Trei drumuri judeţene vor fi modernizate cu fonduri europene de peste 157 milioane lei

Două dintre cele mai degradate drumuri judeţene din Arad şi un alt drum care leagă vestul judeţului Timiş cu Autostrada Nădlac – Arad vor fi modernizate cu bani europeni, valoarea investiţiilor fiind de 157,7 milioane lei
Romania TV
25 mai 2017, 17:24
Trei drumuri judeţene vor fi modernizate cu fonduri europene de peste 157 milioane lei

Contractele pentru cele trei drumuri care vor fi modernizate au fost semnate joi la sediul Consiliului Judeţean Arad, autorităţile estimând că acesta este „cel mai important proiect de după Revoluţia din 1989″.

Lucrările sunt finanţate cu fonduri europene şi guvernamentale în proporţie de 98 la sută.

„Este vorba despre drumul judeţean DJ 709 Arad -Şiria– Pâncota şi drumul judeţean DJ792C Buteni – Pâncota. (…) Drumul care va îmbunătăţi accesul la reţeaua trans-europeană de transport deserveşte aproximativ 220.000 de locuitori. Lucrările ar trebui să fie gata în 55 de luni, iar valoarea proiectului este de 142 milioane de lei, din care 138 milioane lei sunt fonduri nerambursabile”, a declarat corespondentului MEDIAFAX preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca.

Acesta este de părere că proiectul este unul care va duce şi la creşterea competitivităţii economice şi la o îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă a comunităţilor locale şi regionale, precum şi la dezvoltarea turismului.

Autorităţile judeţene au demarat deja licitaţia pentru proiectul tehnic şi speră ca în toamna acestui an să poată organiza licitaţia pentru constructor, astfel ca lucrările efective să poată începe prin primăvara anului 2018.

Tot joi s-a semnat şi contractul pentru modernizarea unui al treilea drum judeţean, respectiv DJ 709E Sânpetru German (judeţul Arad) până la limita cu judeţul Timiş, care deserveşte peste 6.200 de locuitori şi va asigura o conexiune mai ună pentru locuitorii din estul judeţului Timiş către autostrada Timişoara-Arad-Nădlac prin zona oraşului Pecica, unde există deja construit un pod rutier peste Mureş.

„Este un proiect care vizează asigurarea legăturii rutiere cu judeţul Timiş, care a şi depus un proiect complementar de modernizare a drumului judeţean până în localitatea Gelu, Timiş”, a mai declarat Cionca.

Valoarea proiectului, care ar trebui să fie gata în 28 de luni, este de 15,7 milioane lei, din care 15,4 milioane lei sunt fonduri nerambursabile.

Conform conducerii Consiliului Judeţean Arad, contractele semnate joi sunt cele mai importante proiecte de modernizare a drumurilor judeţene din Arad după Revoluţia din 1989.

Finanţarea se realizează prin cadrul Regio-POR 2014-2020.

Citeşte şi Grindeanu: În domeniul absorbţiei fondurilor europene s-a făcut în două luni mai mult decât au făcut alţii într-un an

 

DailyBusiness
Rubio vizitează Bahrainul pentru a obține sprijinul liderilor arabi din Golf în legătură cu acordul de pace cu Iranul
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Cum ar fi încercat idolul fotbalului din Ucraina să obțină cetățenia română. Acesta se apără: ”Am una singură”
Capital.ro
INSP avertizează: ,,Canicula poate pune viața în pericol” Recomandările pe care românii trebuie să le respecte în zilele cu temperaturi extreme
Playtech.ro
Cea mai scumpă greșeală făcută de românii cu credite la bănci. Poate dubla costul împrumutului
Adevarul
Cum arată fostul combinat Phoenix, mândria pierdută a Băii Mari. Coșul înalt de 350 de metri veghează peste zona interzisă
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Bilanțul cutremurelor devastatoare din Venezuela a ajuns la 235 de morți. Oamenii caută prin ruine cu mâinile goale după supraviețuitori
iamsport.ro
A dat lovitura cu un produs iubit de români. Afacerea în care își investește banii câștigați din fotbal
MediaFlux
Gigi Becali s-a făcut diriginte de șantier. Fostul arbitru Alexandru Tudor a pus umărul la treabă
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?