Traian Băsescu atacă Legea Educaţiei prin Avocatul Poporului

Preşedintele Traian Băsescu a criticat modificările aduse Legii Educaţiei, într-o declaraţie de presă susţinută, miercuri, la Palatul Cotroceni.
Ionela Marcu
09 iul. 2014, 16:17
Traian Băsescu atacă Legea Educaţiei prin Avocatul Poporului

Traian Băsescu a declarat că a transmis Avocatului Poporului o scrisoare în care îl roagă să „analizeze” posibilitatea de a ataca la CCR ordonanţa de urgenţă care produce 97 de modificări la Legea Educaţiei.

„Vreau să cred că Avocatul Poporului va face acest pas, chiar dacă nu o va face cu bucurie. Au fost intervenţii şi ale societăţii civile, şi ale altor politicieni. Anul şcolar începe în septembrie şi îndată începe şi vacanţa judecătorească. De aceea trebuie făcută întâmpinarea cât mai repede. De exemplu, doctoratul la fără frecvenţă. Ştiu că Ponta nu are respect faţă de modul în care se obţine doctoratul”, a menţionat Traian Băsescu, lansând astfel un atac direct la premierul Victor Ponta.

Citeşte şi Ponta: Modificarea Legii Educaţiei prin Ordonanţă de Urgenţă repară greşelile Guvernului PDL

Tot miercuri, şeful statului a declarat că nu va promulga legea privind reducerea cu 5% la angajator înainte de a chema Guvernul la consultări. Preşedintele României a spus că măsura riscă să afecteze considerabil stabilitatea fiscal-bugetară a ţării.

Guvernul a dat lovitura de graţie Legii Educaţiei printr-o Ordonanţă de Urgenţă emisă în mijlocul examenului de bacalaureat, care modifică aproape integral ce mai rămăsese nemodificat în urma ultimelor două ordonanţe publicate, ambele date în preajma Crăciunului, în 2012 şi 2013. Însă dintre toate zecile de articole modificate din legea, educaţiei, ordonanţa numărul 49/2014 „privind instituirea unor măsuri în domeniul educaţiei, cercetării ştiinţifice şi pentru modificarea unor acte normative”, readuce în discuţie un subiect stârnit în toamna anului trecut de Ecaterina Andronescu: elevi fără bacalaureat care studiază în universităţi.

Conform nou introdusului alineat 12 la articolul 128 din Legea Educaţiei, Ministerul Educaţiei poate dispune ca elevii care nu au luat bacalaureatul să petreacă un an în universităţi, pentru a se pregăti intensiv să susţină acelaşi examen anul următor.

„În situaţia în care absolvenţii studiilor liceale nu au susţinut/nu au promovat examenul naţional de bacalaureat, aceştia pot beneficia de cursuri de pregătire pentru examenul de bacalaureat organizat la nivelul unităţilor de învăţământ liceal, precum şi la nivelul instituţiilor de învăţământ superior acreditate„, se precizează în textul ordonanţei de urgenţă.

Cum vor funcţiona astfel de cursuri, cine le va reglementa, cine la va susţine, încă nu este definit, precizându-se însă că Ministerul Educaţiei va emite o metodologie în acest sens. În orice caz, cursurile vor fi susţinute din bugetul ministerului, iar elevii vor putea să le facă un singur an. Dacă vor pica a doua oară bacalaureatul, se vor descurca pe cont propriu.

Ministerul Educaţiei ia în calcul posibilitatea organizării unei sesiuni speciale de bacalaureat

Ordonanţa de Guvern aduce mai multe modificări cu privire la finanţare sau la componenţa consiliilor de administraţie atât la nivelul universităţilor, cât şi în şcoli. Primarii vor face parte din consiliile de administraţie ale şcolilor, având putere de decizie asupra felului în care va fi cheltuit bugetul instituţiei. Preşedintele consiliului de administraţie dintr-o şcoală nu va mai fi, ca până în prezent, ales din rândul membrilor consiliului de administraţie, ci va fi directorul şcolii.

Mai mult, ordonanţa vorbeşte pentru prima dată şi de pensionarea anticipată a cadrelor didactice, existând profesori care îşi pot reduce norma de la 18 la 16 ore pe săptămână.

Însă una dintre cele mai interesante prevederi ale OUG cu privire la învăţământul preuniversitar se leagă de examenul de bacalaureat. Fără a oferi mai multe detalii, ordonanţa specifică faptul că, „în cazuri temeinic justificate, se poate organiza o sesiune de bacalaureat specială„, aceasta fiind, practic, cea de-a treia sesiune de bacalaureat.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Medalia de la ultimul titlu al lui Dinamo se vinde pe internet! Cât costă
Capital.ro
Nicușor Dan, discurs despre starea națiunii: Am considerat util să avem un dialog la sfârșitul crizei politice; noi toți am pierdut mult timp prețios
Playtech.ro
Schimbare importantă pentru pasagerii Ryanair. Cu cât timp înainte de zbor trebuie să ajungă la aeroport
Adevarul
Drone fabricate în România cu tehnologie testată pe frontul din Ucraina. Proiectul de 200 de milioane de euro care ar putea schimba industria de apărare
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
Uluitor! Verdictul despre Gică Hagi și Marius Lăcătuș dat de cel mai mare antrenor român din toate timpurile
MediaFlux
Vești bune pentru milioane de români! Mecanismul pentru stingerea plăților restante ale administrațiilor publice locale, aprobat. Cine nu mai este obligat să plătească
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România