Tarifele în roaming scad la 1 iulie. Care sunt noile costuri

Operatorii care asigură servicii de roaming în reţele publice de comunicaţii mobile în UE sunt obligaţi să aplice, de la 1 iulie, noi tarife maxime, mai mici decât cele actuale, potrivit ANCOM. Noile tarife sunt conforme cu prevederile Regulamentului 531/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului privind roaming-ul în reţelele publice de comunicaţii mobile în interiorul Uniunii, potrivit Mediafax.
Romania TV
27 iun. 2013, 14:52
Tarifele în roaming scad la 1 iulie. Care sunt noile costuri

Astfel, pentru un apel efectuat în roaming nu se va percepe un tarif mai mare de 0,24 euro/minut (fără TVA), iar pentru primirea unui apel abonaţii nu vor plăti mai mult de 0,07 euro/minut (fără TVA).

Tariful pentru trimiterea unui mesaj text (SMS) în roaming nu va depăşi valoarea de 0,08 euro (fără TVA), în timp ce primirea unui SMS este gratuită.

Totodată, tariful pentru utilizarea serviciilor de date (inclusiv accesul la internet) este de 0,45 euro/MB (fără TVA).

„Aplicarea noilor tarife se face automat şi în mod gratuit pentru utilizatorii care au activat serviciul roaming şi utilizează planurile tarifare de bază, adică cele cărora li se aplică Eurotarifele pentru servicii de voce, SMS şi date, neimplicând încheierea unui abonament suplimentar sau alte costuri, aceste planuri tarifare putând fi combinate cu oricare alte planuri tarifare disponibile la operatori.

Aceste tarife maximale constituie plafonul pe care furnizorii sunt obligaţi să îl respecte, dar ei pot în acelaşi timp să pună la dispoziţia clienţilor proprii şi alte oferte. Furnizorii au mai multe oferte comerciale referitoare la serviciul de roaming, cu preţuri diferite, şi există adesea oferte speciale pentru perioadele de vacanţă. Din acest motiv, este recomandat ca utilizatorii să analizeze oferta furnizorului propriu înainte de a pleca în călătorie, pentru a alege planul tarifar care se potriveşte cel mai bine nevoilor sale”, se arată într-un comunicat al ANCOM.

De la 1 iulie 2012, data intrării în vigoare a Regulamentului 531/2012, utilizatorii care folosesc serviciile de telefonie mobilă şi internet mobil în roaming beneficiază de mai multe avantaje.

Astfel, pentru a evita şocul facturilor mari rezultate din utilizarea serviciilor de date, persoanele care călătoresc în afara graniţelor UE primesc şi avertizări prin intermediul unor mesaje-text, email-uri sau ferestre pop-up în cazul în care costul datelor descărcate se apropie sau depăşeşte pragul prestabilit de 50 euro sau un alt prag ales în prealabil.

De asemenea, la intrarea pe teritoriul unui stat membru UE, utilizatorul va primi informaţii (de regulă, printr-un SMS) cu privire la tarifele aplicabile, atât pentru serviciul de voce, cât şi pentru serviciile de date.

CE a obligat operatorii, în ultimii ani, să scadă tarifele la roaming, în mai multe etape.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Valerie Lungu și Alex Gîlcă, scrisori emoționante la Asia Express. Ce declarații de dragoste și-au făcut după ce au fost despărțiți
Fanatik.ro
Edi Iordănescu, în locul lui Zeljko Kopic! Fostul selecționer, dorit înapoi în Polonia. Exclusiv
Capital.ro
Prețuri carburanți marți, 3 noiembrie. Cât costă benzina și motorina în marile orașe din România. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Ce amendă primești dacă lași noroi pe șosea. Legea se aplică inclusiv vehiculelor care ies de pe terenuri
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT