Toaletele publice transparente, noua atracţie la Tokyo: „Două lucruri ne interesează atunci când intrăm”

Deşi, la prima vedere, ar fi greu de acceptat să intri într-o toaletă publică transparentă, ei bine, lucurile se schimbă când afli care este rolul ei, de fapt. Structurile există deja şi sunt date în folosinţă la Shibuya, un cartier la modă în Tokyo.
Romania TV
01 sept. 2020, 09:58
Toaletele publice transparente, noua atracţie la Tokyo:

Arhitectul-star Shigeru Ban revoluţionează problema imaginii toaletelor publice – de care oamenii se tem pentru că sunt murdare, miros urât şi sunt sordide – făcându-le literalmente transparente, relatează DPA.

Atunci când nu sunt folosite, pereţii de sticlă, în culori pastelate, sunt transparenţi, iar vasele de toaletă şi chiuvetele albe şi curate pot fi văzute de toată lumea. Imediat ce uşa este încuiată, sticla devine opacă, prin intermediul preţilor inteligenţi, alimentaţi cu electricitate.

Aceste noi structuri fac parte dintr-un proiect, intitulat Tokyo Toilet, al Nippon Foundation, care speră să transforme toaletele publice într-un loc calm şi liniştit.

”De două lucruri suntem preocupaţi atunci când intrăm într-o toaletă publică, mai ales dacă se află într-un parc. Primul este curăţenia, iar al doilea dacă este cineva înăuntru”, scrie Ban pe site-ul proiectului.

El este unul dintre cei 18 artişti care susţin proiectul, între care se află alţi doi arhitecţi celebri, Tadao Ando şi Kengo Kuma.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Primă la înfrângere! Premieră mondială în fotbalul românesc. Fanatik dezvăluie un caz halucinant: explicații și amenințări. „Mă ocup de tine!” Exclusiv
Capital.ro
Trebuie să declari la ANAF banii obținuți din vânzarea mașinii? Când nu plătești impozit și când riști sancțiuni
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT