„Titani la cuţite”, o nouă competiţie între juraţii Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu şi Florin Dumitrescu

Emisiunea „Chefi la cuțite' va avea două ediții speciale la Antena 1, pe 29 și 30 aprilie, de la ora 20.30. Sub titlul „Titani la cuțite', show-ul propune o nouă competiție între jurații Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu: ei vor face echipă cu alți chefi celebri din România, iar marea luptă se va da pentru o statuie!
Romania TV
29 apr. 2020, 08:55

Chef-ul a cărui echipă câștigă va avea propria statuie în platoul „Chefi la cuțite’ pe toată durata filmărilor pentru sezonul 8 al show-ului (întrerupte acum, din cauza pandemiei). Nu lipsesc degustările pe nevăzute și nici proba de îndemânare a celor trei jurați.

„Nu vom mai da sfaturi de pe margine, ci vom fi și noi în mijlocul acțiunii și vom găti cot la cot cu cei din echipa noastră‘, spune Florin Dumitrescu.

„A fost o altfel de competiție, chiar și pentru noi. Dar a ieșit foarte mișto. Suntem cu toții din aceeași breaslă, ne știm de ani de zile, dar nu am mai avut ocazia să gătim împreună până acum și, vă dați seama, fiecare are păsărelele lui în bucătărie‘, l-a completat și Scărlătescu.

Emisiunea s-a filmat imediat după ce Bontea s-a întors din Asia Express, marcând prima revedere a chefilor, așa că „se lasă cu cadouri, glume cât cuprinde, dar la final ajungem la cuțite”.

„Mi-a fost dor de bucătărie‘, zice Bontea.

„Vă dați seama cum este să stai printre farfuriile a nouă chefi?! Ce gusturi, ce mirosuri?! Au fost niște zile de filmare foarte complicate. Lăsând gluma la o parte, eu pot să vă spun că a fost o competiție 100% reală„, a conchis prezentatoarea Gina Pistol.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT