TEORIA care CONTRAZICE BIBLIA. Când a avut loc „Cina cea de Taină” şi când a fost RĂSTIGNIT IISUS HRISTOS

Un profesor britanic de teologie afirmă că ultima masă pe care Iisus Hristos a luat-o alături de cei 12 apostoli, Cina cea de taină, a avut loc într-o zi de miercuri, nu joi, cum se credea, relatează AFP.
Iulian Tudor
31 mart. 2014, 09:52
TEORIA care CONTRAZICE BIBLIA. Când a avut loc

Profesorul Colin Humphreys de la Universitatea Cambridge a încercat să explice, în cartea intitulată „Misterul Ultimei Cine”, toate contradicţiile care îi intrigă pe istorici de multe secole, scrie obiectiv.info.

„Am descoperit că cina a avut loc miercuri, pe data de 1 aprilie din anul 33”, a declarat pentru ziarul Times, profesorul Colin Humphreys.

Citeşte şi PAŞTE 2014: Românii aleg vacanţe scumpe de Paşte. Cât costă un sejur de cinci nopţi în Poiana Braşov

Totodată, potrivit acestuia crucificarea a avut loc pe 3 aprilie, iar învierea pe 5, în anul 33.

Experţii în Biblie şi toţi creştinii cred că ultima cină a început după asfinţit, joi seara, iar răstignirea lui Iisus a avut loc dimineaţa următoare, vineri, aproximativ în jurul orei 09.00.

„Procesele lui Iisus au avut loc în zone diferite din Ierusalim. Experţii au parcurs Ierusalimul cu un cronometru pentru a verifica dacă era posibil ca acele evenimente să se desfăşoare în intervalul joi seara – vineri dimineaţa: cei mai mulţi dintre ei au ajuns la concluzia că era imposibil”, a explicat profesorul britanic în cartea sa.

Citeşte şi Un manuscris antic contrazice Biblia: Iisus obişnuia să-şi schimbe forma!

Apostolii Matei, Marcu şi Luca spun că Cina cea de taină a fost o masă de Paşte, în timp ce apostolul Ioan afirmă că această masă a avut loc înainte de Paştele evreiesc. „Soluţia pe care am găsit-o este aceasta: ambele tabere au dreptate, însă ele se raportau la două calendare diferite”, a declarat Colin Humphreys.

După ce a analizat cele două calendare, profesorul britanic a ajuns la concluzia potrivit căreia Cina cea de taină a avut loc miercuri, cu o zi înainte de Joia cea mare.

Papa Benedict al XVI-lea a susţinut o teorie similară în 2007, afirmând că Isus a celebrat, probabil, cina cu discipolii săi după calendarul Qumran (ebraic), cu cel puţin o zi înainte.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Griș cu lapte și măr caramelizat din 3 ingrediente. Cum obții un desert cremos, fără cocoloașe
Fanatik.ro
FC Voluntari a umflat prețurile pentru meciul cu FCSB! Suporterii au răbufnit: „Jaf la drumul mare!” Cum se „apără” ilfovenii. Exclusiv
Capital.ro
Regula fermoarului ar putea deveni obligatorie în Codul rutier. Amenzi de până la 648 de lei pentru șoferii care nu o respectă
Playtech.ro
Cât costă să cumperi lemne de foc de la Romsilva în 2026. Cât plătește o familie pentru 5, 10 sau 15 metri cubi
Adevarul
Orașul european în care o româncă de 25 de ani nu găsește chirie din cauza cățelușei sale: „Aș prefera să dorm pe stradă decât s-o las”
wowbiz.ro
Fotografie șocantă în ancheta morții Valentinei Tănăsie. Ce a primit avocatul familiei victimei și ce spune despre Vlad Băltățeanu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
NEWS ALERT O nouă țintă aeriană detectată la granița României! Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol
iamsport.ro
Uluitor! Românul care a fost rezervă pentru Bayern Munchen la meciul cu Viking, în Champions League
MediaFlux
Răsturnare de situație privind Guvernul Niculescu! S-a aflat chiar astăzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT