Toţi senatorii vor avea acces la dosarul în care este vizat Tăriceanu. Termenul pentru raportul Comisiei, prelungit

Biroul Permanent al Senatului a decis, luni, că toţi senatorii vor avea acces la dosarul care-l vizează pe Călin Popescu Tăriceanu, nu doar cei din Comisia Juridică. De asemenea, s-a decis prelungirea cu zece zile a termenului în care trebuie redactat raportul privind cererea DNA de avizare a urmăririi penale a şefului Senatului, având în vedere că sunt peste şaptezeci de dosare de studiat.
Romania TV
10 dec. 2018, 15:28
Toţi senatorii vor avea acces la dosarul în care este vizat Tăriceanu. Termenul pentru raportul Comisiei, prelungit

”Eu sunt gata sa-mi prezint punctul de vedere în faţa plenului Senatului, eram pregătit inclusiv astăzi. Înţeleg că la Biroul Permanent s-a luat notă de cererea unui senator care a cerut timp suplimentar pentru a putea studia dosarul şi s-a luat hotărârea să se permită accesul tuturor senatorilor, nu doar celor din Comisia Juridică la documentele din dosar”, a declarat, luni, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, citat de News.ro.

Acesta a afirmat că nu are nimic de obiectat ca toţi colegii să vadă documentele din cele peste 70 de dosare.

”Este un lucru bun, nu am nimic de obiectat, dar nu vreau să se înţeleagă în vreun fel că aceste demersuri ar fi fost inspirate sau ar fi fost influenţate de mine. De aceea, am decis să nu particip la şedinţa Biroului Permanent unde, în final, au luat decizia de a prelungi termenul de depunere a raportului cu zece zile”, a mai spus Tăriceanu.

„Sunt gata să mă prezint şi să înfăţişez colegilor care este punctul meu de vedere în legătură cu această situaţie. Mă refer la decizia pe care trebuie să o ia Senatul cu privire la începerea sau neînceperea urmăririi penale. Consider că pot să o fac şi astăzi, să fiu prezent şi astăzi la această dezbatere (în plenul Senatului – n.r.) (…) Dacă cei din Opoziţie ar face un minim efort să citească referatul întocmit de procurori, ar constata că acolo procurorii consideră că termenul de prescripţie nu funcţionează, deci nu beneficiez de efectul prescripţiei. În concluzie, nu mă avantajează (prelungirea termenului pentru întocmirea raportului în Comisia juridică – n.r.)”, a precizat Tăriceanu, răspunzând unei întrebări pe această temă.

El a adăugat că nu a dorit să participe la şedinţa Biroului permanent de luni, unde s-a luat hotărârea să se permită accesul tuturor senatorilor, nu numai al membrilor Comisiei juridice, la documentele din dosar, pentru a nu se crea impresia că aceste demersuri au fost influenţate de el.

„E un lucru foarte bun cred, nu am nimic de obiectat, dar nu vreau să se înţeleagă în vreun fel că aceste demersuri ar fi fost inspirate sau influenţate de mine. De aceea am hotărât astăzi să nu particip la şedinţa Biroului permanent, unde în final au luat hotărârea de a prelungi termenul de depunere a raportului cu zece zile. Am fost informat ulterior şi de îndată ce Biroul permanent hotărăşte punerea pe ordinea de zi a plenului Senatului sunt gata să mă prezint şi să înfăţişez colegilor mei care este punctul meu de vedere în legătură cu această situaţie. Mă refer la decizia pe care trebuie să o ia Senatul cu privire la începerea sau neînceperea urmăririi penale”, a subliniat Tăriceanu.

Comisia juridică din Senat a amânat pentru săptămâna aceasta dezbaterea privind cererea DNA de avizare a urmăririi penale în cazul lui Călin Popescu Tăriceanu, existând mai multe solicitări de studiere a dosarului din partea senatorilor.
Raportul comisiei se aprobă prin votul secret al majorităţii membrilor prezenţi şi apoi se dezbate în plenul Senatului în cel mult 5 zile de la depunerea la Biroul Permanent.

Hotărârea privind cererea de urmărire penală, al cărei proiect este întocmit de Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, se adoptă cu votul majorităţii senatorilor prezenţi, cu respectarea prevederilor art.67 din Constituţia României, republicată. Votul este secret şi se exprimă prin bile. Hotărârea prin care Senatul cere sau nu cere urmărirea penală se publică în Monitorul Oficial.

Din cei 11 membri ai Comisiei juridice din Senat, cinci sunt de la PSD, doi sunt de la PNL şi câte unul de la USR, UDMR şi ALDE. Senatorul Adrian Ţuţuianu, şi el membru al comisiei, a fost exclus din PSD, la acest moment el figurând ca fiind fără apartenenţă la un grup parlamentar.

Întrebat cum vor vota senatorii PSD la solicitarea DNA privind ridicarea imunităţii lui Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele PSD Liviu Dragnea a spus că dosarul va fi studiat cu atenţie.

”Eu sunt Mama Omida, acum sincer?”, a spus şeful PSD, apreciind că ”senatorii PSD au personalitate”.

DNA a transmis  în 7 noiembrie Senatului cererea de avizare a începerii urmăririi penale în cazul lui Tăriceanu, acesta apreciind că este un demers politic şi exprimându-şi convingerea că în dosar e vorba de ”multă maculatură”.

Călin Popescu Tăriceanu este acuzat că a primit, în perioada în care era premier, „foloase materiale” de aproape 800.000 de dolari de o firmă austriacă pentru a interveni pentru închierea unor acte adiţionale la un contract derulat de companie. Suma primită de Tăriceanu reprezenta un comision de 10 la sută din valoarea acestor acte adiţionale şi ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului, fiind transferată în baza unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore. 

După audierea sa în Comisia juridică premergătoare avizului privind urmărirea penală solicitat de DNA în cazul său, Tăriceanu afirma că demersul procurorilor „are un scop bine definit, şi anume să mă intimideze pe mine”. Tăriceanu a adăugat că nu va renunţa la „lupta” sa pentru o „justiţie corectă”.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vremea se va schimba radical în România! Europa, lovită de un val neobișnuit de aer rece
Fanatik.ro
S-au despărțit în urmă cu un an, iar acum mama sportivului face o afirmație șocantă. Rolul jucat de Paula Badosa în viața lui Stefanos Tsitsipas
Capital.ro
Clienții, rugați să plătească doar cu cardul, chiar și sume mici. Magazinul care încearcă să scape de numerar
Playtech.ro
Un călător care a vizitat întreaga lume dezvăluie ţările care l-au dezamăgit. Multe sunt vizitate anual şi de români
Adevarul
Avertisment dur al șefului ROMARM. România nu trebuie să rămână doar „atelier de asamblare” a dronelor
wowbiz.ro
Apar detalii neașteptate în crima din Bihor. Avocatul familiei fetei ucise vorbește despre posibila implicare a altor persoane: „Nu o să spun cu nume și prenume”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cum ar fi supraviețuit micuțul Alexandru în pădure timp de două zile! Un fost vânător a venit cu explicații
iamsport.ro
Fostul jucător din Ștefan cel Mare a spus că ”adevărata” Dinamo nu e echipa din SuperLiga: ”Când jucam acolo, nici nu îmi venea să cred”
MediaFlux
Obligatoriu până la 26 mai 2026! Răsturnare privind decizia ANAF ca persoanele fizice cu venituri din drepturi de autor să emită facturi
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi