MIHAI EMINESCU. Suntem siguri doar de timp şi de loc, 15 iunie 1889, București, mai departe, ne pierdem în hăţișul mărturiilor contradictorii şi al supozițiilor când vine vorba de moartea lui Mihai Eminescu, scrie devoratoruldecarti.ideilibere.ro. Locul există și acum. Strada Plantelor, sectorul 2, București. Pe fațada imobilului de la nr. 9 a fost fixată o placă de marmură care amintește trecătorilor epocalul eveniment: „În acest loc s-a aflat Sanatoriul Caritatea, unde a încetat din viață, la 16 iunie 1889, marele poet român Mihai Eminescu.”

Nu, nu e o greșeală. Data trecută pe placa memorială este 16, nu 15 iunie. Însuși George Călinescu o ia în calcul în celebra sa monografie dedicată poetului, însă și el înclină tot spre varianta oficială. 15 iunie este, până la urmă, data înscrisă pe certificatul de deces al lui Eminescu.

Alte Articole

Vestea tristă a dimineții. Din păcate, Alexandru Arșinel...

Emily Burghelea a izbucnit în plâns: „Am ajuns la limita ...

Catherine Zeta-Jones, impresionată de Castelul Peleş: „Aici ...

Știm, de asemenea, că imobilul nu este cel în care Eminescu și-a petrecut ultimele săptămâni de viață. Fostul sanatoriu al doctorului Șuțu a fost dărâmat și locul său a fost luat de o casă cu etaj ridicată în perioada interbelică.

Teoria conspiraţiei: Eminescu a fost asasinat

Alţii sunt mai tranşanţi şi susţin că marele poet a fost asasinat. Cei mai mulţi sunt de părere că Eminescu, sub un fals diagnostic, a fost otrăvit cu mercur, dorindu-se înlăturarea sa din viaţa publică, scrie deveghepatriei.wordpress.com. Este primul ziarist caruia i se pune calus intr-o maniera dura, metoda care va fi perfectionata in timpul regimului comunist.

Devenit inca din 1876 jurnalist, Eminescu era poate cea mai vehementa voce care dorea unirea tarii-mama cu Ardealul, incurcand itele celor care doreau o alianta militara cu Germania si Austro-Ungaria. Ca multi alti jurnalisti, Eminescu a intrat in vizorul politiei politice si a devenit o problema si o afacere de stat. Cariera sa de ziarist incepe la „Curierul de Iasi„, urmand, apoi, din 1877, sa activeze la „Timpul„, unde, din 1880, Eminescu devine redactor-sef si redactor pe politica. In calitate de jurnalist, Eminescu critica vehement Parlamentul pentru instrainarea Basarabiei, isi acuza colegii ca participa la infiintarea unor institutii bancare in scop de specula, sustine ca apropierea de Imperiul Austro-Ungar nu este nici posibila si nici recomandabila. Eminescu era dedicat complet luptei pentru Romania, amendand atat liberalii, cat si conservatorii pentru politica de cedare in interesul marelui capital in probleme arzatoare ale timpului. Maiorescu nota la acea vreme ca „Eminescu s-a facut simtit de cum a intrat in redactie prin universul de idei al culturii ce acumulase singur, prin logica si verba”. Stapan pe sine si cu o „neobisnuita caldura sufleteasca”, Eminescu insufletea dezbaterea publica si totodata izbea necrutator „iresponsabilitatile factorilor politici, afacerismele, demagogia si logoreea paturii superpuse”.

Mihai Eminescu, incomod chiar şi pentru prietenii apropiaţi

In scurt timp, Eminescu devine incomod chiar si pentru apropiati. Situatia sa la ziar devine critica in 1880, mai ales dupa ce ataca proiectul de program al Partidului Conservator, lansat de Maiorescu, in care acesta pleda pentru subordonarea intereselor Romaniei si sacrifica romanii aflati sub puterea Imperiului Austro-Ungar. Ambasador al liberalilor la Viena, Petre P. Carp are, printre altele, sarcina de a-l reduce la tacere pe Eminescu. Intr-o scrisoare trimisa lui Titu Maiorescu, acesta ii atrage atentia: „Si mai potoliti-l pe Eminescu!” Maiorescu protesteaza insa, in noiembrie 1881, Eminescu este inlocuit de la conducerea „Timpului”, retrogradat, iar noul redactor-sef il ataca pe jurnalist chiar in ziarul pe care acesta il condusese.

De ce a fost scos din viaţa publică Mihai Eminescu

Mihai Eminescu continua să combata şi o făcea furibund. Critica maghiarizarea numelor romanesti din Transilvania, dar si pe Carol I pentru ca nu se impunea. Condamna „mica intelegere” dintre conservatori si liberali, iar asta i-a adus si mai multi dusmani. Posibilitatea ca Eminescu sa devina parlamentar, cum obisnuia sa se intample cu multi jurnalisti ai vremii, ar fi fost una nefasta pentru puterile externe Romåniei, pentru ca ar fi putut genera un curent politic ostil si, implicit, neconvenabil intereselor acestora. In acea perioada, Austro-Ungaria rupe relatiile diplomatice cu Romania pentru 48 de ore, Germania ameninta cu razboiul, prin Bismark, care trimite o telegrama lui Carol I, iar Societatea Carpatii este desfiintata. Pe 28 iunie ar fi trebuit semnat tratatul secret de alianta dintre Romania si Tripla Alianta, formata din Austro-Ungaria, Germania si Italia. Acesta prevedea ca tara noastra sa se orienteze politic, in primul rand, spre Austro-Ungaria si interzicea orice proteste pentru eliberarea Ardealului, iar conditia semnarii era anihilarea revendicarii Ardealului de catre Bucuresti. Pana la urma, tratatul va fi semnat in septembrie 1883.

Mihai Eminescu – Otrăvit cu mercur şi bătut în cap cu frânghia udă

Conspiratia asasinarii fizice si morale a lui Eminescu rabufneste tot la data de 28 iunie 1883, cand au loc o serie de evenimente ciudate, menite sa fabrice nebunia eminesciana. In canoanele vremii, a fi declarat nebun insemna indepartarea definitiva din viata publica si, automat, ducea la destituirea celui atins de boala. Se lanseaza zvonul nebuniei inexplicabile, se inventeaza povestea unei boli venerice, se insista pe activitatea sa poetica si mai putin pe cea de jurnalist. Sotia lui Slavici ii trimite lui Maiorescu un billet prin care il instiinteaza ca „domnul Eminescu a innebunit. Va rog faceti ceva sa ma scap de el, ca e foarte rau”.

Urmeaza o serie de internari in diferite sanatorii din tara si strainatate. Este otravit lent cu mercur, sub pretextul tratarii asa-zisei boli venerice de care suferea–sifilis –, este batut in cap cu franghia uda, i se fac bai reci in plina iarna, dar poetul se incapataneaza sa nu moara. Un an mai tarziu, Ioan Slavici scria ca „repausul medicamentos sustinut cu indarjire de Mihail Eminescu, pe timpul fugii din Bucuresti la Viena si apoi la Florenta, l-a adus in tara sanatos”.

Mihai Eminescu, vindecat dar internat din nou

In 1888, Eminescu ajunge la Bucuresti insotit de Veronica Micle, care-l scosese din casa Henriettei. In Capitala, poetul isi regaseste vocatia de jurnalist colaborand sub pseudonim cu mai multe ziare si reviste. Pe 13 ianuarie 1889, Eminescu scrie un articol ce va zgudui gurvernul, facandu-l pe Guna Vernescu sa demisioneze, rupand o coalitie fragila a conservatorilor cu liberalii. Destul de repede insa, se va afla faptul ca autorul articolului este „bietul Eminescu”. Este cautat, gasit si internat din nou, in luna martie, in sanatoriul doctorului Sutu. La 13 aprilie 1889, procurorul Mavros ii cere primului presedinte al Tribunalului Ilfov constituirea unei cure pentru pacientul Mihai Eminescu.

Creierul lui Mihai Eminescu ţinut două zile la soare pe un pervaz

Inca din Renastere se stia ca tratarea sifilisului cu fumigatii de mercur, dupa cum scria Benvenutto Cellini, avea efect doar in tratarea bolii doar in stadiul primar sau secundar, mai putin in cel tertiar, si deloc in sifilisul localizat cerebral.

Supradozajul medicamentos a jucat un rol important in evolutia bolii poetului. Interesarea sistemului nervos central in intoxicatia cronica cu mercur explica modificarile de comportament, depresie mentala, halucinatii si insomnie.Dupa cum reiese din notele doctorului Vines, starea lui Eminescu s-a agravat in clinica: „I-a aparut o stare deliranta, cu dureri in tot corpul, tremuraturi, incetinirea reflexelor pupilare (la internare normale), tulburari grave sfincteriene”. Aceste simptome sunt explicate prin injectiile cu mercur pe care le primeste in clinica, fara rezultat asupra bolii psihice, dar cu urmari grave secundare.

Autopsia evidentiaza ca rinichii poetului erau albi, iar ficatul era modificat, caracteristice pentru o intoxicatie cu mercur. Creierul sau, lasat pe un pervaz la soare, câteva zile, nu a fost niciodata evaluat de catre exigentul Victor Babes: „Creierul mi-a fost adus de la Institutul Sutu intr-o stare de putrefactie care nu permitea un studiu fin al structurii.

Dan Diaconescu voia deshumarea şi clonarea lui Mihai Eminescu

“O să cer Parchetului General, în calitate de simplu cetăţean, să accepte deshumarea. O fac eu, românul Dan Diaconescu. Dacă nu merge, o să încerc în numele postului de televiziune OTV”, a explicat jurnalistul pentru Libertatea.

Cu adevărat surprinzătoare, emisiunile recente ale postului au fost dedicate unor teme aproape culturale: adevărul despre moartea lui Mihai Eminescu sau Marin Preda.

“Toate aceste zvonuri care alimentează misterul din jurul morţii lui Eminescu (n. a. faptul că poetul ar fi putut fi otrăvit, asasinat etc) se vor risipi odată cu analiza amănunţită a scheletului”, precizează Diaconescu.

Prezentatorul are planuri ambiţioase: el vrea să preleveze ţesuturi din poetul nepereche „până când ştiinţa se va dezvolta atât de mult încât clonarea umană va fi posibilă în condiţii de risc zero”. „Chiar dacă eu voi fi mort, urmaşii mei vor şti, în baza testamentului pe care îl voi lăsa, că doresc clonarea lui Mihai Eminescu„, adaugă Diaconescu.