Transparenţă totală la Episcopia Huşilor. Câţi angajaţi are Episcopia şi care sunt principalele surse de venit

Preasfinţitul Părinte Episcop Ignatie a prezidat vineri şedinţa anuală a Adunării Eparhiale a Episcopiei Huşilor, în cadrul căreia a prezentat bilanţul pe anul 2019.
Romania TV
10 feb. 2020, 20:13
Transparenţă totală la Episcopia Huşilor. Câţi angajaţi are Episcopia şi care sunt principalele surse de venit

Înaltul prelat a prezentat în detaliu activitatea episcopiei pe care o conduce, dând dovadă de o transparenţă atipică, a precizat numărul total de angajaţi, atât din personal clerical, cât şi auxiliar, a detaliat acţiunile desfăşurate sub oblăduirea Episcopiei Huşilor, dar a prezentat şi statistici care, chiar dacă nu sunt date oficiale, sunt foarte îngrijorătoare.

Preasfinţia sa a afirmat că în anul 2019, Episcopia a oficiat de două ori mai multe înmormântări decât botezuri, lucru care arată (chiar dacă nu oficial) accelerarea îngrijorătoare a fenomenului de îmbătrânire a populaţiei, mai ales în zonele rurale, cu nivel economic scăzut.

Zona fiind una foarte săracă, cuantumul donaţiilor nu este unul la fel de ridicat ca în alte părţi ale ţării, astfel că principala sursă de venit este comercializarea de lumânări, icoane, calendare şi alte obiecte de cult.

Potrivit raportului prezentat, de acţiunile bisericilor ce ţin de Episcopia Huşilor au beneficiat aproximativ 6000 de oameni, suma cheltuită pe aceste acţiuni fiind de 3,3 milioane de lei.

„Totodată, parohiile și mănăstirile s-au implicat activ și eficient în buna desfășurare a activităților eparhiei, iar veniturile obținute sunt folosite pentru susținerea multiplelor sale activități culturale, misionare, educaționale sau social-filantropice pe care eparhia le desfășoară de la an la an.

În anul 2019, au fost finalizate de construit un număr de 4 biserici, sunt în construcție un număr de 33 de biserici, iar în curs de reparații și consolidări un număr de 30 de biserici. În același an au fost finalizate și lucrările de reparații și consolidări pentru un număr de 5 biserici. Case parohiale aflate în construcție sunt în număr de 3 și în curs de reparații și consolidări sunt în număr de 9, iar case de prăznuire și alte așezăminte bisericești la care se execută lucrări de construcție sunt în număr de 12″, se arată în raportul publicat pe episcopiahusilor.ro.

Citeşte şi: Caz Caracal. Alexandru Cumpănaşu are dovada că Alexandra Măceşanu trăieşte. Ce a primit mama fetei

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
UEFA l-a evidențiat pe Vladimir Screciu, dar Andrei Vochin l-a pus la zid! Ce i-a reproșat fotbalistului de la Craiova
Capital.ro
Indexarea pensiilor în 2027. Procentul de 7% nu este garantat. Florin Manole: Să vedem ce bani sunt
Playtech.ro
Apartamentul este pe numele soțului, dar tu ai plătit ratele. Ce drepturi ai asupra locuinței în caz de divorț
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT