TIMBRUL DE MEDIU AUTO va fi aprobat de Guvern săptămâna viitoare. Cât vor plăti şoferii

Timbrul de mediu perceput la înmatricularea maşinilor va fi avizat de Guvern în şedinţa de săptămâna viitoare, programată pentru marţi, prin ordonanţă de urgenţă şi nu printr-un proiect de lege, urmând să fie aplicat imediat cu publicarea ordonanţei în Monitorul Oficial, a anunţat premierul Victor Ponta.
Romania TV
13 feb. 2013, 14:53
TIMBRUL DE MEDIU AUTO va fi aprobat de Guvern săptămâna viitoare. Cât vor plăti şoferii

„Era propus ca proiect de lege, dar opinia ministrului, a celorlalţi şi a mea este că e o situaţie în care trebuie să avem certitudine, şi atunci, probabil că săptămâna viitoare, din proiect de lege va fi ordonanţă de urgenţă”, a spus Ponta, citat de Mediafax.

El a adăugat că, pentru prima dată, vor exista prime acordate de stat persoanelor care înmatriculează maşini electrice sau total nepoluante.

Guvernul a aprobat, în aprilie 2011, o ordonanţă de urgenţă prin care persoanele fizice sau juridice primesc o subvenţie de 20% din preţ la cumpărarea unui automobil electric, dar nu mai mult de 3.700 euro, respectiv de 10% din preţ, dar nu mai mult de 1.800 euro pentru un automobil hibrid.

Executivul a anunţat recent că a definitivat forma noii taxe auto, aplicată sub forma timbrului de mediu, cu o formulă de calcul diferită, care conduce la o creştere în medie de circa 10% a sumei de plată pentru maşinile Euro 4 şi Euro 3 şi o scădere cuprinsă între 60% şi 90% pentru maşinile Euro 2, Euro 1 şi non-euro.

Conform noii formule de calcul, suma de plată va scădea cu 60% pentru Euro 2, cu 80% pentru Euro 1 şi cu 90% pentru non-euro.

Cuantumul taxei pentru maşinile non-euro, Euro 1 şi Euro 2, cu tehnologii mai învechite, va fi totuşi mai mic decât cel actual, mergându-se pe ideea că aceste maşini au o durată scurtă de funcţionare şi, deci, vor polua pentru un interval mai mic.

Într-un document elaborat de Ministerul Mediului şi transmis presei se arată că taxa va rămâne la aceleaşi cote pentru maşini Euro 5, în timp ce pentru Euro 6, maşini hibride şi electrice, nu va fi plătit nimic.

În acelaşi timp, însă, acelaşi document include şi un tabel cu scăderi de taxe pentru maşini tip Euro 5, cu excepţia modelului Dacia Logan, cu o emisie mai mare de CO2, unde taxa creşte.

Astfel, pentru o maşină Dacia Duster Euro 5 de 1461 cmc , fabricată în 2012 şi cu emisie 130 de CO2, taxa de plătit va scădea de la 164 euro la 119 euro, în timp ce pentru un Volkswagen Golf 1390 cmc Euro 4, emisie 161 CO2, fabricată în intervalul 2001-2003, taxa va creşte de la 147 euro la 264 euro.

Alte exemple de reduceri de taxe pentru maşinile Euro 5 fabricate anul trecut sunt: Dacia Duster 1461 cmc, emisie 137 CO2, – de la 164 euro la 154 euro; Dacia Duster 1461 cmc, emisie 126/130/137 CO2, – de la 163 euro la 116 euro; Skoda Octavia 1598 cmc, emisie 119 CO2 – de la 163 euro la 85 euro; Renault Clio 1390 cmc, 127 CO2 -de la 145 euro la 103 euro; VW Golf 6 1598cmc, 107 CO2 -de la 163 euro la 55 euro; Dacia Logan MCV 1461cmc, 119 CO2 – de la 150 euro la 85 euro; Ford Fiesta 1250cmc, 129 CO2 – de la 133 euro la 105 euro; Ford Focus 1598 cmc, 109 CO2 -de la 163 euro la 56 euro.

Pentru Dacia Logan 1149 cmc, dar cu emisie 135 CO2, taxa este indicată în creştere, de la 73 euro la 107 euro.

Pentru maşinile second-hand înmatriculate în 2012, taxa creşte în majoritatea cazurilor: VW Golf 4 1390 cmc, 161 CO2, Euro 4 din 2002-de la 189 euro la 339 euro; VW Golf 4 1390 cmc, 161 CO2, Euro 4 din 2003, de la 238 euro la 452 euro; Opel Astra 1598 cmc, 171 CO2, Euro 4 din 2001/2002/2003 -de la 222 euro la 354 euro; Opel Astra 1598 cmc, 171 CO2, Euro 4 din 2002- de la 285 euro la 455 euro; Opel Astra 1598 cmc, 171 CO2, Euro 4 din 2003 – de la 359 euro la 573 euro; Ford Focus 1560 cmc, 127 CO2, Euro 4 din 2004/2005/2006 -de la 293 euro la 336 euro; Ford Focus 1560 cmc, 127 CO2, Euro 4 din 2005 -de la 338 euro la 388 euro; Ford Focus 1560 cmc, 127 CO2, Euro 4 din 2006 -de la 383 euro la 440 euro; VW Polo 1390 cmc, 154 CO2, Euro 4 din 2004 – de la 272 euro la 414 euro; VW Polo 1390 cmc, 154 CO2, Euro 3 din 2004 -de la 905 euro la 1.243 euro.

Pentru VW Passat 1896 cmc, 154 CO2, Euro 4 din 2008, taxa este indicată în scădere de la 1.132 euro la 878 euro.

Pentru maşinile tip Euro 3, Euro 2 şi non-euro, taxa scade de la 1.830 euro la 1.657 euro la maşini precum VW Passat 1896 cmc, 154 CO2, Euro 3 din 2004, de la 1.593 euro la 684 euro pentru Dacia Super Nova 1475 cmc, Euro 2 din 2001 şi de la 3.321 euro la 363 euro pentru Dacia 1397 cmc, non-euro din 1990.

Timbrul de mediu va fi aplicat numai maşinilor tip M1 (destinate transportului de persoane care au, în afara scaunului conducătorului, cel mult opt locuri pe scaune), nu şi celorlalte tipuri de vehicule, precum tiruri, autocare sau microbuze, pentru care va fi achitată în continuare actuala taxă auto.

În cazul maşinilor înmatriculate înainte de 2007, Guvernul a ajuns la concluzia că o scutire exclusiv pentru aceste maşini nu se poate realiza, deoarece ar constitui discriminare, astfel că soluţia pentru care s-a optat este recalcularea cotelor pentru maşinile vechi, în funcţie de perioada de viaţă, astfel încât suma de plată să scadă.

Pentru maşinile scoase din România şi înmatriculate în alte ţări, se restituie o parte din taxa platită, ca parte reziduală a acesteia (calculată în funcţie de perioada de utilizare).

Timbrul de mediu va fi calculat în principal în funcţie de emisia de CO2, luat în calcul în întregime pentru timbru faţă de 30% în legea în vigoare, înscrisa în cartea de identitate a maşinii sau documentele de omologare.

Timbrul va fi plătit o singură dată, la prima înmatriculare pe piaţa din România sau la prima transcriere, dar nu şi în cazul tranzacţiilor civile (moştenire sau partaj).

Noua taxă nu va fi plătită de persoanele cu dizabilităţi, dar va fi plătită la cumpărarea maşinilor de către instituţiile statului, cu excepţia, serviciilor de ambulanţă, poliţie, jandarmerie. Pentru maşinile care aparţin corpului diplomatic nu se va plăti timbrul de mediu.

Nu a fost stabilit încă dacă persoanele care au maşininile înmatriculate în alt stat şi sunt rezidenţi în România vor plăti timbrul de mediu.

Cei care au plătit actuala taxă de poluare nu vor mai plăti timbrul de mediu.

În cazul proprietarilor de maşini care au dat statul în judecată pentru restituirea taxei încasate ilegal, dacă acestora li s-a restituit contravaloarea taxei, precum şi a celor care au înmatriculat autoturismele fără achitarea taxei, noul timbru va fi plătit la prima vânzare a maşinii.

Modificările sunt argumentate de Guvern prin faptul că actuala formulă avea valori disproporţionat de mari pentru anumite zone de poluare, care nu ţineau cont de puterea de cumpărare a românilor, conţinea în calculul său, în afară de emisia de CO2, şi capacitatea cilindrică (deşi acest criteriu era deja taxat la impozitul pe maşină, plătit la administraţia locală), era discriminatorie şi atragea ameninţări cu infringementul din partea UE.

Prin aplicarea timbrului de mediu, Fondul de Mediu este estimat să crească faţă de 2012 cu 100 de milioane de lei, dacă românii vor cumpăra aceleaşi tipuri de maşini.

DailyBusiness
Atenționare urgentă pentru români. Suedia reintroduce controale stricte la frontiere, suspendând parțial Schengen!
Spynews
Bucurie imensă în familia lui Gabi Bădălău! Sora afaceristului, Sabina, e însărcinată / FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca este hotărâtă să rupă normele! Vrea să dea lovitura pe scena de la Untold
Fanatik.ro
Proiect gigant de infrastructură într-un mare oraș din România: 23 de km drum principal, 5 tuneluri, 14 noduri rutiere și peste 30 km de piste de biciclete
Capital.ro
Guvern PSD-AUR cu Călin Georgescu prim-ministru. Nicușor Dan a făcut anunțul serii
Playtech.ro
Blackout în Londra. Panică la metrou, trenurile au rămas blocate: „Luminile s-au stins, pur și simplu”
DailyBusiness
Fum alb la Vatican! Cardinalul protodiacon va ieși la balconul central pentru a anunța „Habemus Papam!”
Adevarul
Pastila banală care poate salva viața în caz de infarct, de care românii au uitat. Cum o administrezi corect
wowbiz.ro
De ce s-a spânzurat de fapt judecătoarea Georgeta Ciungan! Breaking news
Spynews
Cu ce se ocupă Radu Mazăre în Madagascar. Fiul lui, Răducu, urmează să îl viziteze
Spynews
Imagini înduioșătoare cu Nasrin Ameri însărcinată. Prezentatoarea este mama unui băiețel de aproape doi ani / FOTO
Evz.ro
Un mare fotbalist român, în stare gravă. Este în comă
Ego.ro
Motivul pentru care s-au certat Smiley și Pavel Bartoș la Românii au Talent! ”A fost singurul!” EXCLUSIV
Prosport.ro
Prezentatoarea TV a apărut în costum de baie, iar soțul ei a fost numit pe loc „cel mai norocos bărbat din lume”
kanald.ro
Judecătoarea Georgeta Ciungan a fost găsită moartă în propria casă! Aceasta a fost o figură emblematică în sportul românesc
Cancan.ro
Ce afecțiunea avea judecătoarea Georgeta Ciungan, care s-ar fi sinucis în Bihor. A fost internată la începutul anului, dar…
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a făcut anunțul înainte de alegeri. Toți românii trebuie să știe
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Gimnasta, în bikini, după ce s-a retras la 22 de ani
stirilekanald.ro
Un copil de 3 ani și o femeie, morți după ce au căzut din căruță. Cei doi au fost loviți în plin de un camion
Nicușor Dan răstoarnă toate calculele. La asta nu se aștepta nimeni
MediaFlux
A revenit Călin Georgescu! Mesajul care răstoarnă cursa prezidențială
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Orbán a băgat hârtia igienică la rație: când statul îți numără sulurile, e clar – vine ”deranjul” sistemic