Tragedie pe şosea în Mehedinţi. Trei oameni au murit, după ce un TIR a intrat pe contrasens VIDEO

Un accident cumplit s-a petrecut, marţi, în Mehedinţi. Trei oameni au murit, după ce un TIR a ajuns pe contrasens şi a intrat într-un autoturism.
Romania TV
17 mai 2016, 12:50
Tragedie pe şosea în Mehedinţi. Trei oameni au murit, după ce un TIR a intrat pe contrasens VIDEO

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Mehedinţi, Nicolae Lohon, a declarat pentru Mediafax că accidentul a avut loc pe Dealul Stârmina.

Potrivit sursei citate, un autotren înmatriculat în Bulgaria, care circula dinspre Drobeta-Turnu Severin spre Calafat, a coborât panta cu viteză, pe DN 56, a pătruns pe contrasens şi a lovit în plin un autoturism care circula regulamentar.

În urma impactului, trei persoane care se aflau în autoturism au murit pe loc.

„Până în acest moment au fost identificate două dintre victime. Este vorba de două fete, una în vârstă de 17 ani şi una în vârstă de 23 ani. Cea de-a treia victimă se pare că ar fi un bărbat de 47 ani. Toţi sunt din Burila Mare, conform documentelor găsite”, a spus Lohon.

Până la finalizarea cercetărilor de la faţa locului, circulaţia rutieră a fost deviată pe Drumul Comunal 118 A, prin localitatea Vânjuleţ.

Şoferului autotrenului, un cetăţean bulgar, în vârstă de 36 ani, i-a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.

DailyBusiness
Traian Băsescu îl sfătuiește pe Ilie Bolojan în relația cu PSD. „Să vedem cine va îndrăzni să pice Guvernul”
Spynews
Raluca Ropotan, despre relația cu tatăl ei, Stelian Ogică. Ce relație au, în prezent, cei doi: "Noi tot timpul..." 
Fanatik.ro
“Îl văd pe Ilie la televizor, e distrus! Copilul a fost crescut în puf” Giovanni Becali, despre accidentul lui Toto Dumitrescu: “S-a speriat şi după aia a luat cocaina!”
Capital.ro
Trei decenii fără un mare actor al României. S-a stins uitat de lume și în sărăcie. De ce și-a schimbat numele
Playtech.ro
Cum se împarte costul unui gard între doi vecini. Obligații legale și excepții
Adevarul
Pericolul mortal de pe una dintre cele mai populare plaje din Thassos. „Ucigașii tăcuți” care te trag în larg
wowbiz.ro
Doliu imens în lumea manelelor! A murit Ionuț Americanu. Cornelia, dansatoarea maneliștilor, a făcut publică vestea tristă
Economica.net
Tichete de la Guvern pentru sute de mii de români - Intră banii! Anunţ oficial de la Guvern
Prosport.ro
FOTO. Blonda râvnită de bogătașii din toată lumea: „Cea mai drăguță”
kanald.ro
Cine este tânărul care a murit prins sub tractor, în Alba! Ionuț avea doar 26 de ani când și-a găsit sfârșitul într-un accident stupid
Cancan.ro
S-a schimbat prognoza meteo după formarea vortexului polar! Prima ninsoare din România, mai aproape decât ne așteptam
iamsport.ro
Lucescu a propus un selecționer, Burleanu n-a vrut să audă de așa ceva: 'Oricine, în afară de ăsta'
MediaFlux
Anunț oficial! Sunt vizați toți românii care vor să cumpere casă sau apartament!
stirilekanald.ro
Destin negru pentru doi tineri care se iubeau încă din copilărie. Ambii parteneri s-au sinucis, după o eroare a poliției
substantial.ro
O noua tragedie zguduie România. Accident îngrozitor