Traian Igaş propune creşterea numărului de parlamentari. Gafă sau premeditare?

Proiectul de lege al Ministerului de Interne, lansat ieri în dezbatere publică, nu prevede reducerea numărului de parlamentari, ci, surpriză, sporirea lor. Reamintim că reducerea numărului de parlamentari de la 471, câşi sunt acum, la cel mult 300 a fost una din principalele teme cu care Traian Băsescu şi-a câştigat al doilea mandat de preşedinte, românii votând la referendumul din 2009 diminuarea numărului aleşilor.
Romania TV
03 dec. 2011, 13:27
Traian Igaş propune creşterea numărului de parlamentari. Gafă sau premeditare?

În ciuda faptului că în 2009 peste 88% din populaţia prezentă la vot hotăra reducerea numărului de parlamentari la 300, de la 471, câţi sunt acum, proiectul legii electorale propus de ministerul de interne condus de Traian Igaş prevede o creştere a numărului aleşilor. Potrivit calculelor opoziţiei, creşterea ar fi cu 16 aleşi.

Proiectul de lege propus de MAI păstrează norma de reprezentare actuală: un deputat la 70.000 de locuitori şi un senator la 160.000 de locuitori.

Ce se schimbă, însă, este cifra la care se raportează norma de reprezentare. Numărul total de locuitori luaţi în calcul la alegeri, mai pe româneşte spus.

Astfel, pentru alegerile parlamentare anterioare, cele din 2008, acest număr a fost de 21.680.974 de locuitori, folosindu-se ca referinţă datele furnizate de recensământul din 2002.

Conform textului proiectului de lege, numărul de referinţă pe care îl ia acum în calcul ministerul condus de Traian Igaş este unul semnificativ mai mare: 22.305.133 de locuitori, conform informaţiilor furnizate la data de 31 octombrie 2011 de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerul Administraţiei şi Internelor.

Ceea ce înseamnă, de fapt, o propunere de creştere a numărului de parlamentari.

Ce spuneau pedeliştii acum două săptămâni

Coaliţia guvernamentală construită în jurul PDL hotărâse acum două săptămâni ca viitorul Parlament să aibă 388 de aleşi. În actuala legislatură există 471 de scaune de deputat.

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Un manelist celebru a murit! Colegii de breaslă i-au adus un ultim omagiu
Fanatik.ro
Pe lângă Drăguș, Gigi Becali a mai transferat încă trei fotbaliști la FCSB! Unul e român și a retrogradat din SuperLiga. Update
Capital.ro
Cod rutier 2026. Ce se întâmplă dacă nu mergi la Poliție după un accident fără victime. Legea spune clar. Mulți șoferi fac exact invers
Playtech.ro
Țara europeană în care cei mai mulți români își fac vacanța. Peste jumătate pleacă la drum cu mașina personală
Adevarul
Băiatul care a văzut marea pentru prima dată la 15 ani și a izbucnit în lacrimi. „Mi-aș fi dorit să fie și bunica aici”
wowbiz.ro
A fost făcută publică cauza morții lui Gabi Mureșan! Cum au reușit pompierii să găsească trupul regretatului fotbalist
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Credincioșii din Gorj sunt îndoliați! Preotul Sorin-Constantin Găman s-a stins din viață la doar 53 de ani
iamsport.ro
Radu Banciu l-a distrus pe Marius Lăcătuș: ”Dacă va fi antrenată de prostul ăsta...”
MediaFlux
Probleme cu pensia pentru jumătate dintre pensionari. Anunț îngrijorător de la Casa de Pensii
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?