Medicul a postat pe pagina personală un articol în care explică cum medicii folosesc în secolul XXI sintagme insuficent definite pentru diferite măsuri non-farmacologice utilizate în prevenirea răspândirii unei boli contagioase.

Conform medicului, autoritățile se folosesc de persoane asimptomatice pentru a justifica măsura distanțării obligatorie, aceștia fiind ”persoane fără semne clinice și paraclinice pe care le plimbăm cu izoleta, le internăm în spital, le dăm sau nu medicamente și le raportam când este necesar să justificăm menținerea distanțării sociale obligatorii”.

Alte Articole

Asta, DA, răsturnare de situație în showbiz! S-au ÎMPĂCAT ...

Incendiu puternic în capitală, lângă Maternitatea Giulești

Cel mai potent crescător de ovine din România investește 5 ...

Citește și:  Oamenii pot merge la mare în această vară! Medicul Vasile Astărăstoae: „Apa sărată distruge coronavirusul”

MESAJUL INTEGRAL AL MEDICULUI:

Definițiile sună astfel:
Carantínă sf – Izolare preventivă a unei persoane sau a unei colectivități care a fost în contact cu un bolnav sau care vine dintr-o regiune unde există o epidemie.

Izolare sf. 2 (Spc) Despărțire a unui bolnav contagios de oamenii sănătoși pentru a împiedica transmiterea bolii… 5. socială – îndepărtare a cuiva de semenii săi, de viața socială.

Distanțarea socială nu beneficiază (încă) de o definiție în dicționare. Găsim doar distanțare sf. 1. Îndepărtare față de un punct fix… 4. Lăsare a unui spațiu între două lucruri. 5. (Fig) Deosebire de idei sau de concepții față de cineva. Termenul distanțare socială a fost folosit la începutul secolului al XIX-lea cu semnificația „gradului de acceptare sau de respingere a interacțiunii sociale între indivizi și în special cei aparținând diferitelor grupuri sociale (precum cele bazate pe rasă, etnie, clasă sau sex).” Cu alte cuvinte, era asociat cu excluderea socială și psihologică și avea conotații negative.

După cum observăm, toate cele trei măsuri non-farmacologice de prevenire și combatere a bolilor infecțioase și parazitare au în comun distanțarea fizică, generând repercusiuni majore în viața socială.

Toți acești termeni sunt în contradicție cu esența naturii umane pentru că „omul este prin natură o ființă socială” (Aristotel). Omul nu poate să trăiască singur, trebuie să relaționeze cu semenii lui. Omul este o ființă socială și în sensul că „are nevoie de celălalt om”. Evoluția umanității a dovedit că în fața unor pericole – de la calamități naturale (cutremure, inundații, epidemii) până la războaie, ocupații militare sau regimuri tiranice –, comportamentul firesc este de apropiere interumană. Solidaritatea socială înseamnă în realitate „să facem împreună ce nu putem face individual”. Creierul uman se dezvoltă în direcția socializării, socializare care începe din copilărie și care necesită interacțiuni cu alții într-un proces de evaluare a ceea ce gândesc sau ce simt alții. Excluderea interrelaționării conduce la tulburări grave de comportament.

Distanțarea fizică stă (împreună cu alți factori) la baza distanțării sociale și a izolării sociale. Distanțarea fizică conduce la un sentiment de abandon și singuratate, la depresie sau nevroze grave. Se afirmă că în lumea de astăzi oamenii pot să interacționeze permanent și de la distanță (prin mijloacele moderne de comunicare, prin rețelele de socializare etc.) și deci socializează. Lucrurile nu stau chiar așa. Tehnologiile, dependența de acestea nu pot fi un înlocuitor pentru interacțiunile față în față. Tehnologia reproduce mai degrabă o experiență, dar nu poate să înlocuiască pe deplin intimitatea și apropierea între oameni, când se creează (și prin limbaj non-verbal) empatie și apropiere emoțională.

Distanțarea socială obligatorie, văzută ca o tactică permanentă în lupta împotriva „unui inamic invizibil”, are pe termen lung efecte nocive și nu numai psihologice/psihiatrice, dar și economico-sociale. De exemplu, impunând agenților economici să funcționeze sub capacitatea lor maximă (de exemplu, companii aeriene, unități industriale, terase, săli de gimnastică și baruri) sau interzicând unele activități (teatre, cinematografe, hoteluri, restaurante) pot avea drept rezultat recesiune economică, șomaj, scăderea veniturilor.

În concluzie, distanțarea socială se poate practica doar în mod excepțional și pentru o perioadă scurtă de timp. În zilele noastre, consecință a semanticii epidemiologice asistăm însă la înființarea unei noi religii (controlate de instituțiile statului) care se bazează o dogmă: distanțarea socială obligatorie. Distanțarea socială obligatorie, care este promovată agresiv de „salvatorii omenirii”: experți aroganți și limitați, unii politicieni demagogi (care exploatează panica pentru interese individuale sau de grup) și presa isterizantă (care transforma răspândirea virusului în evenimente senzaționale).

P.S. În trecut, în prezența unei afecțiuni, populația era împărțită în persoane sănătoase, persoane bolnave și purtători (starea de purtător sănătos de microb sau virus se descoperea întâmplător). Acum, avem și a patra categorie – asimptomaticii. Asimptomaticii sunt persoane fără semne clinice și paraclinice (cu excepția testului pozitiv la un germene) pe care le plimbăm cu izoleta, le internăm în spital, le dăm sau nu medicamente și le raportam când este necesar să justificăm menținerea distanțării sociale obligatorii”, a scris Vasile Astărăstoae pe site-ul său.