Tradiții și superstiții de Sfântul Ilie 2025. Vezi ce trebuie să faci în această zi sfântă

Sfântul Ilie este sărbătorit de creștini pe data de 20 iulie. De asemenea, mai este cunoscut ca ocrotitor al recoltelor și aducător de ploi.
Alina Costache
18 iul. 2025, 13:44
Tradiții și superstiții de Sfântul Ilie 2025. Vezi ce trebuie să faci în această zi sfântă

Sfântul Ilie 2025 este cel care alungă canicula și seceta, dar poate să arunce grindină sau să provoace tunere și fulgere.

Chiar dacă el este cunoscut ca Sfânt în credința ortodoxă, deci bun la suflet, acesta a fost ispitit de diavol pentru a-și ucide părinții.

Sfântul Ilie s-a căit, cerându-i lui Dumnezeu puterea de a învinge răul. Dumnezeu i-a ascultat rugăciunile și i-a dăruit un car tras de cai albi, gest care l-a făcut puternic și biruitor.

Tradiții şi superstiţii de Sfântul Ilie 2025

Se spune că atunci când tună, Sfântul Ilie pleacă la vânătoare de demoni. Fulgerele lui cad pe pământ, dărâmă copaci și incendiază acoperișurile caselor. Se spune că în locul în care lovește fulgerul este ascuns un demon, iar Sfântul Ilie scapă de el. Tunetul este provocat de roțile carului și de viteza cu care trăsura aleargă, potrivit Antena 3.

Tradiția mai spune că, datorită puterii imense ce-i fusese dată pentru a-i înlătura pe demoni, atunci când mergea cu carul prin cer, Sfântul zguduia tronul lui Dumnezeu. Din această cauză, Dumnezeu i-a luat puterea dintr-o mână și dintr-un picior.

De această sărbătoare creștină, tradiția spune că se mănâncă primele roade ale verii, cum ar fi nuci și mere, al căror consum nu este permis până în ziua sărbătorii. Dacă tradiția nu este respectată, se spune că Sfântul aduce grindina asupra pomilor.

De asemenea, femeile de la sate culeg busuioc pe care îl duc la biserică și îl așează la icoane. Tot ele sunt responsabile cu pregătitul pachetelor pe care le dau de pomană pentru sufletele copilașilor morți înainte de vreme. Se mai împart fructe, apă, flori de câmp și alte roade.

Citește și: Calendar ortodox 19 iulie 2025. Sărbătoare mare înainte Sfântul Ilie, ce e bine să facă toţi creştinii sâmbătă

20 iulie 2025, sărbătoare cu cruce roşie de Sfântul Ilie. Superstiţii pentru creştini

Una dintre superstiții de Sfântul Ilie spune că oamenii trebuie să aibă acasă ramuri de salcie pentru a se feri de trăznete.

Tot în această zi, oamenii nu trebuie să lucreze pentru a nu-l mânia pe acesta și a nu-l face să arunce fulgere asupra lor și grindină.

O altă tradiție este că oamenii trebuie să-și facă cruce pentru a se proteja de vrăjitoarele care fac farmece. Dumnezeu i-a poruncit Sfântului să lovească în toate, numai în cele cu cruce nouă nu, deoarece sunt știute ca având puteri nemărginite ale Crucii Sfinte în lupa cu diavolul.

Dacă plouă în această zi, pomii își vor strica roadele și recolta va fi săracă. Pe lângă asta, plantele medicinale au puteri mai mari dacă sunt culese în ziua sărbătorii.

În această zi, oamenii se pot ruga Sfântului Ilie pentru sănătate, pace sufletească și ajutor.

Ce nu trebuie să faci de Sfântul Ilie, pe 20 iulie

În primul rând, nu se lucrează din teama pagubelor (trăznete, ploaie și grindină).

De asemenea, se culeg în zori plante de leac stropite cu sânge de cocoș tăiat deasupra lor și tot azi se duc berbecii la berbecar.

Dacă plouă, ploaia va ține 20 de zile. În schimb dacă tună, merele și alunele vor fi viermănoase.

Conform tradiției, Sovac, tatăl lui Ilie, a văzut oameni îmbrăcați în veșminte albe care îl înveleau pe Ilie în haine de foc și îi dădeau să mănânce o flacără. Preoții templului din Ierusalim au interpretat viziune astfel: Ilie a fost ales de Dumnezeu pentru slujirea profetică, potrivit Antena 3.

Sfântul Ilie a venit pe lume cu peste 800 de ani î. Hr., în ținutul Tesvi din Galaad, într-o familie de preoți, pe vremea împăratului Ahab.

Citește și: Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Rugăciune către Sfântul Ilie

”Preamărite și preaminunate proorocule al lui Dumnezeu, Ilie, care ai luminat pe pământ cu viața ta îngerească, cu râvna ta fierbinte către Dumnezeu Atotțiitorul, cu semnele și cu minunile tale, și cu marea lui Dumnezeu bunăvoință față de tine, fiind ridicat la cer cu trupul într-un car de foc; învrednicindu-te a vorbi cu Dumnezeu pe Muntele Taborului, în timpul schimbării Lui la față, acum sălășluind în locașurile raiului și stând în fața tronului Împăratului ceresc, auzi-ne pe noi păcătoșii și nevrednicii, care în ceasul acesta stăm în fața sfintei tale icoane, și cu umilință alergăm către mijlocirea ta.” Amin.

Cui îi spunem La Mulți Ani de Sfântul Ilie 2025

Mai jos este lista completă cu nume sărbătorite de Sfântul Ilie:

  • Ilie;
  • Ilinca;
  • Lică;
  • Iliuță;
  • Ilia;
  • Lia;
  • Elias;
  • Eliana;
  • Eliade;
  • Ilieș;
  • Iliuș;
  • Iliev;
  • Liana.

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
Cele mai valoroase cadouri primite de Nicușor Dan, la Cotroceni: de la fotografia de mii de euro dăruită de Regele Charles, până la darurile de suflet de la Maia Sandu
Capital.ro
Românii care pot încasa două pensii. Trebuie să depună cerere la Casa de Pensii
Playtech.ro
Care este pluralul corect al cuvântului „spam”. Cei mai mulţi folosesc forma greşită
Adevarul
Momentul în care Melania Trump apare însoțită de un robot umanoid la Casa Albă. „Este înfricoșător”
wowbiz.ro
Codruța Filip, „săgeată” pentru Valentin Sanfira? Mesajul cu subînțeles postat de artistă după ce a confirmat divorțul: „Nimeni nu joacă mai bine rolul de victimă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lovitură pentru șoferi! OUG pentru ieftinirea carburanților a fost amânată din nou
iamsport.ro
Gică Hagi e contestat: ”Nu merită să devină selecționerul României. E o pierdere de timp”
MediaFlux
PAPARAZZI Patrice Cărăușan de la Survivor se ascunde prin București! Vedeta Antena 1, încă în concurs, camuflată alături de iubit FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj