Trecerea la sistemul unic de supraveghere a băncilor din UE, amânată până la sfârşitul lui 2014

Banca Centrală Europeană (BCE) va prelua probabil răspunderea de supraveghetor unic al băncilor din Europa spre sfârşitul anului viitor, implementarea proiectului uniunii bancare întârziind din cauza procedurilor de avizare din Germania, potrivit Bloomberg.
Romania TV
21 iun. 2013, 07:57
Trecerea la sistemul unic de supraveghere a băncilor din UE, amânată până la sfârşitul lui 2014

Iniţial, tranziţia către un sistem cu un supraveghetor unic al băncilor din UE, sub umbrela BCE, era prevăzută pentru luna martie a anului viitor, fiind amânată ulterior până în iulie.

Surse oficiale europene au afirmat însă pentru Bloomberg că noul termen pentru trecerea la noul regim de supraveghere centralzat este finalul anului viitor, parţial din cauza procedurilor de avizare din Germania.

Ministrul german al Finanţelor, Wolfgang Schaeuble, a declarat că învinurea Germanei pentru întâziere este „o prostie”.

Legislatura gemană nu este de vină pentru vreo întârziere din Europa. Am anunţat din timp că avem nevoie de ratificarea mecanismului unic de supraveghere printr-un proces legislativ„, a afirmat Shauble la Luxemburg, după încheierea şedinţei miniştrilor Finanţelor din zona euro.

Astfel, potrivit surselor citate, întârzierea ar fi cauzată parţial de procedurile legislative din Germania, care limitează abilitatea Parlamentului European de a aviza proiectul. Camera inferioară a parlamentului german a aprobat mecanismul unic de supraveghere pe 13 iunie, iar votul din camera superioară este programat pentru 5 iulie.

Următoarea sesiune plenară a Parlamentului European va avea loc în perioada 1-4 iulie la Strasbourg. Membrii PE au indicat că nu sunt dispuşi să discute proiectul înainte de avizul parlamentului German. Astfel, votul din PE ar putea fi amânat până în luna septembrie.

Ulterior, legislaţia europeană impune o perioadă de tranziţie de cel puţin un an, care va putea fi extinsă la discreţia BCE. Dacă Parlamentul European şi statele membre UE vor prelungi negocierile privind legea rezoluţiei bancare, şansele unor întârzieri solicitate de BCE cresc.

Asumarea rolului de supraveghetor bancar european de către BCE va reprezenta un punct de cotitură pentru zona euro. Liderii europeni doresc implementarea urgentă a proiectului uniunii bancare, considerat esenţial pentru soluţionarea crizei datoriilor de stat din zona euro.

Implementarea mecanismului unic de supraveghere ar putea totodată să faciliteze funcţionarea unui nou sistem de sprijinire a băncilor aflate în dificultate, cu posibilitatea intervenţiei directe a Mecanismului European de Stabilitate, fondul de urgenţă al zonei euro, cu resurse de 500 miliarde euro.

În ultimii trei ani, cinci state din zona euro au fost nevoite să încheie acorduri de finanţare externă cu partenerii europeni.

DailyBusiness
ÎCCJ acuză Guvernul că pune presiune pe justiție după sesizarea CCR: „Procesele se soluționează în sala de judecată, nu în spațiul public”
Spynews
Casa Alinei Pușcaș s-a inundat! Prezentatoarea a golit apa cu gălețile: ”Nu am mai trăit așa ceva”
Fanatik.ro
Inna, mesaj emoționant la un an de la moartea lui Mihai Leu. Cântăreața nu l-a uitat pe legendarul sportiv
Capital.ro
Restricții privind accesul copiilor la rețelele sociale în întreaga UE. Anunțul este așteptat în septembrie
Playtech.ro
Autostrăzile și drumurile expres care ar urma să fie deschise până la finalul lui 2026. Lista completă a șantierelor
Adevarul
Atunci când iadul s-a pogorât pe Pământ. Unul dintre cele mai terifiante cazuri de posedare din istorie, rămas deocamdată un mister științific
wowbiz.ro
Răsturnare șoc în cazul morții lui Radu Mărginean. Ce s-a descoperit la necropsie. Raportul medico-legal a fost finalizat
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Andrei Singureanu, fost concurent la un show de talente, dispărut de o lună în Portugalia. Familia îl caută cu disperare
iamsport.ro
Dinamo încearcă să dea lovitura verii în SuperLiga! ”Câinii” negociază transferul fotbalistului de 2.000.000 de euro
MediaFlux
PAPARAZZI Ileana Badiu mai în formă ca niciodată după operație! Vedeta a trecut peste toate greutățile și a început să le care FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?