fost zadarnice, aşa că poliţiştii au lovit din nou, intenţionat, maşina tâlharilor, scoţând-o în decor. După impact, trei suspecţi au fugit. Singurul hoţ prins a fost arestat.