Tânără cu dizabilităţi, rănită în curtea centrului pentru persoane cu handicap unde era cazată

O tânără cu dizablităţi, cazată într-un centru pentru persoane cu handicap din judeţul Vaslui, a ajuns în stare gravă la spital, cu numeroase leziuni şi fracturi, după ce a fost rănită, în condiţii încă neelucidate, în timp ce se afla în curtea unităţii. În momentul în care s-a accidentat, femeia era nesupravegheată.
Romania TV
11 nov. 2012, 17:50
Tânără cu dizabilităţi, rănită în curtea centrului pentru persoane cu handicap unde era cazată

Potrivit primelor informaţii oferite de poliţiştii vasluieni, tânăra de 31 de ani, imobilizată într-un cărucior cu rotile, a fost găsită de către angajaţii Centrului pentru Persoane Adulte cu Handicap Rânzeşti căzută pe iarbă în curtea unităţii, având leziuni la picioare şi abdomen, potrivit Mediafax.

Conducerea centrului care se află sub coordonarea Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui a sunat la numărul de urgenţă 112 şi a solicitat intervenţia unei ambulanţe, femeia cu dizabilităţi fiind preluată şi transportată la Spitalul de Urgenţă Bârlad.

Aceasta a fost dusă imediat în sala de operaţii, diagnosticul stabilit de medici fiind traumatism abdominal, ruptură de vezică urinară, urohemoperitoneu (acumulare de urină şi sânge în cavitatea abdominală), fractură de bazin şi fractură de femur stâng.

„Din primele cercetări, nu se cunosc condiţiile în care tânăra a suferit acele leziuni traumatice. Până acum, nu a fost identificat niciun martor care să ne poată ajuta în elucidarea acestui caz şi nu s-a putut discuta nici cu persoana rănită, având în vedere starea ei de sănătate. Pe baza documentelor eliberate de medicii spitalului bârlădean, Serviciul de Medicină Legală Vaslui se va pronunţa dacă acele leziuni au fost produse în urma unui eveniment rutier”, a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, Mihaela Ştraub.

DGASPC Vaslui a declanşat propria anchetă în acest caz, tânăra cu handicap nefiind supravegheată de către angajaţii centrului din Rânzeşti în momentul producerii incidentului.

Conducerea acestei instituţii ia în calcul varianta ca femeia să fi fost rănită după ce căruţul în care era imobilizată ar fi fost lovit de o maşină a unei firme de construcţii care face lucrări de consolidare a clădirii centrului din Rânzeşti.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Bani pentru profesori în 2026. Cardurile cu 1.500 de lei vor fi alimentate până la sfârșitul anului. Termenul-limită a fost prelungit
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT