Traian Băsescu, absolvit de Inspecţia Judiciară pentru afirmaţiile legate de dosarul Microsoft

Inspecţia Judiciară (IJ) a constatat că independenţa justiţiei nu a fost afectată de declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu, care a spus că, în dosarul Microsoft "vor mai apărea surprize, inclusiv persoane", transmite Mediafax.
Romania TV
09 dec. 2014, 15:06
Traian Băsescu, absolvit de Inspecţia Judiciară pentru afirmaţiile legate de dosarul Microsoft

Inspectorii judiciari au stabilit că afirmaţiile preşedintelui nu fost de natură să afecteze independenţa judecătorilor şi a procurorilor, având în vedere că acestea pot fi încadrate în limitele discursului politic, a precizat purtătorul de cuvânt la IJ, Tamara Manea.

Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis sesizarea Inspecţiei Judiciare, după ce, în 13 octombrie, Traian Băsescu a declarat la Realitatea TV, răspunzând unei întrebări, că în dosarul Microsoft vor mai apărea surprize, inclusiv persoane. Membrii plenului CSM urmează să stabilească joi dacă îşi vor însuşi concluziile raportului IJ.

Şeful statului a negat că în dosarul Microsoft s-au primit dosare de la FBI. „Cea mai complexă informaţie am avut-o în 2009 legată de posibilă fraudare şi acea informaţie într-o manieră mult mai în detaliu a fost transmisă DNA şi de acolo a început uşor, uşor”, a afirmat preşedintele Traian Băsescu, precizând că informarea a venit de la serviciile româneşti.

Întrebat dacă vor mai fi surprize în acest dosar, Băsescu a spus: „Da, vor mai fi”.

Întrebat dacă e vorba inclusiv despre persoane, preşedintele a replicat scurt: „Inclusiv persoane”.

Întrebat dacă EADS este un dosar mai extins decât Microsoft, preşedintele a declarat că nu vrea să vorbească despre un dosar aflat în investigaţie, dar a confirmat că este.

„Am luat date din urmă pentru că am avut tot dosarul Microsoft acum şi am constatat că 9 firme şi persoane private, deci vorbesc dintre cei care au purtat comisioanele, sunt şi destul de comuni în informările pe care le-am avut despre Microsoft. Am găsit în Microsoft oameni pe care i-am regăsit şi în informări negative făcute pe EADS, făcute de structurile de securitate, nu ne ascundem acum”, a spus Băsescu.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Marius Șumudică, analiză fără perdea a meciului Suedia - România 2-1. Cum l-a învins Potter, din punct de vedere tactic, pe Gică Hagi
Capital.ro
Siegfried Mureșan anunță indexarea pensiilor în 2027: Oamenii cu pensii mici au avut de suferit de pe urma ratei inflaţiei mai mari în ultima perioadă
Playtech.ro
Poți lipsi de la serviciu dacă ai examen la facultate? Ce prevede Codul muncii
Adevarul
Locul de pe Pământ unde s-au născut printre cele mai letale și devastatoare popoare din istorie. Cum era viața în patria originală a războinicilor de coșmar
wowbiz.ro
Fratele lui Vlad, prima reacție după ce trupul Valentinei a fost găsit într-o valiză. Ce a declarat acesta: „Nu pot să vorbesc…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Edi Iordănescu a remarcat absența unui tricolor din lotul lui Gică Hagi: ”M-a surprins un pic că nu a fost”
MediaFlux
Alegeri anticipate în România. Autoritatea Electorală a început deja pregătirile
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte