Traian Băsescu, necruţător cu Vlad Voiculescu. „Este o nulitate în materie de sănătate. Sistemul nu-l recunoaște ca șef suprem”

Fostul preşedinte Traian Băsescu l-a criticat în termeni duri pe Vlad Voiculescu despre care a spus că este o "nulitate în materie de sănătate", în contextul tragediei produse la Spitalul "Victor Babeş" din Capitală, unde trei pacienţi infectaţi cu COVID-19 au murit după ce au rămas fără oxigen, într-o unitate mobilă de Terapie Intensivă.
Razvan Mihalascu
13 apr. 2021, 23:39
Traian Băsescu, necruţător cu Vlad Voiculescu.

Traian Băsescu, necruţător cu Vlad Voiculescu. Europarlamentarul consideră că ministrul Sănătăţii este o „victimă a deciziilor politice”, iar „cei care l-au numit sunt principalii iresponsabili” pentru tragediile precum cea de la Spitalul „Victor Babeş”.

„Ministrul Voiculescu nu cunoaște sistemul și sistemul nu-l recunoaște ca șef suprem. Responsabilitatea e a celor ce l-au numit. El este o victimă a deciziilor politice, iar cei care l-au numit ar fi trebuit să știe ce înseamnă sistemul.

Cei care l-au numit sunt principalii iresponsabili. Voiculescu nu pare un geniu care să înțeleagă ce se întâmplă mâine. Este o nulitate în materie de sănătate. Puteau să-l lase pe Tătaru în continuare”, a spus Traian Băsescu, conform Ştiripesurse.

De asemenea, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, l-a catalogat pe Vlad Voiculescu ca fiind un „un arogant şi un incompetent” pe motiv că nu îşi dă demisia în urma tragediei produse luni la Spitalul „Victor Babeş” din Capitală.

„Se pierd vieţi omeneşti! Aici este marea dramă şi tu, Cîţu, în loc să schimbi un incompetent, omul e un arogant şi un incompetent. Nu are nicio treabă cu Ministerul Sănătăţii. Poate doar nişte aranjamente din spate pe care le bănuim cu toţii”, a mai precizat preşedintele PSD, la Antena3.

Citeşte şi: Marcel Ciolacu îl spulberă pe Vlad Voiculescu. „E un arogant şi un incompetent. Orice coaliţie ar fi schimbat acest ministru”

Şi Victor Ponta a comentat, marţi seara, în cadrul emisiunii „Punctul Culminant” de la România TV, modul în care Vlad Voiculescu a reacţionat în urma tragediei de la Spitalul „Victor Babeş” din Capitală.”

„În fiecare zi e mai rău şi în fiecare zi simt că nu răspunde nimeni, nu e nimeni vinovat. Vorba aia cu «trebuie să-mi dau eu demisia» nu mai are nici umor negru”, a declarat Victor Ponta, făcând referire la momentul din 2015, când Klaus Iohannis i-a cerut să demisioneze din fruntea Guvernului în urma incendiului din clubul Colectiv.

„Voiculescu şi gaşca care ne conduc acum ţipau nu doar la mine, ci la toată lumea, ţipau demisia. Acum când sunt ei la conducere se doveşte că sunt mult mai incompetenţi, mult mai corupţi şi mai ineficienţi, dar ei nu răspund niciodată.

Mi-aş fi dorit foarte tare ca după ce Voiculescu şi gaşca lui mi-au cerut demisia şi au venit ei la putere, să arate că bine că am scăpat de Ponta, că am venit noi şi nu se mai întâmplă nicio nenorocire, nici măcar cum s-a întâmplat tragedia dintr-un club privat, nu dintr-un spital”, a adăugat fostul premier.

Citeşte şi: Victor Ponta, atac nimicitor la adresa lui Vlad Voiculescu. „E cu o misiune aici. E un dezastru. El şi gaşca lui sunt mult mai corupţi, dar nu răspund niciodată”

De cealaltă parte, vicepremierul Dan Barna a vorbit despre demisia lui Vlad Voiculescu de la conducerea Ministerului Sănătăţii, spunând că „cel mai laş într-un război” e să fugi. De asemenea, copreşedintele USRPLUS a spus că „România este într-un război cu pandemia” şi din acest motiv nu poate susţine ideea ca oricine din Guvern să plece acasă după trei luni.

Citeşte şi: Dan Barna, anunţ de ULTIMĂ ORĂ despre demisia lui Vlad Voiculescu. „România este astăzi într-un război. Cel mai laş este să-ţi pui palma la spinare şi să pleci acasă

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Drăguș – Boutoutaou, decizie tare a lui Reghecampf înainte de FCSB – Corvinul. Exclusiv
Capital.ro
Ajutorul de încălzire 2026-2027. Până când pot depune românii cererile? Ce bunuri îi pot lăsa fără sprijinul de la stat
Playtech.ro
Ce taxe ar putea plăti românii în 2027. Calcule pentru proprietarii de apartamente, case și mașini. Tabel
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT