Tăriceanu, despre premierul Dăncilă: Îmi place că este foarte serioasă, dedicată, un om de echilibru

Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului şi al ALDE, a afirmat vineri, într-o conferinţă de presă la Constanţa, că apreciază la premierul Viorica Dăncilă că este un om serios, care stă şi analizează şi nu se grăbeşte cu răspunsurile, că este un om de echilibru, considerând drept o alegere bună numirea acesteia în funcţia de prim-ministru.
Romania TV
04 mai 2018, 16:30
Tăriceanu, despre premierul Dăncilă: Îmi place că este foarte serioasă, dedicată, un om de echilibru

Întrebat ce părere are despre activitatea desfăşurată de premierul Viorica Dăncilă, Tăriceanu a menţionat că de multe ori face schimb de păreri şi de experienţă cu aceasta.

„Nu am cunoscut-o pe doamna Dăncilă decât aşa, cu totul şi cu totul superficial până la numirea dânsei în funcţia de prim-ministru. Ştiam că este membru în Parlamentul European, de aceea ne întâlneam şi foarte rar, şi foarte puţin, ca timp. Am urmărit-o cu atenţie, am discutat cu domnia sa de destul de multe ori, facem schimb de păreri şi de experienţă, îi împărtăşesc din experienţa mea şi mă bucur că am lucruri care pot să îi fie utile”, a afirmat preşedintele ALDE.

El a adăugat că îi place că prim-ministrul Viorica Dăncilă este un om de echilibru.

„Şi am observat-o în exerciţiul funcţiei şi am apreciat la dânsa că este un om serios, că este un om care stă şi analizează, nu se grăbeşte cu răspunsurile, pentru că de multe ori promptitudinea în a da un răspuns nu este neapărat şi dovada că acel răspuns este bine cântărit. Este conştientă că are o responsabilitate majoră. Îmi place că este foarte serioasă, foarte dedicată, un om de echilibru şi eu cred că a fost o alegere bună. Şi împreună cu colegii mei suntem solidari în tot ceea ce înseamnă acţiunea Guvernului şi a premierului”, a mai declarat Călin Popescu Tăriceanu. 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Lovitură pentru cluburile din SuperLiga! CFR Cluj, Petrolul și UTA în pericol: „Modificăm legea insolvenței”
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Legenda lui Dinamo a dezvăluit motivul pentru care a acceptat să semneze cu Steaua: ”Paradoxul a fost că...”
MediaFlux
Răsturnare în război! Se reiau negocierile de pace între Rusia și Ucraina săptămâna viitoare. Anunțul lui Steve Witkoff
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT