Terapii alternative contra durerii

De multe ori, durerea poate fi calmată cu ajutorul unor terapii alternative, care, spre deosebire de medicamente, prezintă avantajul că nu au efecte secundare neplăcute.
Alina Costache
27 apr. 2017, 10:51
Terapii alternative contra durerii

Chiropractica

Tehnică nedureroasă și fără efecte secundare, chiropractica și-a dovedit eficiența în diverse tipuri de dureri, mai ales cele de origine musculară sau articulară. Este, de asemenea, eficientă și în cadrul celor refractare la tratamente, cum sunt cele neuropate. De pildă, în cazul durerilor de spate precum cele cauzate de hernia de disc, manipularea vertebrelor cu ajutorul mâinilor ajută la eliminarea blocajelor coloanei.

În plus, manevrele chiropractice stimulează producția de endorfine, hormonii antidurere. În afara manipulărilor chiropractice, specialistul poate recomanda și câteva exerciții benefice pentru coloană.

Acupunctura

În medicina tradițională chineză, acupunctura este considerată un tratament de referință pentru calmarea durerii. Numeroase studii au demonstrat eficacitatea acupuncturii în diverse tipuri de dureri: cea din artroză, migrene, de spate.
Efectul benefic este dat de activarea mecanismelor antidurere naturale ale organismului și stimularea fibrelor nervoase și musculare.

Durata acțiunii analgezice după tratamentul cu ace este variabil. Astfel, efectul calmant se poate menține câteva zile sau chiar luni după acupunctură. Totuși, nu la toate persoanele, beneficiile se observă după prima ședință.

Masajul terapeutic

Prin masaj se induce relaxarea, se destind mușchii, scade tensiunea și se intensifică circulația sangvină. De asemenea, se secretă calmantele naturale ale corpului, endorfinele. Într-un studiu canadian apărut în „Science Translationnal Medicine”, masajul atenuează durerile musculare prin aceleași mecanisme biologice ca majoritatea medicamentelor antiinflamatoare, fiind o alternativă a acestora.

Durerile de spate sau de umeri pot fi ameliorate cu ajutorul masajului neuromuscular profund, o tehnică prin care se presează în profunzime fiecare mușchi.

Sfatul specialistului

Acupunctura are rezultate foarte bune în terapia durerii, acută sau cronică. Ajută în durerile cauzate de discopatii, hernii de disc, spondiloze, spondilită, osteoporoză, migrene, dureri de dinți, dureri reumatismale sau datorate artrozelor, dureri menstruale, ulcer gastric sau duodenal, colon iritabil, dureri cauzate de tumorile benigne sau maligne etc. Punctul de acupunctură este înconjurat de o fină rețea vasculo-nervoasă.

În momentul în care acupunctul este stimulat, se produce vasodilatație locală și are loc o descărcare de neurotransmițători către creier. La rândul său, creierul secretă neurotransmițători cu rol în atenuarea până la dispariția durerii (serotonină, endorfine etc). Pe lângă stimularea secreției de neurotransmițători, este stimulată și secreția de cortizol din glandele suprarenale, hormon cu rol antiinflamator.

În plan energetic, echilibrează energia în zona afectată, adică îi redă viteza, fluxul, polaritatea, ceea ce duce la restabilirea metabolismului (în zona dureroasă există o concentrație mai mare de toxine care amplifică durerea), ceea ce, de asemenea, ajută la înlăturarea durerii.

Electroterapia

Folosirea curentului electric sau electroterapia ajută la stimularea țesuturilor, cu scopul ameliorării unor afecțiuni, printre care și cele care sunt însoțite de durere. Artrita, cefaleea, durerile postoperatorii, lombalgia și spondiloza sunt câteva dintre problemele în care electroterapia funcționează.

Curentul galvanic (curentul electric de frecvență zero sau continuu) are efect analgezic, aducând alinare în nevralgii și artroză. Stimularea nervoasă electrică transcutanată (TENS) dă rezultate în afecțiuni reumatice, în durerile care însoțesc afecțiunile neurologice periferice și în durerile de după operații.

Kinetoterapia

Gimnastica medicală sau kinetoterapia este o altă terapie alternativă cu rezultate bune în calmarea durerilor. Tratamentul trebuie indicat doar de kinetoterapeut și făcut sub îndrumarea acestuia. Una dintre afecțiunile care poate beneficia de gimnastică medicală este artroza, al cărei principal simptom este durerea articulară. În funcție de stadiul artrozei, specialistul va recomanda tipul potrivit de gimnastică medicală.

Prin kinetoterapie crește mobilitatea articulară, are loc relaxarea musculară și se restabilește controlul muscular. Adeseea, prin kinetoterapie se diminuează durerile și chiar artroza poate fi încetinită.

Info

Utilizarea veninului de albine pentru tratarea durerilor cronice datorate artritelor, tendinitelor, nevritelor, nevralgiilor și traumatismelor etc., chiar dacă aceasta este controversată încă, a oferit rezultate încurajatoare în cazul a numeroase studii clinice. Apitoxina veninului de albine ajută la diminuarea durerilor și, în general, nu provoacă efecte secundare indezirabile. Este vorba aici de o alternativă terapeutică interesantă în cazul în care tratamentul convențional eșuează.

Un program de tratament al durerilor cu ajutorul apitoxinei este în curs de punere de acord în Statele Unite și în Coreea de Sud. Acest studiu clinic a primit girul FDA (Food and Drug Administration), iar Directorul acestui program a utilizat în tratamente, până în noiembrie 2000, peste 5 milioane de doze de apitoxină.

CIFRĂ

1 persoană din 5, la nivel mondial, suferă de durere cronică.

Homeopatia

Prin tratamentul homeopatic, se pot obține rezultate bune în tratarea durerii. Există remedii homeopate indicate în calmarea mai multor tipuri de dureri, printre care cele de dinți, abdominale, contuzii, articulare și musculare. Un astfel de tratament trebuie însă prescris de medicul cu competență în homeopatie, după un control amănunțit. Tratamentul homeopatic al durerii prin homeopatie depinde de factori precum organul afectat, de tipul de durere și de intensitatea ei.

Hipnoza

Și folosirea hipnozei în tratamentul durerii a arătat rezultate bune. Totuși, este indicat să se recurgă la această metodă înainte ca durerea să se cronicizeze. Însă succesul hipnozei pare să fie legat de un aspect, anume ca persoana „să fie disponibilă schimbărilor”, explică dr. Jean-Marc Benhaiem, specialist în hipnoză, autor al cărții „Hipnoza care vindecă”. În cartea sa, specialistul estimează că 62% din migrenele rebele pot fi tratate prin hipnoză țintită. Dacă vrei să încerci această terapie, alege un psiholog cu pregătire în hipnoză.

Știai că…

…unele persoane care și-au pierdut un braț sau un picior au senzația de durere a respectivului membru? Este vorba despre așa-numita durere a membrului-fantomă. Potrivit studiilor, creierul reține pe scoarța cerebrală o anumită reprezentare a membrului pierdut.

Și curele balneare ajută

Procedurile disponibile înstaţiunile balneare din țara noastră sunt de mare ajutor dacă vrei să tratezi, de pildă, durerile de spate. Printre aceste proceduri se numără sauna uscată sau umedă, jacuzzi, duşuri alternante, bazin de înot cu apă termală sau sulfuroasă, băi de nămol, săruri minerale sau de plante. Ședințele cu ajutorulaceste proceduri conduc la relaxare generală, la decontractura musculară şi la diminuarea până la dispariţia durerilor. Băile Govora, Băile Felix, Ocna Sibiului sunt stațiuni unde poți merge pentru a trata lombosciatica, iar în caz de discopatii lombare, poți merge la Băile Herculane, Băile Felix, Techirghiol, Pucioasa, Mangalia, Eforie Nord şi Amara.Se pot face până la două cure pe an, fiecare cu câte 10-12 şedinţe.

Opinia specialistului

Psihoterapia pentru durerea fizică implică, de cele mai multe ori, gestionarea gândurile cu privire la senzațiile resimțite, managementul emoțiilor negative și a comportamentelor care nu ne ajută și dezvoltarea abilităților de a face față eficient durerii. Intervenția se axează și pe problemele psihologice asociate durerii, cum sunt stările de anxietate, problemele de somn, depresia și nivelul ridicat de stres.

Felul în care ne gestionăm emoțiile noastre negative poate afecta în mod direct intensitatea dureri pe care o simțim. Un psihoterapeut te poate ajuta să îți dezvolți noi modalități de a te uita la problemele tale, de a schimba gândurile care nu îți sunt utile în legătură cu durerea ta și de a găsi soluții la obstacolele pe care le întâmpini.
Uneori se folosesc strategii precum distragerea atenției și imageria dirijată, tehnici de respirație și de relaxare care pot fi aplicate în momentele dificile. Accentul se pune și pe anumite modificări în stilul de viață care să îți permită să te implici în continuare la locul de muncă, în activități sociale și în activități plăcute. Studiile arată că intervenția psihologică în durerea fizică este extrem de utilă și poate produce modificări în modul în care creierul nostru procesează senzația de durere.

Află care sunt beneficiile drenajului limfatic AICI

DailyBusiness
Ce avere lasă în urmă Ion Iliescu și cine va moșteni avuția fostului președinte
Spynews
Mara Bănică, vacanță fabuloasă în Maldive! Cazarea pe care a ales-o este un colț de rai și arată spectaculos | FOTO
Bzi.ro
De ce s-a îmbrăcat în alb Mihaela Rădulescu la înmormântarea lui Felix Baumgartner: Care este semnificaţia spirituală ascunsă a acestei culori – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
De ce nu a avut Ion Iliescu copii. Ce s-a întâmplat cu soția lui, Nina: “După aceea… nu s-a mai putut”
Capital.ro
Schimbare privind retragerile de la bancomat. Băncile vor bate palma. Mii de ATM-uri sunt vizate
Playtech.ro
Cât costă autorizația de construcție în 2025 și ce factori îți pot crește prețul
Adevarul
Relația tensionată dintre Ion Iliescu și Regele Mihai. Momentul în care regele a refuzat să-l salute pe fostul președinte
wowbiz.ro
Avem ULTIMA fotografie cu Ion Iliescu înainte de a muri: Era slab și îmbătrânit Cum arăta fostul președinte
Evz.ro
Marile eșecuri Netflix. Fanii au analizat la sânge filmele care i-au dezamăgit
Prosport.ro
„Milionari și bogătași îi scriu și îi oferă excursii în Europa”. Femeia care a declanșat isteria între bărbații cu bani după ce s-a despărțit de logodnic
kanald.ro
Ce avere a lăsat în urmă Ion Iliescu. Fostul președinte avea o pensie de 4.200 de euro lunar
Cancan.ro
Femeia care i-a furat liniștea lui Ion Iliescu! Prietena ei dă cărțile pe față: 'O ducea prin străinătate… Se plimbau cu precauție, să
Capital.ro
Călin Georgescu, după gratii? Verdictul cel mai dureros pentru fostul candidat: Cea mai gravă, 20 de ani!
StirileBZI
Românii strâng cureaua, Parlamentul toarnă în pahare! Se aruncă mii de euro pe whiskey și vin de lux
stirilekanald.ro
Ion Iliescu nu a avut copii, însă are un moștenitor. Cine este ”fiul secret” al fostului președinte și al soției sale, Nina
Primele detalii despre înmormântarea lui Ion Iliescu. Guvernul a stabilit pașii oficiali