Telefoanele cu fise și cele cu disc, la mare căutare de către colecționari. Aparatele ciudate la care Generația Z se uită ca la OZN-uri se vând la preț de smartphone

"Nu are ton", "A răspuns cuplajul" sunt două dintre propozițiile pe care, cu certitudine, toți cei care au trăit în comunism și le aduc perfect aminte. Erau folosite atunci când se vorbea la telefon, fie el public (cu fise sau cu cartelă) sau privat (cu disc).
Irina Dumitrescu
28 mai 2025, 09:10
Telefoanele cu fise și cele cu disc, la mare căutare de către colecționari. Aparatele ciudate la care Generația Z se uită ca la OZN-uri se vând la preț de smartphone

Telefoanele cu fise, cele cu cartelă și cele cu disc sunt, azi, obiecte pe care tânăra generație le privește ca pe niște OZN-uri. Probabil că puțini sunt tinerii care le pot ghici modul de funcționare. De altfel, un studiu recent a demonstrat că un grup de elevi eminenți nu pricep cum pot folosi un telefon cu disc, mai precis cum aștepți tonul și cum formezi numărul, scrie Gândul.

Însă, în vremuri de mult apuse, aceste telefoane se găseau la fiecare colț de stradă și în fiecare casă. Nu trebuia decât să fii dotat cu fise (de 25 de bani, apoi 50, un leu sau trei lei), iar după anii ’90, când au apărut telefoanele stradale cu cartele, nu trebuia decât să-ți achiziționezi cartela de la oficiile poștale.

Acum, aceste aparate care înleseneau comunicarea românilor în perioada comunismului și încă ani buni după au ajuns piese de colecție. Abia în anii 2000 au apaărut telefoanele mobile, iar telefoanele fixe au ajuns să dispară ușor-ușor din peisaj.

Citeste si Vechile telefoane publice sunt foarte căutate de colecționari. Se oferă peste 6.500 pe o singură bucată

Telefoanele cu fise și cele cu disc, la mare căutare de către colecționari. Aparatele care înlesneau comunicarea, în comunism, se vând, azi, la preț de smartphone

Cele mai căutate sunt cele cu fise și disc. O asemenea minune tehnologică, unele bijuterii, se vând cu sute de euro pe internet. Dacă au și mâner de ebonită…Colecționarii ajung să caute un astfel de telefon săptămâni întregi. Un studiu recent, a demonstrat că un grup de elevi eminenți nu pricep cum pot folosi un telefon cu disc, mai precis cum aștepți tonul și cum formezi numărul.

Dacă apelul se pierdea, se pierdeau, evident, și banii. Timpul a trecut, iar la finalul anilor 90 telefoanele cu FIS au fost înlocuite de cele portocalii cu cartelă. În România existau peste 35.000 de cabine telefonice. Se cumpăra o astfel de cartelă de la orice magazin se punea în acest dispozitiv. Formam numărul la care voiam să sunăm, duceam receptorul la ureche și începe apelul.

Citeste si CNSAS a publicat numărul românilor urmăriţi în anii 80 de Securitate. Peste 250.000 de dosare, din care 50.000 care presupuneau ascultarea telefoanelor şi chiar filaj

Treptat, mobilele au scos din uz telefoanele fixe. Multe dintre telefoanele publice rămas intacte au ajuns piese de colecție recondiționate de pasionați. Se vând acum pe bani mulți. Un telefon stradal poate ajunge și la 700 euro, deși nu mai are nicio utilitate practică. Valoarea lor stă în amintire și nostalgia a unei epoci apuse.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
„Ionuț Radu e în top 5 portari din Europa!” Superagentul Pastorello, replică dură după acuzațiile că Radu evită naționala României: „Este ridicol tot ce aud!”
Capital.ro
Puțini români știu ce rol are acest buton din tabloul electric. Verificarea lui poate preveni o tragedie
Playtech.ro
Două autoturisme ajung simultan într-o intersecție nedirijată, fără indicatoare sau semafoare. Ambele merg înainte. Care are prioritate?
Adevarul
Mârâieli în PSD. Unii baroni, revoltați că partidul pierde cei mai mulți primari la comasare. Plus mândria locală SURSE
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Atac armat în SUA, la mică distanță de Casa Albă! O persoană și-a pierdut viața
iamsport.ro
A numit antrenorul pe care ar vrea să-l vadă în SuperLiga: ”De ce nu îl încearcă o echipă?”
MediaFlux
Cea mai mare pensie din România. Șefa Casei de Pensii anunță ce a lucrat românul
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România