Traian Băsescu: La sfârşitul lunii sau începutul lui octombrie mă voi înscrie în PMP

ostul președinte Traian Băsescu a declarat duminică, la Târgu-Jiu, că "la sfârșitul acestei luni sau în prima decadă a lunii octombrie" se va înscrie în Partidul Mișcarea Populară, el susținând că își pune "toată nădejdea și energia" în reușita acestei formațiuni în a ajunge un partid de opoziție puternic.
Iulian Tudor
13 sept. 2015, 11:34
Traian Băsescu: La sfârşitul lunii sau începutul lui octombrie mă voi înscrie în PMP

Băsescu a participat la întâlnirea zonală a PMP sud-vest Oltenia, unde le-a vorbit celor câteva sute de delegați prezenți din Mehedinți, Olt, Gorj, Dolj și Vâlcea despre obiectivele partidului.

Traian Băsescu, despre candidatura la şefia PMP: Cred că mi-ar sta mai bine aşa, un preşedinte onorific

„Suntem la început de construcție a unui partid nou, care nu este dispus la compromisuri. Este, cred eu, partidul viitorului. Mă uit că PSD este pe punctul de a-și atinge visul de aur, liniștea. Opoziția liberală este atât de binevoitoare cu PSD încât cred că ei înșiși, aceste așa-zise mari partide, ne-au făcut o invitație, aceea de a fi un partid de opoziție puternic și care să tindă să ajungă la putere după alegerile din 2016 din toamnă. Convingerea mea este că, dacă vom fi consecvenți cu principiile care au fost deja transmise către teritoriu în privința selectării oamenilor pentru alegerile locale, funcții de consilieri și primari, pentru alegerile legislative în votul pe listă, în aceste condiții am convingerea că Partidul Mișcarea Populară va reuși. (…) Îmi pare rău că după terminarea mandatului nu am lăsat și o moștenire politică, un partid care să reprezinte viitorul pentru România. De aceea îmi pun toată nădejdea și energia în reușita acestui partid în care, către sfârșitul lunii sau în prima decadă a lunii octombrie, mă voi înscrie și eu”, a precizat Traian Băsescu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT