Târg de Sfântul Dumitru, de vineri până duminică, la Muzeul Satului din Capitală

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" din Capitală organizează, de vineri până duminică, o nouă ediţie a Târgului de "Sfântul Dumitru", patronul şi protectorul acestui spaţiu de cultură, informează un comunicat.
Romania TV
23 oct. 2012, 11:48
Târg de Sfântul Dumitru, de vineri până duminică, la Muzeul Satului din Capitală

În cele trei zile de sărbătoare, vizitatorii se vor putea bucura de prezenţa ansamblurilor folclorice, a tarafurilor şi a soliştilor de muzică populară românească şi ale etniei bulgare, precum şi de muzica de fanfară, muzica religioasă şi onoruri militare. Nu vor lipsi din program spectacole de teatru, expoziţii de fotografie, parada costumelor de inspiraţie populară şi o şezătoare la mijloc de zi – vineri, de la ora 14.00.

Produsele din gastronomie tradiţională – cozonaci, plăcinte, produse din carne, brânzeturi, turtă dulce, produse bio, miere, fructe şi legume, zacuscă, dulceţuri vor aştepta târgoveţii atraşi de aromele de toamnă prezentate, spun organizatorii.

Meşteri populari veniţi din toate zonele ţării vor fi prezenţi la târg cu obiectele create şi realizate de ei, care vor putea fi admirate sau/ şi cumpărate.

Numită odinioară Sânmedru, sărbătoarea Sfântului Dumitru marchează al doilea sezon pastoral, iernatul, când natura şi fiinţa se pregătesc de hibernare, pentru a renaşte în primăvară. În opoziţie cu Sângiorzul (Sfântul Gheorghe), care încuie iarna şi înfrunzeşte codrul, Sânmedru încuie vara şi desfrunzeşte codrul.

Sâmbătă, graţie colaborării cu Ambasada Ciprului în România, Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” va găzdui un moment de dans şi de muzică religioasă susţinute de grupuri de artişti din Cipru.

Organizatorii anunţă că vizitatorii care poartă numele Dumitru sau Dumitra au acces gratuit (pe bază de buletin), în zilele de vineri şi sâmbătă.

Târgul de „Sfântu Dumitru” se va deschide vineri, la ora 12.00, şi va putea vizitat şi în zilele de sâmbătă şi duminică, între orele 9.00 şi 18.00.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Așa arăta Buzăul în ziua în care Mihaela Runceanu a fost condusă pe ultimul drum, acum 37 de ani. Mașina mortuară abia a putut ieși de pe stradă
Fanatik.ro
Ionuț Chirilă a „sărit” la Cornel Dinu! Ce a cerut clubului Dinamo. Exclusiv
Capital.ro
Salarii mai mari pentru profesori în 2027. Sindicatele cer ca dascălii cu 25 de ani vechime să fie plătiți la nivelul medicilor specialiști
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Răsturnare de situație în America. Premiere istorice după alegeri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT