„Testamentul” unei bolnave de Alzheimer: A lăsat scris cum să fie îngrijită şi înmormântată

Michelle Boryszczuk a fost diagnosticată cu Alzheimer la vârsta de 39 de ani. A moştenit sindromul de la tatăl său, care a murit la 46 de ani, iar medicii i-au spus încă de atunci că şi ea era purtătoarea genei care provoacă boala. A început să ţină un jurnal în care a scris, timp de opt ani, tot ceea ce gândea, felul în care voia să gestioneze boala şi felul în care voia să se poarte cei din familie atunci când ea avea să fie incapabilă să le mai spună ceea ce dorea, scrie Daily Mail.

Primele simptome ale bolii au apărut în 2008, iar Michelle a încercat să facă tot ce i-a stat în putinţă pentru a-i încetini evoluţia. Atât cât a mai fost posibil, a continuat să ţină jurnalul şi a scris acolo inclusiv indicaţii privind internarea ei într-un centru de specialitate atunci când îngrijirea ei la domiciliu avea să devină imposibilă. De la debutul bolii, de îngrijirea ei s-a ocupat soţul său, Steve Boryszczuk, care a renunţat la slujba sa.

Timp de patru ani, Steve a fost soţ, prieten şi îngrijitor pentru soţia sa, dar în ciuda eforturilor sale s-a văzut nevoit să accepte că trebuie să o interneze pe Michelle, care a ajuns să fie imobilizată la pat, într-un centru de specialitate, unde să poată fi îngrijită de profesionişti.

Sugrumat de sentimentul de vinovăţie provocat de faptul că a lăsat-o într-un loc străin şi rece, Steve s-a întors acasă şi a început să se uite prin lucrurile soţiei sale. Nu avea nici cea mai mică idee că avea să găsească printre ele alinarea la care nu ar fi sperat nicio secundă.

Alte articole

Testament în România 2026. Cât costă, cum se redactează

Testament 2026. Cum se redactează, cum funcționează și cum pot moștenitorii să intre în posesia averii

Steve a găsit jurnalul ţinut în secret de Michelle timp de opt ani. În paginile scrise de mână, bărbatul a regăsit atât emoţiile sfâşietoare trăite de soţia sa, dar şi liniştea datorată faptului că femeia îşi realiza şi îşi accepta soarta. Mai mult, printre toate notiţele privind felul în care lupta cu boala sau felul în care voia să fie îngrijită pe măsură ce îşi pierdea facultăţile mentale, Steve a găsit şi ceva ce i-a redat liniştea sufletească: faptul că Michelle scrisese în jurnal că atunci când îngrijirea ei la domiciliu avea să devină o povară prea mare pentru cei dragi, dorea să fie internată într-o clinică de specialitate, unde să primească ajutor de la profesionişti. Steve respectase, deci, întocmai dorinţa soţiei sale, fără să fi ştiut măcar ceea ce ea gândea partenera sa de viaţă din ultimii 27 de ani.

Printre gândurile aşternute de Michelle pe hârtie s-au numărat rapoarte privind evoluţia stării sale după diagnostic, fraze de consolare inutile pe care nu ar fi vrut să le audă, note privind lucrurile şi persoanele pe care trebuia să şi le amintească mereu sau tehnici de memorare, dar şi câteva vorbe despre cum vrea să fie înmormântarea sa: „Ceremonia să fie o modalitate de celebrare a unei vieţi care s-a încheiat şi o alinare pentru cei rămaşi în viaţă”.

„Am plâns mult când am citit cele scrise de ea, dar este o alinare pentru mine să ştiu că fac ceea ce şi-a dorit şi ceea ce acum nu îmi mai poate spune”, spune Steve.

Michelle şi Steve au împreună doi fii, de 26 şi 24 de ani, care au decis să nu îşi facă testele pentru a afla dacă sunt şi ei purtători ai genei.