Tomac, despre o posibilă candidatură a lui Băsescu la Primăria Capitalei: „Luăm în calcul o candidatură, pentru că a modernizat oraşul”

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, afirmă că Traian Băsescu are capacitatea de a mobiliza un număr suficient de cetăţeni pentru a primi cel de-al treilea mandat de primar al Capitalei, conform News.ro.
Romania TV
08 iul. 2020, 07:29
Tomac, despre o posibilă candidatură a lui Băsescu la Primăria Capitalei:

El spune că partidul ia în calcul această candidatură, dacă partidele de dreapta nu vor ajunge la un consens în ceea ce priveşte desemnarea unei liste de candidaţi comuni în primul rând pentru Consiliul General.

Noi am spus de anul trecut, dacă vrem în mod real să se schimbe administraţia în Bucureşti, începând cu primarul general şi primarii de sectoare, avem nevoie de candidaţi unici (…). USR ne-a transmis aproape oficial că nu doreşte să existe liste comune pentru Consiliul General”, a declarat, la RFI, Eugen Tomac.

Liderul PMP a arătat că PSD ar avea de câştigat din „risipa voturilor” dreptei.

„Având în vedere că până la această oră atât USR, cât şi PNL şi-au anunţat deja candidaţii pentru anumite sectoare, sectoare unde PMP are candidaţi mai buni decât PNL şi USR, verificaţi în sondaje, în mod evident că şi pe noi, ca partid politic, ne vor împinge să mergem pe cont propriu şi noi avem variante şi pentru Primăria Capitalei şi pentru sectoare, însă nu cred că în felul acesta putem schimba viaţa în Bucureşti, pentru că evident va avea de câştigat din această risipă a voturilor doar PSD-ul”, a spus Tomac.

El a menţionat că negocierile dintre forţele de dreapta vor continua în Bucureşti.

„Discuţiile vor continua în aceste zile, dar dacă nu vom ajunge la un numitor comun în ceea ce priveşte desemnarea unei liste de candidaţi comuni pentru Consiliul General, în primul rând, pentru că aici se pare că poate exista un consens pentru a-l susţine toate partidele pe domnul Nicuşor Dan, inutil este să mai avansăm discuţiile pentru celelalte proiecte, aici este marea problemă. În caz contrar, eu vă pot spune cât se poate de direct că da, luăm în calcul şi o asemenea candidatură, pentru că domnul preşedinte a fost cel care a creat tramvaiul 41, a fost cel care a creat Podul Basarab, a modernizat din punct de vedere al infrastructurii tot oraşul şi are experienţa necesară şi autoritatea necesară pentru a veni în faţa bucureştenilor şi a le explica viziunea domniei sale legată de oraş şi capacitatea de a mobiliza un număr suficient de cetăţeni, pentru a primi cel de-al treilea mandat”, a explicat Tomac.

Referitor la faptul că, într-un astfel de scenariu, PMP i-ar da o mână de ajutor Gabrielei Firea, eurodeputatul a răspuns: „Nu, preşedintele, dacă va intra în această competiţie, va intra doar cu gândul de a o câştiga şi are capacitatea de a explica şi de a mobiliza suficienţi cetăţeni care să-i acorde încrederea”.

Eugen Tomac a susţinut că Traian Băsescu „stă foarte bine” în sondaje, dar s-a ferit să ofere un procent concret.

„Din ultimele sondaje pe care le-am studiat, stă foarte bine, în condiţiile în care nu şi-a exprimat niciodată intenţia de a intra în această competiţie. Foarte multe procente, nu aş intra în detalii, dar vă asigur că preşedintele Băsescu are un capital politic consistent pe chestiuni ce ţin de administraţia publică locală”, a afirmat el.

Citeşte şi: Băsescu, despre implicarea Pro România în cursa pentru Primăria Capitalei: Îi trimit un Pepsi lui Ponta dacă pune candidat la Bucureşti

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Universitatea Craiova, salt uriaș în clasamentul coeficienților! Oltenii pot egala performanța FCSB de acum 2 ani
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Ger ca iarna în România, la început de noiembrie. Meteorologii anunță temperaturi sub -10 grade. Cât durează frigul
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Noi alerte cu bombă la Aeroportul Otopeni! Mesajul primit de autorități: „Următorul avion va sări în aer”
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT