Tragedia lui Daniel Prodan, descrisă de soţia acestuia: „Moartea a fost VIOLENTĂ!”

Daniel Prodan a murit, miercuri, în locuinţa sa din Voluntari, în urma unui infarct. Între timp au apărut detalii zguduitoare despre tragedie.
Filip Stan
17 nov. 2016, 15:27
Tragedia lui Daniel Prodan, descrisă de soţia acestuia:

Daniel Conţescu, jurnalist la Libertatea şi un prieten apropiat al regretatului fotbalist, a postat pe contul său de Facebook un mesaj în care redă vorbele soţiei lui Daniel Prodan.

Daniel Prodan şi LISTA NEAGRĂ. Alţi 15 fotbalişti participanţi la CM 1994 care AU MURIT

„Didi n-a avut nicio şansă, dragul de el, spune Licinia, soţia lui: I s-a făcut rău, a avut spasme, apoi s-a învineţit brusc. Moartea a fost violentă. I-a explodat inima în piept. Am chemat salvarea, iar doamna de dincolo îmi spunea să stau calmă, să îl întorc pe spate şi să apăs pe coşul pieptului. Răzvan (n.r. – fiul lui Didi) ţipa să vină cineva să ne ajute şi se străduia să îi scoată limba cu un prosop. L-a muşcat de mână pe Răzvan, fiindcă avea gura încleştată. L-am pus într-o parte, dar avea puls slab. Când au venit medicii, mi-au zis că nu îi mai fac electroşocuri, căci i-ar prăji inima degeaba. Concluzia: moartea a fost violenta, şanse nule de salvare!”, a scris Daniel Conţescu.

Scandal după moartea lui Daniel Prodan. În momentul apelului la 112 nu era nicio ambulanţă liberă

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Valerie Lungu și Alex Gîlcă, scrisori emoționante la Asia Express. Ce declarații de dragoste și-au făcut după ce au fost despărțiți
Fanatik.ro
37 de milioane de euro pentru Gigi Becali: „Din două telefoane și un transfer bancar!”
Capital.ro
Salariul minim ar putea crește la 5.000 de lei de la 1 ianuarie 2027. Guvernul pregătește negocieri cu sindicatele și patronatele
Playtech.ro
Cum scazi consumul centralei pe timpul nopții. La câte grade să setezi termostatul înainte de culcare
Adevarul
Șase magazine din România, vizate de un posibil atac cibernetic. Temperaturile din frigidere au crescut brusc în toiul nopții
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
Răsturnare de situație! Unde a ascuns Călin Georgescu banii, de fapt
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT